Nabab de România. Leafă exorbitantă încasată de fostul secretar general de la Dezvoltare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionela Stoian a fost avansată ca secretar general când ministru al Dezvoltării era Sevil Shhaideh. De asemenea, procurorii DNA o acuză pe Stoian de complicitate la abuz în serviciu, dosar unde e acuzată şi Sevil Shhaideh de abuz în serviciu. FOTO Mediafax
Ionela Stoian a fost avansată ca secretar general când ministru al Dezvoltării era Sevil Shhaideh. De asemenea, procurorii DNA o acuză pe Stoian de complicitate la abuz în serviciu, dosar unde e acuzată şi Sevil Shhaideh de abuz în serviciu. FOTO Mediafax

Guvernul Orban e în plină campanie de demiteri a şefilor din ministere. Printre cei înlăturaţi se află şi unul dintre cei mai bine plătiţi bugetari în guvernarea PSD, adică fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării, Ionela Stoian, care anul trecut a avut venituri de peste 100.000 de euro.

Ionela Stoian, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării şi fost consilier al ministrului Daniel Suciu, a intrat pentru prima dată în atenţia publică la începutul anului 2018 când jurnaliştii au arătat că aceasta era „cel mai bine plătit bugetar”, cu toate că nu era preşedintele ţării sau prim-ministru.  

De altfel, anul 2018 a fost foarte bun pentru aceasta. Potrivit declaraţiei de avere completată de Ionela Stoian la eliberarea ei din funcţia de consilier al ministrului Daniel Suciu, suma totală a veniturilor din 2018 era de 484.587 de lei, adică aproape 102.000 de euro. Lunar, suma ar însemna circa 8.500 de euro 

Cum a ajuns un bugetar la o asemenea sumă? Prin ocuparea unei funcţii într-un minister, dar prin numirea sa în mai multe consilii de administraţie. De exemplu, fostul secretar general al Dezvoltării era membru în nu mai puţin de patru consilii de administraţie. 

Redăm schematic toate surse de venit ale fostului secretar general din Ministerul Dezvoltării: 

- 110.752 de lei încasaţi pentru funcţia de secretar general de la Ministerul Dezvoltării, în această sumă fiind incluşi şi banii de la Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut  cultelor religioase din România; 

- 48.245 de lei pentru funcţia de consilier de la Ministerul Dezvoltării; 

- 239.628 de lei pentru calitatea de membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări din cadrul Eximbank;

- 15.276 de lei pentru funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al ANL;  

- 7.104 lei pentru calitatea de membru al Comisiei de atestare, disciplină şi soluţionare a conetstaţiilor;

- 39.036 de lei pentru faptul că era administrator special al SC Uzina Mecanică Sadu; 

- 24.546 de lei pentru calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al SC Neptun Olimp  

Cine e Ionela Stoian

Fost şef serviciu la Serviciul avizare acte normative, apoi director general la Direcţia generală avizare, contencios, relaţia cu Parlamentul şi dialog social, aceasta a fost numită secretar general al MDRAP imediat după preluarea puterii de către coaliţia PSD-ALDE, în ianuarie 2017, potrivit Digi24. 

Perioada în care era director în minister i-a adus şi probleme cu legea, aceasta fiind acuzată de procurorii DNA de complicitate la abuz în serviciu în Dosarul Belina, adică pentru demersul prin care Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut din administrarea statului în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru a fi, ulterior, concesionate firmei Tel Drum.

Ionela Stoian a rezistat în funcţii de conducere în cadrul Ministerului Dezvoltării până săptămâna trecută, când Ludovic Orban a trecut la zeci de demiteri în cadrul ministerelor şi agenţiilor guvernamentale. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite