Minorităţile parlamentare: ”Vom insista pe o republică parlamentară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor parlamentare, a explicat că una dintre priorităţile grupului în viitoarea Legislatură este trecerea la o republică parlamentară. Obiectivul minorităţilor se pliază pe modificările Constituţiei anunţate de USL, care vizează în principal reducerea atribuţiilor preşedintelui şi un rol sporit al Parlamentului.

"În acest sens noi vom insista pe o republică parlamentară, pe un parlament mult mai puternic decât cel de astăzi", a spus Pambuccian, cu referire la o viitoare modificare a Constituţiei.

Premierul Victor Ponta, dar şi alţi lideri ai USL au precizat că unul dintre proiectele acestei Legislaturi este tocmai modificarea Constituţiei. "În 2013, sunt în continuare extrem de hotărât să mergem pe modificarea Constituţiei şi pe dezvoltare regională, pe cele opt regiuni care să primească de la guvernul central cât mai multe atribuţii. Referendumul pentru modificarea Constituţiei va fi făcut, probabil, odată cu alegerile pentru Parlamentul European, în 2014, dacă nu găsim un alt moment", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a spus că se va insista asupra punctelor prin care se vor reduce atribuţiile preşedintelui şi s-ar putea trece la o republică parlamentară.

Varujan Pambuccian a adăugat că un alt obiectiv major pentru minorităţi va fi adoptarea Legii privind statutul minorităţilor naţionale. „Acolo ne interesează cel mai mult înfiinţarea Autorităţii pentru Minorităţile Naţionale", a adăugat el.

Referitor la susţinerea parlamentară, Varujan Pambuccian a precizat că minorităţile vor susţine puterea, aşa cum au obişnuit şi în alte legislaturi.

Grupul minorităţilor naţionale este compus din 18 membri, reprezentaţi politic în Camera Deputaţilor.

Modificarea Constituţiei se face cu sprijinul a trei pătrimi din numărul total de senatori şi deputaţi. Cu sprijinul UDMR şi cel al minorităţilor, USL ar avea un procent confortabil pentru a reuşi aceste modificări.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite