Ministrul de Externe al Ucrainei, live la Forumul de Securitate de la Bucureşti: „Putin este gata să redeseneze graniţele, să distrugă Europa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitro Kuleba, live la Forumul de Securitate. FOTO: Captură
Dmitro Kuleba, live la Forumul de Securitate. FOTO: Captură

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a avut un mesaj live la Forumul de Securitate de la Bucureşti, care are loc la Palatul Parlamentului. Oficialul ucrainean le-a transmis autorităţilor române să nu se înşele faţă de intenţiile reale ale Rusiei, precizând că Putin este gata să redeseneze graniţele, să distrugă Europa.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba a declarat în cadrul mesajului că agresiunea Rusiei asupra Ucrainei este un „fenomen care vine ca o provocare asupra securităţii internaţionale”. 

„Trebuie să dăm dovadă de rezilienţă şi putere, în comun, pentru a ne asigura că schimbările care intervin ne vor duce către mai bine, nu către mai rău. Ceea ce este clar că acestea vor fi consecinţe de lungă durată pentru întreaga regiune şi pentru întreaga lume. Facem faţă unei provocări fără precedent când un membru permanent al Consiliului pentru Securitate al NATO a lansat o agresiune asupra unui alt stat”, a spus Kuleba. 

El a menţionat că războiul acesta este unul „fără precedent în acest secol, şi nu trebuie să ne înşelăm faţă de intenţiile reale ale Rusiei”.  „Putin este gata să redeseneze graniţele, să dstrugă Europa”, a afirmat Kuleba. 

Ministrul de Externe ucrainean a mai arătat că „Rusia era considerată o forţă progresivă, competitivă pe arena mondială, dar a apelat la forţă pentru a distruge stabilitatea celorlalte naţiuni”. 

„Ideea lui Putin este simplă, vrea să impună standardele ruseşti întregii luni şi Uniunii Europene, lipsa de dreptate şi de justiţie şi sărăcia”. 

„Este motivat de ură pentru bunăstarea europenilor, scopul lui Putin e de a bate la uşa fiecărei locuinţe europene, prezentând o criză, economică, inflaţie sau orice altă formă de instabilitate”. 

„O criză în Europa i-ar permite lui Putin să le arate ruşilor că cei din Europa nu trăiesc mai bine decât ei şi că nu are rost să se opună. Ucraina, Republica Moldova, Georgia, şi statele baltice sunt ţintele primare ale Rusiei, însă şi alte naţiuni europene sunt sub atacul rusesc, prin alte mijloace”, a afirmat Kuleba.

Vezi şi: Ciolacu, la Forumul de Securitate de la Bucureşti: Vom parcurge cu celeritate tot ce ţine de aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei, în sesiune extraordinară

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite