Mircea Cărtărescu: PSD trebuie distrus ca sistem, nu învins ca partid. Altfel hidra renaşte şi o ia de la capăt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Cărtărescu. FOTO Arhivă Adevărul
Mircea Cărtărescu. FOTO Arhivă Adevărul

Scriitorul Mirca Cărtărescu a afirmat, luni, că în primul rând ar trebui învinse practicile PSD, nu neapărat partidul în sine, pentru că, în caz contrar, victoria ar fi doar de moment.

„PSD şi ALDE nu au decontat la vot greşelile comise de când sunt la putere, ci imbecilităţile, nebuniile şi ticăloşiile cu care erau să ne scoată din lumea civilizată. O spun de câţiva ani încoace: PSD trebuie distrus ca sistem, nu învins ca partid (nici nu e cu adevărat un partid, ci o «tagmă a jefuitorilor»). Altfel hidra renaşte şi o ia de la capăt cu ce ştie să facă mai bine“, a scris pe pagina sa de Facebook Mirca Cărtărescu. 

Partidul Social Democrat a suferit duminică o înfrângere usturătoare la alegerile europarlamentare, social-democraţii având aproximativ 23%. Practic, PSD a ajuns să ia în 2019 jumătate din scorul pe care l-a obţinut la alegerile parlamentare din 2016. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite