Mitingul PSD din Piaţa Victoriei. De ce protestează social-democraţii, câţi oameni vor să strângă şi ce „recuzită“ să aibă participanţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD şi ALDE vor să aducă sute de mii de oameni din toată ţara la mitingul de sâmbătă seară, din Piaţa Victoriei, eveniment făcut pentru a protesta „faţă de abuzurile“ făcute de procurori şi de aşa-zisele instituţii de forţă care „parazitează“ deciziile politice.

Social-democraţii şi partenerii lor din ALDE  şi-au propus ca sâmbătă seară, de la ora 20.00, sute de mii de oameni aduşi din toate colţurile ţării, să protesteze faţă de măsurile luate de aşa-zisele „instituţii de forţă“, acestora imputându-se „abuzuri“ făcute prin dosare considerate politice sau prin supraveghearea ilegală a politicienilor de către servicii. De altfel, într-un videoclip de mobilizare al PSD, autorii au introdus declaraţii ale procurorului Mircea Negulescu, căruia i s-a deschis un dosar penal de DNA pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, sau din Claudiu Manda, şeful Comisiei de control al SRI, care afirmă că aproape 6 milioane de oameni au avut telefoanele ascultate.

„E un miting organizat împotriva abuzurilor care se întamplă în România de mult timp (...) Îi aşteptăm pe toţi care vor să trăiască într-o ţară liberă, în care să nu mai fie instituţii aflate sub teroare, unde, din cauza unei propagande toxice uriaşe, se pune problema ca o structură nelegitimă, subterană, obscură să paraziteze deciziile“, a declarat Liviu Dragnea, după şedinţa de luni, când PSD a stabilit detaliile mitingului. Mai mult, şeful PSD a revenit de mai multe ori cu detalii despre eveniment, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că în instituţiile publice controlate de PSD, angajaţii ar fi constrânşi să meargă la mitingul de sâmbătă seară din Piaţa Victoriei. Astfel, Dragnea a punctat faptul că la miting ar putea să „se infiltreze tot felul de indivizi, să spună că au fost plătiţi, ameninţaţi“.

Pentru a aducerea în număr cât mai mare a oamenilor la miting, liderii din teritoriu s-au mobilizat şi au venit, în funcţie de numărul de kilometri faţă de Bucureşti, cu numere cât mai mari de participanţi pe care să îi aducă. Judeţe ca Dâmboviţa, Teleorman, Olt sau Giurgiu sunt printre cele care sunt responsabile de aducerea celui mai mare număr de oameni, adică peste 10.000. De exemplu, fiecare primar de comună al PSD din Teleorman, iar aici are peste 60 de aleşi, are sarcina de a aduce minim 100 de oameni, în timp ce aleşii de la oraşe ar trebui să mobilizeze peste 500 de persoane.      

Bădălău vrea spectacol

Unul dintre cei mai vocali lideri ai PSD care au vorbit de despre participanţii pe care îi va aduce la miting a fost senatorul Niculae Bădălău, fost număr 2 în partid, până la Congresul din martie. Iniţial, senatorul PSD a declarat că organizaţia Giurgiu va aduce peste 10.000 deoameni şi că probabil se vor strânge în jur de 300.000 de oameni. Mai mult, acesta a fost printre singurii care au recunoscut faptul că a contribuit pentru miting cu 9.100 de lei, aceasta fiind suma donată către partid de fiecare dintre cei cinci parlamentari de Giurgiu. „Ulterior, Bădălău a plusat în cadrul unui interviu dat la televiziunea publică. „Va fi un spectacol cum nu s-a mai văzut. Vor fi peste 400.000 de oameni! Liberalii nu strâng 50.000 de oameni. Am pus mitingul la ora 20.00 ca să nu deranjăm bucureştenii. Va fi cea mai mare manifestare din ultimii ani. Asta e democraţia, manifestăm politic”, a afirmat senatorul PSD, cu zâmbetul pe buze, în interviul la TVR.  

Iohannis: E o abordare caraghioasă şi pur populistă

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat PSD pentru organizarea acestui miting, în condiţiile care această formaţiune controlează Guvernul, Parlamentul şi alte numeroase instituţii care îşi desemnează prin vot politic structurile de conducere.  „Mitingurile sunt o formă de protest şi protestul se asociază în mod normal într-o democraţie cu opoziţia sau cu societatea civilă nemulţumită de guvernare. În nicio societate normală miting de protest nu se asociază cu cei de la putere. Cei de la putere au Guvernul, au Parlamentul, au toate instrumentele pentru a rezolva problemele ţării. Ultima metodă este cea a protestului. Mi se pare o abordare caraghioasă şi pur populistă”, a declarat şeful statului, vorbind despre manifestaţia la care Viorica Dăncilă, premier al acestei ţări, va protesta exact în faţa clădirii unde îşi are locul de muncă. 

Atacuri dure au venit şi dinspre PNL, partidul din care provine Klaus Iohannis. Vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu a acuzat PSD că pune presiune pe bugetari pentru a merge la miting. „În ţară, angajaţii din instituţiile publice sunt supuşi la presiuni inimaginabile - mai ceva ca înainte de 1989 - care merg până la ameninţarea că vor fi daţi afară pentru a participa la mitingul organizat de PSD“, a afirmat vicepreşedintele PNL.

Recuzita PSD-istului: costum popular, Imnul României şi telefon cu lanternă

Organizatorii mitingului PSD „împotriva abuzurilor“ au transmis organizaţiilor judeţene regulile pentru participarea la acest eveniment, fiind specificate detaliile vestimentare, traseele de deplasare spre şi prin Bucureşti, dar şi ce să facă odată ajunşi în Piaţa Victoriei, potrivit unui document intern al PSD obţinut de „Adevărul“.

 În capitolul „recuzită“ organizatorii le cer participanţilor următoarele: să poarte costume populare sau îmbrăcăminte albă în partea de sus, steguleţ tricolor, lanterne mici sau telefon mobil cu lanternă şi varianta print a Imnului României – varianta prescurtată. Mai mult, potrivit documentului trimis de secretarul general Marian Neacşu, pachetul de mâncare şi apă e asigurat de organizaţia judeţeană sau locală, iar simpatizanţii sau membrii PSD trebuie să-şi noteze numărul de telefon al şoferului cu care au venit şi al şefului de autobuz.

Recomandarea finală e următoarea: „Fiecare autocar va avea 6 steaguri cu tricolorul şi un steag cu Uniunea Europeană (grup 50 persoane – 6 steaguri RO şi 1 steag UE), precum şi pancarte cu diferite mesaje (modelele de pancarte au fost trimise pe e-mail fiecărei organizaţii judeţene)“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite