Ministrul Ionuţ Stroe anunţă că s-a izolat la domiciliu, după ce a participat la acţiuni politice în aer liber cu Adrian Oros. Rezultatul testului a fost negativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionut Stroe, FOTO Arhivă
Ionut Stroe, FOTO Arhivă

Ministrul Tineretului şi sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat, joi seară, că s-a izolat la domiciliu, după ce a participat la acţiuni politice în aer liber cu ministrul Adrian Oros, confirmat cu coronavirus. Stroe a făcut un test, al cărui rezultate este negativ, dar se va retesta peste 72 de ore.

„În urma anunţului colegului meu de Guvern, Adrian Oros, ministrul Agriculturii, care a fost confirmat pozitiv pentru infecţia cu SARS-COV-2, am luat decizia de a mă izola la domiciliu 72 de ore şi de a realiza un nou test după această perioadă. Testul RT-PCR pe care l-am efectuat astăzi, joi, a avut rezultatul NEGATIV”, a scris, joi seară, pe Facebook, Ionuţ Stroe. 

Acesta a precizat că, în cursul zilei de miercuri, a participat la câteva activităţi politice în aer liber împreună cu Adrian Oros, care a anunţat ă s-a infectat cu coronavirus. 

”Am decis că este mai bine să rămân izolat până la un nou test. Mă simt foarte bine şi voi continua să dialoghez cu voi online, pe această pagină şi pe reţelele sociale. Trăim vremuri deosebite şi trebuie să fim precauţi, deşi ne dorim, fiecare dintre noi, ca viaţa să revină cât mai rapid la normal.  Păstraţi-vă optimismul pentru că e bun şi pentru starea voastră de sănătate. Aveţi grijă de voi şi de cei de lângă voi”, a mai scris ministrul Tineretului şi Sportului. 

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat, joi seară, că a fost confirmat cu noul coronavirus. Ministrul s-a izolat la domiciliu şi va urma instrucţiunile medicilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite