Mutarea Ambasadei României la Ierusalim. Dosarul dezbaterii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mutarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim are un număr de elemente şi argumente în dispută care ţin de câteva teme mari.

Ele au implicaţii de politică externă şi politică internă, vizează totodată relaţiile cu statul Israel – pe care România l-a recunoscut de la început şi nu şi-a retras ambasada şi nu a rupt relaţiile în perioada comunistă, apoi cu Statele Unite, cu Autoritatea Palestiniană – cu recunoaşterile făcute în materie şi susţinerea soluţiei celor două state în Orientul Mijlociu, cu statele arabe şi Turcia, cu Uniunea Europeană şi statele europene, şi nu în ultimul rând cu comunitatea internaţională şi relaţionarea cu dreptul internaţional şi rezoluţiile Consiliului de Securitate şi ale Adunării Generale a ONU în materie, care statuează faptul că statutul Ierusalimului va fi stabilit după încheierea păcii.

Magnitudinea unei decizii legate de mutarea Ambasadei la Ierusalim

Situaţia la care ne referim are de a face cu tema cea mai complexă a politicii internaţionale, situaţia din Orientul Mijlociu, un nod de conflict cu impact asupra a numeroase teme conexe ce merg de la resurse şi petrol la dialogul inter-religios al religiilor monoteiste şi ajung până la chestiuni de securitate majore ce afectează lumea, radicalism islamic, terorism. Evident, aici vorbim şi despre manieră şi mod de a gestiona responsabil politica externă la nivel profesionist şi de luare a deciziilor utilizând toate resorturile statului, instituţiile statului cu experienţă şi relevanţă în materie.

Nu e vorba despre curaj şi ambiţie, despre ciocniri de voinţe, ci despre responsabilitate şi profesionalism. Aici sunt temele care încheie cariere diplomatice ale celor ce se hazardează în a lua sau asuma decizii fără a gândi toate etapele unui asemenea proces, care începe cu studiul de impact şi cu respectul pentru înţelegerea relevanţei deciziei pe această temă şi a relevanţei ei, care tratează cu justă măsură şi circumspecţie schimbările bruşte de politică externă şi gândesc echilibrat aceşti paşi, care insistă pe predictibilitate şi consultarea partenerilor şi aliaţilor, a partenerului strategic american în primul rând.

Nu e vorba despre curaj şi ambiţie, despre ciocniri de voinţe, ci despre responsabilitate şi profesionalism.

Acest lucru mai ales într-un domeniu în care deciziile sunt ireversibile, nu pot fi corectate în timp sau revizuite, ci marchează pe deplin istoria şi evoluţia statului român. Cam aceasta e magnitudinea unei decizii de această factură pe un subiect atât de sensibil precum mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Un demers care nu exclude, în nici un caz, recunoaşterea dreptului unui stat de a-şi stabili capitala oriunde pe teritoriul său recunoscut internaţional.

Dialog interconfesional şi rezoluţii ale ONU de luat în consideraţie

În cazul Ierusalimului, dezbaterea despre faptul că găzduieşte locuri sfinte ale celor trei religii monoteiste şi e dorită drept capitală de către Israel şi Autoritatea Palestiniană deopotrivă, împreună cu toată discuţia privind indivizibilitatea oraşului sfânt – resturile Templului se află sub moscheea Al Aksa – şi vizează dialogul interconfesional, rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU (vreo 13) şi rezoluţii ale Adunării Generale a ONU.

Prejudiciul este enorm, chiar dacă revenirea de pe poziţiile mutării ambasadei la cele ale lansării unei evaluări a unui asemenea subiect e un pas în direcţia bună.

Evident că evoluţiile curente ale acestui subiect l-au transformat, în mod regretabil, într-o temă de politică internă, de rivalitate şi dispută cu relevanţă electorală, un lucru inacceptabil pentru chestiuni atât de sensibile de politică externă şi securitate. Simplul fapt că tema a apărut în spaţiul public înainte de a fi evaluată şi cântărită în spatele uşilor închise, cu toate consecinţele, înainte de a se lua o decizie consensuală la nivelul instituţiilor relevante ale statului român, creează prejudicii majore României.

Cu atât mai mult dacă asemenea opinii individuale au ajuns să fie exprimate în relaţiile dintre state sau dacă există promisiuni şi angajamente, fie şi secvenţiale sau la nivelul unor personalităţi politice sau a reprezentanţilor unor instituţii în stat, înaintea unei decizii la nivel instituţional şi constituţional al statului român. Prejudiciul este enorm, chiar dacă revenirea de pe poziţiile mutării ambasadei la cele ale lansării unei evaluări a unui asemenea subiect e un pas în direcţia bună şi e de salutat revenirea pe poziţii mai circumspecte şi echilibrate, care reclamă şi angajează evaluare profesionistă din partea tuturor instituţiilor, iar ulterior decizia constituţională pe un asemenea subiect.


Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis FOTO AFP

Imagine indisponibilă

Cine decide în politica externă a statului român?

Apoi vorbim despre atribuţii şi responsabilităţi ale diferiţilor actori interni constituţionali în domeniul politicii externe şi al deciziei de politică externă. Şi aici intrăm într-un ciclu care e menit să reclame ca fiecare să respecte Constituţia şi atribuţiile sale, şi pe un domeniu în care avem pronunţări ale Curţii Constituţionale şi unde raportul de atribuţii e deja tranşat.

În 2012, când veneau la Bruxelles ca şefi alternativi de delegaţii şi Preşedintele şi premierul României, Curtea Constituţională a fost nevoită să tranşeze şi să decidă vocaţia Preşedintelui de decident, primul chemat să asume atribuţiile de politică externă, şi rolul secundar al Ministerului de externe, care execută şi aplică politicile şi mandatele stabilite de Preşedinte. Acest lucru obligă ca, oricine asumă reprezentarea României să aibă la bază mandatul semnat de Preşedintele României, cel care reprezintă constituţional statul român.

Nu pot exista, în politica externă, de securitate şi apărare doi generali sau 5 generali, ci sunt activităţi în care există un singur decident şi mecanisme constituţionale clare, Preşedintele fiind acest decident. Promovarea subiectului fără a fi trecut prin etajele de evaluare şi decizie, fără mandatul preşedintelui, mai mult, fără consultarea preşedintelui e profund costisitoare şi ilegală, ca să nu mai vorbim despre imaginea de impredictibilitate şi poziţia neserioasă pe care o transmite România ca stat. Ca să nu vorbim despre senzaţia de clandestinitate pe care a transmis-o vizita organizată şi neanunţată, necomunicată public, disimulată, cu impact major asupra credibilităţii celor care au făcut deplasarea şi a percepţiei publice legată de un asemenea demers.

Oricine asumă reprezentarea României să aibă la bază mandatul semnat de Preşedintele României, cel care reprezintă constituţional statul român.

Context istoric şi evoluţia României în dosarul din Orientul Mijlociu al conflictului israeliano-palestinian

În al treilea rând, este vorba despre profesionalism, cunoaştere şi aprecierea contextului pe care-l creează dosarul Orientului Mijlociu în politica externă românească şi cum se desfăşoară întreaga istorie a poziţiei României şi prezenţei sale în relaţiile dintre israelieni şi palestinieni. E o întreagă istorie de 70 de ani de poziţionări, implicări şi analize, prezenţă şi relaţii construite, cu consecinţe diverse care, dacă nu sunt cunoscute în profunzime şi nu sunt evaluate pe deplin, riscă să producă efecte secundare cu impact major.

În al patrulea rând, pe fond, despre decizia în sine este evident necesar un studiu de impact. E important ca decidentul responsabil, când se va apleca asupra subiectului, să aibă în faţă răspunsuri şi evaluări despre ce impact şi consecinţe are un asemenea gest – externe, în privinţa relaţiilor cu Israelul şi cu statele arabe, cu SUA, UE şi terţe state; interne, în raport cu impactul unei asemenea decizii asupra teritoriului naţional, şi a cetăţenilor români. Şi nu în ultimul rând locale, care ţin de securitatea reprezentanţei diplomatice şi de perspectiva unei eventuale extrageri a personalului în caz de criză majoră şi ameninţare de securitate în locaţia unde a fost mutată.

În al cincilea rând e vorba despre impactul acestei decizii asupra posturii de politică externă a statului român şi a relaţiilor României, în primul rând faţă de UE – care are deja o decizie în materie – dar şi faţă de toţi actorii citaţi mai sus, la începutul prezentării noastre asupra dosarului, actori interesaţi, fireşte, de subiect. E o schimbare de o magnitudine deosebită şi ea antrenează un impact asupra ideii de predictibilitate a politicii externe, de continuitatea a deciziilor, de aceea şi o modificare majoră trebuie făcută în formatul cel mai coerent cu postura asumată de România până astăzi.

Ambasada României nu trebuie mutată la Ierusalim şi că abordarea temei este, sau mai bine zis deja a fost, prematură în momentul de faţă.

În loc de concluzie. O opţiune personală: prea devreme, prea abrupt

Deci aici se suprapun evaluarea, decizia, maniera, expunerea publică a unui subiect cu asemenea greutate, tratat superficial şi nedecantat instituţional, legalitatea, credibilitatea şi legitimitatea demersului legat de vizita şi conţinutul discuţiilor din Israel. Chiar şi numai acest episod pe care-l vedem consumat aduce elemente majore de impact asupra posturii externe a României, chiar şi fără nici o altă acţiune.

Peste toate, evaluarea mea – şi a oricărui profesionist în politica externă care are cunoştinţe despre dosarul conflictului din Orientul Mijlociu şi a posturii României de mediator constant şi de două ori în acest dosar, despre situaţia din Orientul Mijlociu şi cetăţenii români din statele arabe, din familii mixte, despre eforturile de extragere a lor oricând se întâmplă turbulenţe, pe baza relaţiilor cu instituţiile statelor respective şi pe baza acţiunii şi poziţiei principiale în acest conflict, care ştie situaţia internă din România şi evaluează riscurile deciziei – este că Ambasada României nu trebuie mutată la Ierusalim şi că abordarea temei este, sau mai bine zis deja a fost, prematură în momentul de faţă.

Fireşte că, după evoluţiile curente, va trebui să ne uităm cu atenţie la impactul acestui episod asupra posturii României în regiune şi în relaţiile cu actorii terţi implicaţi în acest dosar extrem, extrem de complex.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite