Politică

articolul anterior articolul urmator

N-avem politicieni, n-avem partide

100
6 Feb 2017 06:28:13
Andrei Pleşu

În îngrijorarea generală (perfect legitimă), există, totuşi, motive de entuziasm şi speranţă. Numărul mare al celor care, de zile întregi, ies în frig în mai toate oraşele ţării - şi se comportă exemplar - îmi dă sentimentul că, pe scena noastră publică, se conturează un tip de prezenţă nou cu adevărat, cu exponenţi de cea mai bună calitate:

le-am contemplat portretele seară de seară, i-am auzit vorbind, le-am urmărit comportamentul şi mă bucur să ştiu că reacţia promptă, dar decentă faţă de nefăcutele unei guvernări, care a reuşit să se compromită în doar o lună de „activitate”, oferă garanţia unei conştiinţe civice renăscute, a unei promiţătoare vitalităţi sociale. E vorba predominat de tineri (ceea ce nu înseamnă că nu s-au mobilizat, alături de ei, şi alte generaţii), de oameni cuviincioşi, inteligenţi, plini de umor (cîteva pancarde şi lozinci sunt admirabile), imuni la provocări golăneşti, capabili să se impună prin civilizaţie şi tenacitate. Le sunt recunoscător.

Un alt fapt îmbucurător este verticalitatea recuperată de cîţiva reprezentanţi ai partidului de guvernămînt şi ai echipei guvernamentale: au înţeles - şi au acţionat în consecinţă - că „solidaritatea” politică nu poate merge pînă la anularea unor esenţiale valori transpartinice: onestitate, adevăr, vocea conştiinţei proprii, binele ţării. Pentru această curajoasă trezire îi felicit cald pe: Mihai Chirică (primar al Iaşului şi vicepreşedinte PSD), Valentin Cristian Lupşa (secretar general PSD Reşiţa), Robert Paskuj (preşedinte al ALDE Sibiu), Aurelia Cristea (fost parlamentar şi ministru în echipa Ponta) şi Ovidiu Mălăncrăvean (primar PSD Sighişoara). Li se adaugă şi alţi cîţiva foarte onorabili demisionari (deţinători de funcţii în guvern, chiar dacă nu toţi membri de partid): Florin Jianu (ministru pentru mediul de afaceri), Ciprian Necula, Călin Andrei Tuns, Daniel Şandru şi colaboratorii săi (de la Departamentul Centenar: Cosmin Popa, Cătălina Gabriela Bolborea, Ruxandra Ioan). Greşim, de-aici înainte, cînd vorbim, generalizator, despre PSD. Era firesc, de altfel, ca un partid atît de mare să nu fie uşor de sistematizat şi de blamat „din principiu”, printr-o judecată globală. Sunt sigur că, între membrii lui, se află destui oameni întregi care n-au decît vina de a nu se manifesta mai energic. Oricum, modelul Iliescu (care, constat cu regret, o ţine langa cu discursul său străvechi despre „incitări”) ar trebui, în sfîrşit, depăşit.

Remarc, în treacăt, şi noul efort de „reaşezare” al dlui Ciorbea, plus, last but not least, sporul de fermitate al BOR, prin mesajul Preafericitului Părinte Patriarh.

Să trecem la veştile proaste.

A devenit aproape imposibil să identificăm, în „avangarda” vieţii noastre politice, politicieni nu neapărat de anvergură, dar nici măcar încadrabili într-o medie respectabilă. Nu e vorba aici numai de corupţie, slugărnicie sau incompetenţă. E vorba de o proastă calitate umană, de grosolănie, iresponsabilitate, tupeu, nesimţire şi - nu în ultimul rînd - prostie. Mă uitam la dl Grindeanu în timpul ultimei conferinţe de presă: privea către Liviu Dragnea ca o căţeluşă spre nuia: dînd din coadă, dar cu ochii în panică. Ce să mai zic de dl Dragnea însuşi, care a învăţat destulă engleză, cît să spună că lupta anticorupţie e bullshit! În condiţii normale, dumnealui ar fi putut ajunge, cel mult, un şmecher patron de casino. A ajuns şef de partid majoritar şi lider al ţării…

Caracteristica cea mai iritantă a clasei noastre politice este suficienţa. Te miri ce ingineraş mediocru, ce activistă răscoaptă, cu aere de mătuşică grijulie, ce jurist semidoct se pronunţă, întrebaţi sau nu, pe orice temă, cu o siguranţă de sine paranoiacă. Ţanţoşi, obraznici, guralivi, agresivi, prost crescuţi, „angajaţi” partinic pînă la desfigurare, ei apar des, dacă nu zilnic, mai ales la posturi de televiziune bine plătite şi bine plătitoare, ca nişte corifei ai înţelepciunii, ai patriotismului, ai adevărului absolut. Ei ştiu! N-au dubii, ezitări, întrebări. Au doar răspunsuri. Sunt providenţiali! Şi dacă îi contrazici, te iau tare. Şterg cu tine pe jos, fac mişto, te învaţă cum e cu patria, cu trădătorii, cu sorosistii, cu inteligenţa. Nu contează că arată a plutonieri reciclaţi, a „fete bune” miloase (mai ales cu cîinii şi cu oamenii străzii), a gospodine cînd nevricoase, cînd duioase, a caftangii ideologici. Se simt bine în pielea lor, în afacerile lor, în conturile şi în vilele lor cochete. Prin inflaţia discursului, mulţi dintre ei sunt deja vedete. Cutare (şi un pic inginer, şi un pic avocat, şi UNPR şi ALDE, cînd băşcălios, cînd sumbru) e de faţă la orice dezbatere, ca un ştab prepotent, încîntat de aplombul şi competenţa proprie, cutare altul umblă cu mirul prin parlament făcînd cu ochiul Sfintei Treimi ca să-l scape de năpastă. Despre dl Tăriceanu am obosit să scriu: cînd e „tranşant” te adoarme, cînd e plicticos, te enervează. Altfel bine îmbrăcat, nu zic. Şi poate, cu timpul, etern începător cum e, o să înveţe şi ceva gramatică.

Mai e cîte unul (rămăşiţă a defunctului PRM) care nu pare să aibă o meserie clară, dar are, în schimb, o mulţime de hobby-uri (colecţionează „fineţuri” istorice şi umblă la ocultisme de pripas). Sunt mereu uimit de o doamnă pe care o ştiu „de mică”: se alinta, puber, pe lîngă politicienii momentului, în anii `90, apoi s-a decis să îmbine utilul cu plăcutul, adică viaţa privată cu strategia de carieră, a ajuns ziarist, politician, primar, şi nu m-aş mira s-o vedem, mîine poimîine, preşedinte de ţară. Mai e şi craioveanca Olguţa, intrată, virginal, în PRM, la 16 ani şi evacuată de chiar şeful ei, „tribunul” Vadim Tudor (pînă şi de el!), pentru a se instala, invulnerabilă, în PSD.

Nu contest nici talentul politic al dnei Gorghiu, o mare femeie fără noroc, gropar candid al PNL-ului. Nu ducem lipsă de minţi luminate în nicio formaţiune politică: de la certăreaţa Norica Nicolai, PNŢCD-istă, PNL-istă, USL-istă, ALDE-istă, europenistă, la rafinatul orator Teodor Atanasiu, la Mircea Diaconu, pedist, penelist, aldist, fericit să dea o indreptăţită faimă artistică pe o stingheritoare imagine politică, sau la dl Meleşcanu, care exersează, de-o viaţă, rolul omului indispensabil, gata să „slujească”, loial şi nul, toate partidele.

Mari campioni ai inteligenţei ca dnii Daea şi Iordache, sau ca doamnele Doina Pană şi Graţiela Gavrilescu (deşi se poate şi mai rău: amintiţi-vă de duduile Grapini şi Cristiana Anghel) fac, de asemenea, parte din peisaj. N-am timp, memorie şi răbdare să fac un inventar complet. Un lucru e limpede. Dacă n-ai politicieni plauzibili, sfîrşeşti prin a nu mai avea nici partide. PSD-ul e zdruncinat (sper pe un drum spre normalizare), PNL-ul e în picaj (cei buni de-acolo nu se văd, iar cei care se văd nu sunt buni. Propun o desfiinţare cu reînfiinţare pe baze noi), PMP-ul, fără Băsescu, e o abstracţiune, ALDE e un minor naufragiu ideologic, iar USR, singura noutate de pe scenă, nu se ridică încă la înălţimea propriei noutăţi. A rămas la nivel de ONG. Concluzie: n-avem ce cu ce să înlocuim. Pe cine cu cine. Poate fi o catastrofă sau un nou început, mai proaspăt. Mă tem doar că nu ne vom grăbi să mutăm munţii din loc. Vorba strămoşilor: „Nu dau turcii!”

P.S. Textul de mai sus a fost scris sîmbătă, 4 februarie. Între timp, am picat pe o „analiză” politică executată de dl Tăriceanu. M-am gîndit că, poate, dubiile mele legate de îndemînarea lui intelectuală au fost nedrepte. Dovada: Domnia Sa ne-a făcut să înţelegem că „băieţii răi” încearcă să ne convingă că există o Românie bună, a iohanniştilor, şi una rea, a dragneatăriceniştilor. Dar nu e adevărat. De fapt e invers! Cum te poţi îndoi de subtilitatea unei asemenea evaluări?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Madalina Georgiana
6.02.2017, 06:47:01

corect domnule Plesu prostia si fudulia sunt 2 surori care nu se despart nuciodata

+20 (32 voturi)
Mandy
6.02.2017, 07:02:14

D-le Plesu, spuneti dvs, referindu-va la Dragnea: "În condiţii normale, dumnealui ar fi putut ajunge, cel mult, un şmecher patron de casino. A ajuns şef de partid majoritar şi lider al ţării.." Da, si Ceausescu, in conditii normale at fi ajuns cizmar. (Ca era ucenic..) Dar in cadrul PCR, actualmente PSD, a ajuns si el şef de partid majoritar şi lider al ţării.. Un partid al impostorilor, escrocilor si hotilor, ce fel de valori ne putem astepta sa promoveze..? Asa cum am mai spus, emblematica mi s-a parut postarea pe FB a fiicei senatorului PSD Adrian Ţuţuianu, ditamai seful Comisiei pentru controlul SRI: "Dacă tot ieşiţi ca oile în Piaţa Victoriei, cu toate că nu-mi pasă câtuşi de puţin de urletele voastre prost informate, îmi pasă de ce văd că lăsaţi în urmă! Nu e de mirare că ieşiţi ca în junglă, sunteţi un haos desăvârşit! Adunaţi-vă mizeriile, sticlele, hârtiile, mâncarea de pe jos! Ajung bătrânii să strângă după voi. Mi-e scârbă!" Gandire de progenitura securisto-comunista care arata ce au invatat-o parintii ei.. Fiica ditamai sefului Comisiei pentru controlul SRI, angajata MAE, a putut sa spuna asa ceva..?? (Ce i-o fi zis taticul ulterior, draga mea, ce discutam noi acasa nu trebuie pus pe Facebook..?!) Eu zic ca avem avem ce cu ce să înlocuim. Sa dam o sansa partidelor mici,

+31 (47 voturi)
Utilizator Adevărul
6.02.2017, 07:11:39

Comentariu considerat abuziv.

Crina Mate
6.02.2017, 07:18:05

Nu avem politicieni, e adevarat...Dar mai grav de atat mi se pare ca nu avem electorat...Lipsa de cultura politica, indolenta, lipsa de discernamant a electoratului ne duc in situatia in care suntem azi, si in care am fost mai tot timpul de cand ne-am scuturat de dictatura comunista. ...dar poate ca aseara a fost intr-adevar noaptea Invierii poporului roman. Poate ca speranta care parea in agonie, e pe cale sa renasca...Daca nu avem politicieni, avem un popor unit in "cuget si simtiri" !!

+4 (12 voturi)
Iulian Arion
6.02.2017, 07:19:41

In etapa actuala a dezvoltarii societatii este firesc sa nu existe suficiente personalitati de anvergura pentru a dinamiza un partid in directia care sa asigura bunastarea macar a celor care muncesc. Nu pot exista oameni care sa cunoasca toate variabilele, modelele de actiune probate in societate. Tendinta este catre democratia participativa. Tehnologia ne permite sa exercitam votul electronic macar la nivelul deciziilor locale si a celor nationale cu timp de raspuns de saptamani sau luni. Dezapezirea, varuirea scolilor, construirea toaletelor scolare nu pot face deocamdata suvietul unor astefel de decizii populare.

+7 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările