Moţiunea de cenzură va trece, şefi din PSD şi-au dat seama că Dăncilă îngroapă partidul. Ce urmează după?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate semnalele conduc spre ideea că moţiunea de cenzură va trece, inclusiv cu ajutorul unor parlamentari PSD. Şefi de frunte ai PSD, printre ei Paul Stănescu, Marian Oprişan şi Gabriela Firea, şi-au dat seama că Viorica Dăncilă nu are resursele necesare conducerii PSD. Am asistat la un lung şir de  gafe politice, care o descalifică pe Viorica Dăncilă pentru funcţia pe care o ocupă.

Al doilea ministru interimar la Educaţie, propunerile pentru comisar european, lupta pierdută cu Iohannis, guvern fără o treime din miniştri, eşecul vizitei în America şi multe altele,  i-au lămurit pe liderii PSD că Viorica Dăncilă îngroapă partidul. Singura ocazie simpla să scape de ea este moţiunea de cenzură de joia viitoare.

Aşadar, nu trecerea moţiunii de cenzură e problema, ci cum se va soluţiona vidul de putere creat după plecarea premierului Dăncilă.

Preşedintele Iohannis doreşte un guvern în jurul PNL condus de Ludovic Orban

 Pro România şi PMP resping această variantă. UDMR încă nu şi-a exprimat opţiunea. Un guvern în jurul PNL (95 de voturi), chiar cu susţinerea USR-PLUS (40 voturi), s-ar baza pe 135 de voturi, iar cu tot cu UDMR se poate baza pe 165 de voturi. Cu sprijin de la minorităţi şi neafiliaţi ar ajunge la 180-185 de susţinători, mult sub necesarul de 233 de voturi pentru validarea guvernului.

Să presupunem că Iohannis îl va nominaliza de două ori pe Orban ca premier, în speranţa că a doua oară parlamentul va vota un astfel de guvern, ca să evite alegerile parlamentare anticipate. Dar ce viaţă va avea un guvern Orban care nu-şi poate trece legile prin parlament, şi cu sabia moţiunii de cenzură de asupra capului? Va guverna doar prin OUG-uri, ca Dragnea şi Dăncilă? Măsurile dificile care trebuie adoptate pentru reparaţiile necesare implică o largă susţinere parlamentară, pentru a fi adoptate legile necesare.

O altă posibilitate, încă neluată în calcul, este nominalizarea unui premier valoros tot de la PNL, şi mă gândesc la Siegfried Mureşan. Cu susţinerea,  experienţa, capacitatea de negociere obţinute la Bruxelles, ar fi, poate, capabil, să obţină sprijinul Pro România, PMP, UDMR, adunând astfel numărul  de voturi necesar trecerii guvernului prin parlament. Ar ceda orgoliosul Orban în faţa unei astfel de variante? Greu de crezut!

O variantă mai probabilă de guvernare este coaliţia PSD-Pro Romania-ALDE

Este clar că şefii PSD care o vor plecată pe Dăncilă la această variantă se gândesc. După plecarea lui Dăncilă, cel mai probabil preşedinţia interimară a PSD va fi preluată de Paul Stănescu, preşedintele filialei Olt, cel care s-a opus pe faţă premierul Dăncilă, în multe ocazii. Inclusiv la ultimul vot din Parlament, privind data dezbaterii moţiunii, Stănescu a „uitat” să voteze. Stănescu va da mâna cu Ponta şi Tăriceanu pentru preluarea guvernării post-Dăncilă. Pe ca voturi se bazează? Circa 200 ale PSD, 40 ale Pro România şi ALDE, plus 10 de la minorităţi, plus 8-10 de la parlamentari neafiliaţi. Iar dacă mai vine şi UDMR, simţind încotro bate vântul, această tabără ar avea 260 voturi fără UDMR, 290 cu cele ale UDMR. Comparativ cu cele ale taberei PNL-USR, tabăra PSD-Pro Romania-ALDE ar avea cu mult peste numărul necesar de voturi ca să treacă guvernul.

Preşedintele Iohannis poate propune ca premier pe cine doreşte. Dar dacă nu are şanse să treacă de parlament, formula propusă de Iohannis ar duce la instabilitate politică, exact acum în preajma alegerilor prezidenţiale, fără buget pe 2020, posibil fără bani de pensii şi salarii până la sfârşitul anului.

Sigur că e frustrant ca după o guvernare proastă a PSD, preşedintele Iohannis să încredinţeze funcţia de premier taberei PSD-Pro Romania-ALDE. Chiar dacă unui premier oarecum neutru, gen Corina Creţu, Sorin Câmpeanu, sau Ana Birchall.  Dar dacă doar această tabără are majoritate parlamentară, ce poate face preşedintele? Ce a făcut şi Traian Băsescu când l-a desemnat pe Ponta premier de două ori, deşi îl dispreţuia profund.

Este posibil să existe şi alte calcule la Cotroceni şi în partidele cu pondere parlamentară. Normal ar fi să nu se aştepte ziua de vineri, pentru a avea conturate două sau mai multe soluţii. Cert este că nu-l văd pe Ponta şi pe Stănescu acceptând şi sprijinind  o guvernare PNL-USR, având în spate un număr atât de mare de parlamentari. Cu atât mai mult cu cât USR-PLUS ar sta în umbră, doar cu susţinere parlamentară pentru guvernul PNL, nu şi cu participarea efectivă, cu miniştri  în noul guvern. Şi cine ar fi normal să scoată din foc castanele lăsate de guvernarea PSD-ALDE? Nu tot PSD-Pro Romania-ALDE? Oricum, tabăra Ponta-Stănescu-Tăriceanu este mai puţin nocivă decât tabăra Dragnea-Dăncilă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite