Politică

articolul anterior articolul urmator

Moşteanu, despre refacerea coaliţiei: „Când se hotărăsc să nu mai negocieze cu PSD, vom stabili în ce condiţii o refacem. Aşteptăm un semn, decizia e la PNL”

1
27 Oct 2021 17:06:56
Autor: Andreea Ghiorghe
Ionuţ Moşteanu FOTO: Inquam Photos
Ionuţ Moşteanu FOTO: Inquam Photos

Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a transmis că formaţiunea din care face parte îşi doreşte refacerea coaliţiei, însă doar dacă liberalii decid în forurile de conducere că nu mai negociază cu PSD. Moşteanu a mai adăugat că USR nu a primit o invitaţie de la PNL pentru refacerea coaliţiei de guvernare.

„USR nu a primit până acum nicio invitaţie de la PNL şi UDMR de a se aşeza la masă pentru refacerea coaliţiei. Decizia publică a PNL este aceea de a căuta susţinere pentru un Guvern minoritar în jurul lui Nicolae Ciucă. În momentul în care PNL va decide în forurile statutare că vrea refacerea coaliţiei şi nu mai negociază cu PSD, atunci ne putem întâlni să vedem cum putem reface această coaliţie.

E nevoie de o negociere în tihnă pentru a aşeza priorităţile, aşa cum a spus şi Dacian Cioloş, e nevoie să stabilim un calendar de reforme, să stabilim modul de funcţionare în coaliţie, am învăţat nişte lucruri, am văzut ce nu a funcţionat. Aşteptăm un semn, decizia e la PNL, dar trebuie să fie o decizie clară, asumată, dar trebuie să punem capăt acestor discuţii. Când se hotărăsc să nu mai negocieze cu PSD şi că vor refacerea coaliţiei, ne vom vedea şi vom stabili în ce condiţii refacem coaliţia.”, a transmis Ionuţ Moşteanu miercuri.

Moşteanu a ţinut să sublinieze că lucrurile importante se mişcă în Parlament, chiar dacă, la nivel guvernamental, coaliţia PNL-USR-UDMR nu mai funcţionează.

„Lucrurile importante merg mai departe în Parlament. Certificat verde - noi am votat, PSD nu a votat. În Camera Deputaţilor, la legea pentru plafonarea preţurilor la energie am votat umăr la umăr un proiect important pentru toţi românii. Lucrurile importante merg înainte în Parlament şi arătăm că suntem parteneri loiali românilor”, a explicat liderul USR.

De altfel, Moşteanu a mai completat că nu crede că refacerea coaliţiei este posibilă până sâmbătă. Întrebat dacă se aşteaptă ca Nicolae Ciucă să îşi depună mandatul, acesta a răspuns: „Cu siguranţă nu se poate reface o coaliţie în două zile. Sunt mai multe variante”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Vasile Naftuli
27.10.2021, 20:59:52

Ăsta nu știe aritmetică.

-7 (7 voturi)
Modifică Setările