Politică

articolul anterior articolul urmator

Mircea Geoană, despre momentul în care s-a întâlnit cu Vladimir Putin. Ce i-a spus preşedintele Rusiei despre România

42
28 May 2022 13:07:26
Autor: Andreea Ghiorghe
FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit, în cadrul unui podcast, despre momentul în care s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin. Numărul doi în NATO a precizat că liderul de la Kremlin a avertizat că UE va transforma ţara noastră în „colonie economică”.

Mircea Geoană a fost invitatul lui Mihai Morar la podcastul „Fain şi simplu”, în care a vorbit despre problemele de securitate actuale, despre eventuala revenire a sa în politica românească, dar şi despre discuţiile pe care le-a avut, în trecut, cu Vladimir Putin. 

Credeam că NATO ar fi marea lui temere

Numărul doi în NATO a transmis că a fost surprins în momentul în care liderul de la Kremlin a încercat să convingă România să stea departe de Uniunea Europeană pentru că ar putea transforma ţara noastră „într-o colonie economică. „Credeam că NATO ar fi marea lui temere”, a subliniat Geoană, precizând că nu l-a ascultat pe liderul rus. „Dacă zice ceva, eu fac opusul”, a punctat acesta.

„Da. L-am întâlnit pe Vladimir Putin. Şi mi-a spus: «Mă, suntem foarte nemulţumiţi că aţi intrat în NATO, dar cu americanii mai ştim să lucrăm, dar atenţie cu UE, că vă transformă în colonie economică!». Încerca să ne convingă să stăm departe de Uniunea Europeană, m-a frapat, eu credeam că NATO ar fi marea lui temere. Nu l-am ascultat, dacă zice ceva, eu fac opusul, mă duc în cealaltă direcţie! Ce s-ar fi întâmplat cu România dacă nu eram în NATO?! Unde s-ar fi oprit ruşii? În ce situaţie am fi fost? Am fi avut bravura ucrainenilor? Am fi avut sprijin atât de mare din partea Occidentului?”, a explicat numărul doi în NATO.

Mircea Geoană a mai precizat că oamenii trebuie să aleagă. „Trebuie să alegi: vrei să fii într-o casă cu temelie serioasă şi o ţară serioasă, vrei să fii un om liber, să ai podcast-uri, să-ţi alegi liderii care-ţi plac şi să-i trimiţi la plimbare pe ăia care nu-ţi plac sau vrei să mergi la gulag pentru că ai avut curajul să spui ceva împotriva iubitului conducător”, a punctat acesta. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

42 Comentarii

etc etc
28.05.2022, 13:30:48

asa... si unde n'a avut dreptate ala? Ca suntem o colonie economica. ok, nu'i o chestie oficiala, pe hartie; dar realitatea cam asta e.

-8 (24 voturi)
Iosif Goldman
28.05.2022, 14:29:56

ce libertate e in vest? si-au banat propriul presedinte. orice critica la adresa migrantilor se pedepseste cu inchisoarea. oamenii astia traiesc intr-o lume paralela. https://www.youtube.com/watch?v=_nyIPqctdUg

-4 (18 voturi)
predex
28.05.2022, 14:37:21

Vreo cateva multe milioane de cetateni te-ar contrazice, avand in vedere ca azi o duc mai bine decat acum 20 de ani. In alta ordine de idei, crezi cumva ca rusii nu vor deveni o colonie economica a Chinei daca vor continua pe linia asta ?

-4 (32 voturi)
Utilizator Adevărul
28.05.2022, 14:23:03

Comentariu considerat abuziv.

turmentatul
28.05.2022, 14:37:10

„Da. L-am întâlnit pe Vladimir Putin. Şi mi-a spus: «Mă, suntem foarte nemulţumiţi că aţi intrat în NATO, dar cu americanii mai ştim să lucrăm, dar atenţie cu UE, că vă transformă în colonie economică!». GEONICA AI ORDIN DE LA USA SI RUSIA SA DISTRUGI UEul.

0 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (42)

Modifică Setările