Politică

articolul anterior articolul urmator

Mircea Geoană: „Dacă CCR nu acceptă pragul de prezenţă de 30%, nu mai vorbim de niciun referendum“

2
12 Jun 2013 13:50:20
Autor: Alina Boghiceanu
Mircea Geoană FOTO Adevărul
Mircea Geoană FOTO Adevărul

Senatorul Mircea Geoană a declarat miercuri, la RFI, că soarta modificării Constituţiei depinde de decizia pe care o va lua Curtea Constituţională în privinţa pragului de prezenţă, iar în condiţiile în care pragul de validare nu coboară, nu se mai poate vorbi de un referendum.

„Nu pot să anticipez decizia Curţii, dar aş spune că... şi sfatul meu este de a fi mult mai rezervaţi până când vedem dacă se coboară pragul sau nu. Dacă pragul nu coboară şi Curtea nu acceptă această lege de modificare a referendumului, cu 30% din participare ca şi prag de validare, atunci practic nu mai vorbim despre nici un referendum. Nu mai vorbim nici de referendumul de modificare a Constituţiei, pentru că 50% este aproape imposibil să mobilizezi“, a declarat Geoană. 

Senatorul a mai afirmat că şi cifra de 30% este destul de greu de atins. „În cazul în care Curtea aprobă coborârea pragului, domnul Băsescu vrea să aibă un element suplimentar de anulare a entuziasmului eventual cu care lumea ar veni la vot şi spune : "atenţie, ceea ce vă propun aceşti oameni este prezervarea privilegiilor parlamentarilor, v-aţi pronunţat o dată cu 300 de parlamentari, cu unicameralul, iată ce vă propun cei de la USL“ şi va fi o campanie împotriva referendumului. Ceea ce face ca şi 30% să fie o cifră destul de înaltă şi destul de dificil de atins".

În altă ordine de idei, întrebat ce se va întâmpla dacă decizia Curţii Constituţionale va fi de păstrare a pragului de 50% la referendum, Mircea Geoană a răspuns va fi destul de dificil de mobilizat 9 milioane de oameni la vot. 

„Va fi foarte complicat şi e o decizie foarte grea pe care liderii USL vor trebui să o adopte, pentru că dacă te duci înainte cu referendumul cu şanse relativ mici, realist vorbind, nu vreau să par un defetist, nu sunt de felul meu, cred că e nevoie să modificăm Constituţia, dar va fi foarte greu să mobilizezi nouă milioane de oameni să vină la vot, în condiţiile pe care le cunoaştem deja din 2012. Atunci, liderii USL vor trebui să ia o decizie dacă se merge înainte cu referendumul de modificare, indiferent de decizia Curţii, pentru că şi riscul de eşec este un risc semnificativ, pe care liderii USL vor trebui să-l cuantifice, să-l analizeze ca şi consecinţe politice“, a mai spus Geoană, precizând că speră din toată inima „ca la nivelul Curţii Constituţionale să nu se aplece urechea la şuşoteli politice şi mai degrabă să se aplice o decizie şi o analiză care să permită de fapt organizarea de referendumuri în România, pentru că dacă rămânem la 50% plus unu, este practic imposibil să validăm prin referendum orice sau mai degrabă nimic în România“.

În încheiere, Mircea Geoană a precizat că „momentul adevărului nu este atât de mult declaraţia de ieri a domnului Băsescu sau declaraţiile liderilor USL din această perioadă, ci este decizia Curţii. Acolo se joacă jocul, acolo este jocul adevărat“.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Some Buddy
12.06.2013, 22:19:51

Evident, domnul Geoana vorbeste putin pe nas, incercand sa minimizeze puterea de discernamant a romanilor. Daca romanii sunt satui si plictisiti sa voteze pentru tot felul de simulacre de exercitii democratice precum si pentru tot felul de circari politici si saltimbancariile (stiu ca acest cuvant nu exista in DEX, dar ar trebui introdus, pentru ca suna bine) lor, asta nu inseamna ca nu sunt capabili sa sesizeze mize reale si importante pentru societate si cand sa se mobilizeze la vot. Era de asteptat ca nu vor cautiona tentativa abuziva de vara trecuta de a-l inlatura be presedintele Basescu si s-au prezentat doar 46% si este de asemenea de inteles ca la alegerile parlamentare s-au prezentat doar 42% din cetatenii cu drept de vot. Dar daca ne gandim la participarea la referendumul din 2009 privind parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari, ne dam seama ca romanii au putere de disceranamant si in mod cert, daca li se va propune un referendum cu o miza serioasa, vor depasi pragul de 50%.

Ulise Itaca
13.06.2013, 07:27:27

De acord cu ce a scris Some Buddy. Astia de la USL ne iau de prosti...ca si aia de la PDL... Pe mine ma inspaimanta obsesia pt regionalizare....haosul care o sa fie generat din aberatia asta... Ocazia perfecta pt politicieni sa faca infinite combinatii... Va dati seama? Alte alegeri...Fonduri reimpartite, clientela politica ... alt corp administrativ...., Lumea nu o sa stie nimic care pe unde sa mearga... taman bine sa se sifoneze fonduri garla... banii prostilor evident... Iar asta cu pragul de 30% este un atac flagrant la democratie...prin dictatura unui Parlament avid de bani si putere... Problema descentralizarii se poate rezolva elegant pe cale administrativa prin simplificarea procedurilor birocratice prin informatizare...astfel ca totul sa fie transparent, rapid si eficient... ...Insa adevaratul interes este altul...........banii care se pot stoarce din asta... Sa nu uitam ce inversunati erau astia din USL impotriva regionalizarii...cand batea toba PDL... Sanchi prevederi UE... Nu va faceti iluzii...Ponta nu e decat un pisoias , care trebuie sa cante cum ii dirijeaza soborul de dinozauri din PSD...

Modifică Setările