Despre minorităţile din România. În dialog cu Amet Aledin, reprezentantul Departamentului de Relaţii Interetnice

Aledin Amet, tătar din Constanţa, secretarul de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice

În discuţia avută cu privire la minoritatea turco-tătară, secretarul de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Amet Aledin, mi-a mărturisit că îşi doreşte să realizeze foarte multe în comunitatea al cărui membru este.

Printre cele mai arzătoare probleme, domnia sa doreşte să realizeze o secţie de Teologie Islamică în cadrul Universităţii din Constanţa, un centru cultural al minorităţii turco-tătare, dezvoltarea învăţământului în limba tătară, în învăţământul de stat şi un loc denumit Casa Socială, atât pentru bătrâni cât şi pentru copii.

Ionuţ Cojocaru: Pentru început, vă rog să-mi spuneţi ce planuri aveţi din postura de Secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României.

Amet Aledin: Este o onoare pentru mine să preiau conducerea acestei importante instituţii din cadrul Guvernului României. Să ştiţi că este o instituţie importantă din perspectiva comunităţilor etnice, este o instituţie importantă pentru că şi datorită nouă se derulează această viaţă a comunităţilor etnice din România. Cunoaşteţi foarte bine că sunt comunităţi istorice în România cu prezenţă în aceste zone sau în diferitele zone ale României de sute de ani. Cunoaşteţi foarte bine că Dobrogea, de unde vin, a fost întotdeauna considerată ca o zonă exemplu pentru convieţuirea interetnică, dar mai pot fi oferite astfel de exemple aici în România. Am considerat întotdeauna că acest departament şi înainte şi acum şi cu siguranţă pe viitor este considerat pentru mulţi membrii ai comunităţii etnice o instituţie importantă. Avem datoria de a promova imaginea acestor comunităţi etnice dar şi de a promova relaţiile de colaborare între membrii diferitelor etnii, între membrii diferitelor etnii şi membrii majorităţii, pentru că este firesc, trăim în România, România este ţara noastră. Noi suntem cetăţeni români. Suntem ai acestui loc. Iubim această ţară şi aveam o mare datorie, să slujim această ţară. Această ţară ne-a oferit nouă locul în care să ne naştem, să trăim şi pentru foarte mulţi va fi locul în care vom muri. Este ca să spun aşa, locul devenirii noastre, împlinirii noastre şi locul săvârşirii noastre.

Aveţi o agendă pentru un an de zile, pentru doi. Daţi-mi câteva exemple.

Sigur. Sunt acţiunile deja tradiţionale preluate de la cei de dinaintea noastră. Sunt acţiUnile pe care le derulăm deja şi acţiunile pe care le vom derula. Săptămâna trecută au existat câteva manifestări la care am participat, manifestări organizate de câteva Uniuni ale minorităţilor naţionale. Spre exemplu, la Piteşti s-a desfăşurat o amplă manifestare Alfabetul Convieţuirii, manifestare organizată de Uniunea Elenă din România, o Uniune extrem de activă. Înainte  am participat la o manifestare a comunităţii armene, comunitate care a sărbătorit 25 de ani de la înfiinţarea Uniunii. Mai bine spus de la reînfiinţarea Uniunii Armene din România. Voi merge la Iaşi pentru a participa la o manifestare a Comunităţii Italiene din România. Şi exemplele pot continua.

Există câteva proiecte, direcţii de activitate în care vreţi să acţionaţi? Aveţi cereri din teritoriu, de la minorităţi. Cum funcţionează departamentul?

Departamentul funcţionează oferind posibilitatea tuturor celor care doresc, colaborări. Prin parteneriate sau proiecte. Avem un buget pe care-l folosim tocmai pentru a promova astfel de manifestări dedicate comunităţilor etnice. Atenţie însă, nu doar organizaţiilor comunităţilor etnice, ci tututor celor care-şi propun să facă ceva pentru minorităţile etnice. Şi alte instituţii ale statului român, fundaţii, asociaţii care doresc să promoveze într-un fel relaţiile de colaborare. Nu trebuie neapărat ca aceste proiecte să vină din partea organizaţiilor minorităţilor naţionale, noi le spunem CMN (Consiliul Minorităţilor Naţionale), cel cu reprezentare parlamentară. Nu. Astfel de acţiuni pot să vină şi din alte zone, ale asociaţiilor, fundaţiilor unor comunităţi etnice, ale instituţiilor statului român: inspectorate şcolare, Universităţi. Există această procedură la noi. Pe an reuşim să promovăm în jur de 150 de proiecte şi parteneriate. De fapt acesta este rolul nostru. Înseamnă mult pentru comunităţile etnice dar şi pentru noi ca acea comunitate să devină mai apropiată de o altă comunitate. Noi suntem liantul. Unim relaţiile lor de colaborare. Noi facem un proiect, să zicem pentru 5 comunităţi etnice, venim şi cu sprijinul material pe proiecte şi parteneriate care merită atenţia noastră.

Gianni Buquicchio, preşedintele Comisiei de la Veneţia, a suţinut o Conferinţă la Cluj Napoca anul acesta şi a dat Dobrogea exemplu în Europa de colaborare interetnică, multiculturalism, toleranţă. Cum comentaţi analiza domniei sale?

Eu spun că nu exagerează cu absolut nimic. Am repetat, o repet şi o voi repeta de câte ori voi avea ocazia. Şi nu numai Dobrogea ci România trebuie să fie oferită ca exemplu. Pentru că noi am avut aici şi avem posibilitatea de a ne manifesta în multe zone: cultural, educativ, a manifestărilor sportive, a tradiţiilor, a religiei. Avem această posibilitate de a duce lucrurile aşa cum dorim noi. Statul român ne oferă acest sprijin din toate punctele de vedere. Cel moral şi desigur şi cel financiar, trebuie să ţinem seama de acest lucru.

Eu şi în calitate de fost deputat am fost preocupat de această problemă. Iniţiind mai multe proiecte de legi, dedicate comunităţii tătare, a trebuit să mă documentez şi să văd care este politica unor state, chiar vecine, faţă de comunităţile etnice şi am costatat cu mândrie şi bucurie că într-adevăr România poate fi oferită ca exemplu pentru toate aceste state.

Sigur, la diferite congrese, conferinţe internaţionale ni se mai dau lecţii. Eu aş merge puţin mai departe şi aş fi puţin mai tranşat în ideea în care multe instituţii din afară ar trebui să ia ele exemple de la noi pentru felul cum trebuie să aibă o colaborare cu comunităţile etnice din ţările respective. Şi o spun cu toată sinceritatea, cu toată răspunderea, măsurându-mi toate cuvintele pentru că eu ştiu ce înseamnă sprijinul statului român pentru comunităţile noastre.

Particularizând, mergeţi spre Dobrogea. Mergeţi cei care doriţi să vedeţi ce înseamnă Dobrogea pentru noi tătarii în primul rând. Mergeţi spre Dobrogea şi veţi constata că acolo există multe unităţi de cult religioase, s-au construit foarte multe în ultimii anii, eu însumi am derulat multe proiecte prin care au fost alocate sume de bani pentru construirea unor astfel de unităţi religioase. Când spun unităţi religioase am în vedere moschei, minarete, cimitire musulmane, un al II-lea cimitir musulman la Medgidia, gasilane – camera unde se spală morţii.

Dacă mie, în Europa, îmi daţi un exemplu de lege dedicată în exclusivitate unei comunităţii musulmane, vă felicit. Nu există! În România există astfel de legi.

De exemplu, 18 decembrie în România, prin hotărâre de guvern este declarată ca zi a minorităţilor naţionale. Ne şi pregătim, că tot m-aţi întrebat ce proiecte avem. Eu însumi am promovat în Parlamentul României, şase astfel de legi: 13 decembrie ziua tătarilor din România, 5 mai ziua limbii tătare, (nu ştiu câţi cunosc că ziua limbii tătare ca lege a existat mai devreme decât ziua limbii române). Cum să nu existe permisivitate în a ne promova imaginea? Eu zic că da! Există 30 noiembrie, premiul Mehmet Niyazi pentru promovarea literaturii şi culturii tătarilor din România, lege. Există acel monumet ridicat datorită unei legi pe care am iniţiat-o, s-a obţinut o sumă de bani cu care s-a construit un monument dedicat eroilor musulmani căzuţi pentru România în cele două războie mondiale. Pentru că strămoşii mei au căzut pentru România, şi-au jertfit vieţile pentru această ţară. Eu am un unchi, fratele tatălui meu, care a căzut la Ploieşti în al II-lea război mondial, la 19 ani. Este firesc că suntem ai acestei ţări. Pe mine nu mă puteţi convinge să mă raportez la altceva, doar la România pentru că este ţara mea.

Din punctul meu de vedere este bine că lămuriţi aceste lucruri. De regula, când ne gândim la minorităţi ne raportăm de regulă la ”problemele politice”...

Eu vă spun efectiv cum simt eu. Dacă vreţi, ca membru al comunităţii de care aparţin, ca simplu membru. Sigur, am fost lider mulţi ani, am relaţii de colaborare cu mulţi membrii ai acestei comunităti. Este prin lege înfiinţat Centrul Cultural Tătar din România, Sebat Husein. La toate le-am dat nume semnificative, oameni importanţi, marcanţi ai comunităţii noastre din trecut. Fizic nu există această instituţie, există ca lege. Vom încerca să organizăm şi un astfel de institut.

Altceva voiam să vă spun. Pentru că voiam să ajung aici, şi pentru că a fost abordată foarte mult problema religioasă, Islamul. Lumea islamică a depăşit un an destul de complicat, începând cu ce s-a petrecut la Paris în ianuarie, continuând cu lunga dezbatere pe care nu vreau să o mai reiau legată de moschee, continuând cu ceea ce se întâmplă acum. Deci, a fost un an destul de complicat. Noi am avut un an complicat şi înainte, cu tătarii din Crimeea, cu anexarea Crimeei. Ne preocupă soarta lor, că până la urmă sunt sânge din sângele nostru. Este firesc să ne preocupe. Ne preocupă fiind cetăţeni ai statului român şi din perspectiva statului român.

În Crimeea existau cetăţeni români tătari?

Nu, nu existau.

Ajung la ultima lege, care este cea mai importantă. Nu ştiu dacă ştiţi că în România există o lege care a reglementat o tradiţie religioasă. Atenţie! Într-o ţară creştină, pentru că tot a fost această dezbatere infernală, legată de islam. Eu vă spun că în România am iniţiat o lege care reglementeză o chestiune religioasă islamică. Legea privind externarea decedaţilor de religie islamică mai devreme de 24 de ore.

Din motive religioase?

Ştiţi, pentru că au fost nişte neînţelegeri la un moment dat legate de această problemă şi atunci am crezut că este bine să reglementăm acest lucru. Cunoaşteţi foarte bine, sunteţi un cunoscător al lumii islamice. Sunt anumite tradiţii religioase pe care trebuie să le respectăm. Populaţia trebuie să le respecte şi le respectă. Dar câteodată apar anumite lucruri care ţin de birocraţie şi pentru a simplifica această problemă, a trebuit să fac o lege. Vă spun, eu cu această problemă m-am dus în Parlamentul României, între timp a devenit lege. Am iniţiat-o şi finalizat-o. M-am dus în Parlamentul României în comisiile de sănătate, de specialitate. Comisiile de specialitate şi în Senat şi în Cameră, comisiile care întocmeau rapoartele. Dacă raportul spune că este pozitiv în raportul de fond, de regulă trec în plen. Deci, în România există legea privind externarea decedaţilor de religie islamică mai devreme de 24 de ore.

Aşa cum religia o cere.

Da. Cât mai repede posibil. Este tradiţia noastră religioasă şi noi am reglementat-o. Şi atunci nu avem noi dreptul aici în România să ne exprimăm? Sigur, mai sunt multe lucruri de pus la punct dar în 25 de ani nu poţi să recuperezi. Sunt etape. În primul rând, problema este la noi, nu la statul român. Problema este la noi! Să ne putem noi lămuri ceea ce vrem cu adevărat să facem, după care să punem în mişcare toată acţiunea. Statul român ne oferă această posibilitate.

Mă opreşte cineva să deschid clase cu predare în limba tătară? Nu m-a oprit niciodată. Dar haideţi să mă lămuresc eu cum vreau să fac lucrul acesta. Hai să mă lămuresc eu cum cum pot să-mi  aduc cadre didactice să predea limba tătară?

M-aţi adus către următoarea întrebare. Aşa cum ştim, seminarul musulman din Babadag a fost înfiinţat în 1892, apoi a fost transferat la Medgidia în 1901. În 1968 a fost desfiinţat. Apoi a fost redeschis în 1994 în prezenta preşedinţilor Ion Iliescu şi Suleyman Demirel. Din analiza vieţii turco-tătarilor din Dobrogea mi-a reieşit....

Haideţi să facem o distincţie între ceea ce era înainte ca seminar în Medgidia şi ceea ce se întâmplă acum.  În anul 1994 când s-a înfiinţat liceul Kemal Atatürk, acesta şi-a propus să preia foarte mult din rolul avut de Seminarul Musulman. Însă totul era ca o noutate. Ar fi câteva priorităţi pentru comunitatea tătară. Dacă vreau să mă duc la Medgidia şi să clădesc ceva pe terenul pe care a fost Seminarul Musulman nu o să îmi mai doresc să realizez ceea ce făcea seminarul musulman înainte pentru că ar trebui să dublez ceea ce face liceul Kemal Atatürk. Acum se numeşte Colegiul Naţional Kemal Atatürk.

Este suficient doar un seminar teologic?

Acela nu este un seminar. Este un Colegiu Naţional. Conform sistemului de învăţământ românesc. Pe o colaborare între cele două state, statul român şi statul turc, ceea ce este foarte bine. Pentru că trebuie să existe această colaborare. Întotdeauna cele două ţări au fost extrem de apropiate din multe puncte de vedere, şi economic şi politic şi militar şi este bine să se întâmple aşa pentru că suntem ţări partenere.

În urma absolvirii acestui liceu, absolvenţii au dreptul de a deveni Imami?

Aici este o problemă. Şi rolul comunităţii ar trebui să fie mult mai mare. Din păcate, nu au mai fost în ultima periodă foarte mulţi tineri dornici să urmeze clasele teologice. Au fost şi ani pierduţi din punctul acesta de vedere pentru că nu s-au putut înscrie.

Profesorii de acolo sunt de origine română sau vin din Turcia?

Directorul general al liceului este cetăţean român, ceea ce înseamnă foarte mult. Şi până la urmă este un lucru benefic. De exemplu, cel mai important director al Seminarului Musulman era român. Cel care a fost foarte mulţi ani director.  Pe noi nu ne interesează, ideea este să fie cetăţeni români. Etnic tătar, cetăţean român.

Întreb, ca cititorii să înţeleagă cât mai bine.

Sunt foarte multe cadre didactice români. Sunt şi colaboratori profesori din Turcia. Este o colaborare instituţională. Este o colaborare între cele două state, dacă vreţi până la urmă. Este foarte bine că sunt profesori care au venit din Turcia să predea în România.

Cei care sunt la grupa teologică?

Pe mine mă interesează foarte mult colaborarea cu statul 4turc. Pentru că statul turc a fost pentru comunitatea musulmană un sprijin important. Întodeauna. Un sprijin important prin reprezentanţii lor. Mă refer la Ambasadă, Consulat, mă refer la Liceul Kemal Atatürk, toţi sunt reprezentanţi ai statului turc. Trebuie să existe această înţelegere. Eu am fost întotdeauna un sprijinitor al promovării învăţământului în limba turcă după anul 1989 însă în egală măsură cu promovarea învăţământului în limba tătară. Mă refer la organizaţia noastră, Uniunea Democratică a Turco-Tătarilor din România. Întotdeauna am vrut să promovăm chestiunea aceasta în paralel. Din păcate ele au mers separat în sensul că am promovat la început limba turcă şi o promovăm şi acum şi dorim să o promovăm în continuare. Este foarte important pentru noi comunitatea tătară ca parte a lumii turcice dar în egală măsură nu am reuşit să promovăm limba tătară pe care am descoperit-o la nivelul acesta de învăţământ de stat mult mai târziu, abia în 2007. Este foarte greu să recuperezi ce ai pierdut mulţi ani. Golul acesta este foarte greu de umplut

Profesorii care predau pentru viitorii imami, sunt din România sau din Turcia?

Sunt şi din România şi din Turcia. Firesc.

Cum este firesc, doar cei care absolvă facultatea teologică pot deveni preoţi. În privinţa comunităţii musulmane, doar cu liceul pot deveni imami. Nu v-aţi gândit să promovaţi o lege prin care cei care vor să devină Imami să fie obligaţi să meargă la facultatea de teologie musulmană, poate la Ovidius, în Constanţa?

Eu spun că este o necesitate. Este o idee pe care eu am tot promovat-o în perioada în care eram parlamentar şi chiar făcusem câţiva paşi. Nu s-au pierdut paşii aceştia, trebuie continuaţi. Au fost purtate diferite discuţii cu reprezentanţi ai instituţiei de învăţământ, ai Universităţii Ovidius, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Tomisului. Am găsit înţelegere din partea tuturor instituţiilor. Eu am afirmat întotdeauna răspicat, pentru că eu ca reprezentant al comunităţii turco-tătare aş dori ca studiul religiei islamice să se facă aici în România. Aş dori să se facă în România pentru că avem şi noi oameni capabili să îi îndrume pe aceşti tineri. Ne trebuie specialişti exact cum aţi specificat, specialişti la un nivel superior al studiului teologiei islamice. Ne trebuie aici în România, la Universitatea Ovidius pentru că este zona în care există o comunitate importantă de musulmani. Acest lucru este o necesitate. O mare necesitate. Constituirea unei astfel de secţii, de teologie islamică trebuie să reprezinte o necesitate pentru comunitatea musulmană. Ai noştrii tineri trebuie să înveţe în România.