Moneda de schimb cerută de Băsescu pentru demisie. Cum au evoluat în timp negocierile cu liderii USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu îi dă lui Victor Ponta un dosar roşu în care se află condiţiile impuse pentru a-şi da demisia  FOTO Adevărul
Preşedintele Traian Băsescu îi dă lui Victor Ponta un dosar roşu în care se află condiţiile impuse pentru a-şi da demisia  FOTO Adevărul

Demisia preşedintelui Traian Băsescu a fost mereu un subiect fierbinte în negocierile cu liderii PNL şi PSD. Băsescu şi-a arătat disponibilitatea de a demisiona, dar a impus condiţii greu de acceptat de către liderii USL.  Al doilea mandat al lui Traian Băsescu a fost dominat de negocierile cu USL pentru ca preşedintele să-şi accepte demisia.

„Renunţ la doi ani de mandat în 2012 numai să se revizuiască Constituţia", anunţa preşedintele Traian Băsescu în 30 iunie 2011.

La momentul respectiv, PDL se afla la putere dar nu avea majoritatea necesară pentru a iniţia modificarea Constituţiei. Preşedintele a făcut acest apel către USL pentru a constitui o majoritate de două treimi din numărul total de parlamentari, condiţie necesară pentru modificarea Constituţiei. Scopul era reducerea numărului de parlamentari la 300, aşa cum cerea referendumul din 2009.

Renunţ la 2 ani de mandat în 2012 numai să se revizuiască Constituţia (Traian Băsescu)

Preşedintele şi-a pregătit terenul înainte de a face această ofertă opoziţiei formată din PSD şi PNL. În 2011, Traian Băsescu anunţa că va renunţa la doi ani de mandat pentru a se organiza alegeri parlamentare odată cu cele prezidenţiale. El cerea modificarea Constituţiei prin reducerea numărului de parlamentari la 300 şi scurtarea mandatului preşedintelui la 4 ani.

Preşedintele şi-a întărit afirmaţia făcută, spunând că nu i se pare "atât de important" să aibă un an de mandat prezidenţial în plus, dacă prin acest lucru "salvează" un an de alegeri.

Dacă s-ar găsi un consens cu toate partidele politice, eu am toată disponibilitatea (Traian Băsescu)

„România are nevoie de mai puţini ani cu alegeri. Ideea a fost să reuşim o soluţie de recuplare a alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare. Dacă s-ar găsi un consens cu toate partidele politice, eu am toată disponibilitatea pentru a găsi o formulă practică. Inclusiv scurtarea mandatului meu, dacă vom conveni că acest lucru îl votăm", explica Traian Băsescu în martie 2011.

Oferta a fost reînnoită şi în 2012

Preşedintele Traian Băsescu şi-a reînnoit oferta şi în 5 mai 2012, înaintea referendumului de suspendare. “Nu renunţ la unul, ci la doi (ani, n. red.). Am dat scris că, dacă se aplică referendumul, renunţ la 2 ani de mandat”, a explicat Băsescu.

Nu renunţ la unul, ci la doi de mandat! (Traian Băsescu)

Această declaraţie a preşedintelui venea la scurt timp după învestirea Guvernului Ponta I. În timpul ceremoniei de învestire, preşedintele i-a înmânat lui Victor Ponta un dosar roşu în care se afla oferta sa de revizuire a Constituţiei în schimbul demisiei.

Ultima ofertă a preşedintelui a venit chiar în timpul campaniei pentru referendumul din 29 iulie. În data de 15 iulie 2012, Traian Băsescu şi-a arătat din nou disponibilitatea de a demisiona pentru a se respecta referendumul din 2009.

„Categoric voi ţine cont şi de opinia publică. Şi atunci probabil că o să readuc în discuţie, într-o astfel de situaţie, propunerea pe care am făcut-o partidelor politice, de a-mi întrerupe mandatul în octombrie-noiembrie pentru organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale şi legislative, cu condiţia – pentru că pentru un preşedinte care îşi înrerupe mandatul îţi trebuie o justificare temeinică – de a revizui Constituţia şi de a trece la Parlamentul cu 300 de parlamentari, aşa cum românii au votat în noiembrie 2009", a declarat Traian Băsescu.

Cum se negociează în 2013

Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posiblitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare, dar că nu a primit încă un răspuns din partea acestuia.

El a explicat că organizarea alegerilor prezidenţiale în acelaşi timp cu cele europarlamentare ar asigura o campanie electorală de doar 1-2 luni şi ar evita situaţia în care România s-ar afla în perioadă electorală pe parcursul unui an întreg.

„Este o idee, nu e nimic ascuns aici. Preşedintele nu mi-a dat un răspuns, nici nu avea cum aşa, imediat. Examinează ideea", a spus Ponta.

Ultima rundă de negocieri dintre Băsescu şi liderii USL se consumă chiar în aceste zile. Într-o întâlnire care a avut loc la Senat, Ponta şi Antonescu i-au cerut preşedintelui Traian Băsescu să demisioneze mai devreme pentru a comasa alegerile europarlamentare cu cele prezidenţiale.

Îmi depun mandatul odată cu cei 588 de parlamentari (Traian Băsescu)

„Mandatul meu se termină pe 22 decembrie, până pe 22 decembrie se plictişeste bietul om, fără juramânt depus. Ce putem face, de comun acord, e să stabilim demisia simultană a preşedintelui şi a Parlamentului, după ce revizuim Constituţia şi venim în exigenţele  referendumului din 2009 şi atunci ne punem toţi mandatele şi venim la un sistem politic ce mie mi s-a părut mai eficient, ca preşedintele să fie port-drapelul celor care câştigă alegerile, nu ca acum, total opus. Modelul american e unic, dar are 30 de zile. Ce te faci cu un preşedinte ales care stă 9 luni, când îl validează CCR, după alegeri sau la intrarea în funcţie? E o copilărie”, a fost răspunsul promt al preşedintelui Traian Băsescu.

Practic, de această dată s-a schimbat doar numărul de parlamentari pentru că moneda de schimb a rămas aceeaşi: modificarea Constituţiei şi reducerea numărului de parlamentari la 300, în schimbul demisiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite