„Moftul” partidelor mici şi nou apărute. Mai mult decât un balon de săpun?

„Un număr tot mai mare de tineri şi adulţi tineri caută nişe prin care să se simtă implicaţi în procesul de reprezentare politică!”

Odată cu „scăparea” legii înfiinţării partidelor politice în spaţiul „wanna be” democratic, a început să apară o sumedenie de formaţiuni cu trei sau mai mulţi membri fondatori. Au ele vreun sens sau sunt doar mofturi trecătoare?

Zilele acestea a avut loc „Târgul partidelor noi”, organizat de Iniţiativa România şi Grupul pentru Dialog Social, unde au fost prezenţi reprezentanţi ai 200 pentru Bucureşti, Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB), M10 Bucureşti, PACT: Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor, Uniunea Creştin Democrată din România - Bucureşti şi încă vreo câţiva. Însă interesul tot mai crescut al unor zone şi a unor actori mai retraşi din societatea civilă faţă de prim planul politicii tinde să ducă spre o implicare mai mare a cetăţenilor în viaţa politică sau, dimpotrivă, îi va dezorienta prin oferta prea variată şi eterogenă?

Unul dintre puţinele accidente fericite din procesul greoi de democratizare a României a fost cel în care legea partidelor politice a fost modificată, astfel încât oricare doar trei cetăţeni ai României pot înfiinţa legal o formaţiune politică. Teoretic, o cutie a Pandorei tocmai ce a fost deschisă. Practic, însă, lucrurile sunt un pic mai nuanţate.

Până acum, în mod tradiţional, partidele foarte mici, aşa-zisele „partide de buzunar”, aveau doar scopuri obscure pentru care existau: obţinere de sedii, strângere de semnături pentru oarece trocuri electorale, portiţe de scăpare politică a tot felul de personaje indezirabile prin partidele mari etc. Cele un pic mai scăpătate şi la vârful cărora se regăseau unul sau mai multe personaje politice relevante, „partidele de fişet”, erau folosite ca pretext de negociere pentru liderii lor în faţa partidelor mai mari. Cazul cel mai recent este cel al lui Călin Popescu Tăriceanu.

În ultimii trei ani am avut o serie de evenimente relevante social: demiterea lui Băsescu şi „marţea neagră”, Roşia Montană, alegerile prezidenţiale şi tragedia de la Colectiv. Toate aceste evenimente au mobilizat şi sensibilizat o pătură eterogenă de cetăţeni, în special cei neimplicaţi politic, supranumiţii „nehotărâţi” (identificaţi în cercetările sociologice ca cei care răspund cel mai adesea în sondaje cu „nu ştiu/nu răspund”). Ultimul şi cel mai îngrozitor eveniment relevant social, cazul Colectiv, a adus la suprafaţa nemulţumirilor populare subiectul eşecului clasei politice tradiţionale şi, pe cale de consecinţă, nevoia de autenticitate în reprezentativitatea politică. Pe scurt, actualii polticieni nu mai sunt reprezentanţii cetăţenilor, deşi sunt aleşi de aceştia din urmă în mod direct.

Abia în acest context apariţia unor complet noi formaţiuni politice a început să capete importanţă în sensul reînnoirii clasei politice.

Se vor simţi oamenii, însă, reprezentaţi de aceşti noi şi necunoscuţi politicieni? Vor avea greutate noile partide în opţiunea electoratului?

Consider, în baza unor observaţii personale (şi în lipsa unor date obţinute cu instrumente ştiinţifice de cercetare), că există un număr destul de mare de români care încep să privească cu atenţie spre alternative politice, atât din zona democraţiei participative cât şi, din păcate, în zona formaţiunilor cu discurs agresiv (extremist, xenofob etc). Un număr tot mai mare de tineri şi adulţi tineri caută nişe prin care să se simtă implicaţi în procesul de reprezentare politică. Însă, cu toţii vor altfel de poltică. Fără grupuri de interese, fără agende ascunse, fără corupţie, fără traseism, fără promisiuni fade, ci proiecte aplicate la nevoile concrete ale comunităţii.

De aceea, schimbarea începe cu partidele mici care vor intra în special pe nişe de electorat şi cu proiecte ţintite clar pe probleme specifice. Ca să atragă electoratul neimplicat, scârbit de politică, partidele mici trebuie să vină cu un alt mod de a face politică. Acest alt mod înseamnă, în primul rând, o politică apropiată de comunitate, cu dezbateri şi proiecte viabile. Cel mai vizibil exemplu este, din nou, legat de cazul Colectiv, tragedie care a născut dezbateri şi chiar a determinat schimbări de percepţie asupra responsabilităţii demnitarilor şi aleşilor.

De aceea, partidele mici şi nou înfiinţate trebuie să îşi facă intrarea în politică mai ales la alegerile locale. Aici au şansa să intre în consilii locale şi judeţene unde pot (sau nu) face dovada unei abordări de altă sorginte decât cea a grupurilor de interese în vederea săvârşirii actelor de corupţie.

Însă, partidele mici sunt încă privite cu neîncredere deoarece intervine în mintea electoratului procesul de contaminare stereotipală prin care, a priori, orice partid este corupt; faci politică, te murdăreşti indiferent de obiective, proiecte, intenţii. La asta adăugăm inerţia mentalităţilor şi lipsa educaţiei civice, comunitare.

Totodată, consider că vremea alternativei politice prin crearea de partide noi-nouţe stă încă să apară. Inerţia sistemului politic al partidelor tradiţionale este foarte mare, încât această rundă de alegeri (locale şi generale) nu va produce decât mici fisuri în peretele politicii clasice. Totuşi, prin aceste crăpături se pot strecura câteva seminţe de schimbare. Depinde de noi, alegătorii, dacă le vom creşte sănătos astfel încât, peste patru ani să avem nişte tulpini pe care să altoim viitori lideri autentici pentru România. Mergem cât mai mulţi la vot, alegem cât mai multe partide noi şi politicieni tineri. Să mai încercăm şi cu altceva, zic.