Naşterea domniţei de inox a politicii mioritice

Alegerea Alinei Gorghiu în funcţia de preşedinte interimar al PNL marchează o schimbare istorică în politica de la noi. Tânărul politician liberal reprezintă un ideal de „capitalism” - promisiunile unei noi generaţii, bazată pe libera iniţiativă şi pe spiritul dezinvolt al activismului public. Va deveni Gorghiu prima femeie prim ministru al României?

Abia acum am înţeles ce a vrut să spună Iohannis prin „avem nevoie de un altfel de politică”. Alegerea doamnei Gorghiu în fruntea noului/vechi PNL (care nu e totuna cu Marele PNL, ca să nu ne încurcăm în peneleuri) înseamnă simultan refuzul a două opţiuni. Pe de o parte el marchează definitiv ruptura de Crin Antonescu şi de un tip de „bărbat politic”, în persoana lui Ludovic Orban (şi implicit Atanasiu). Candidatul susţinut de fostul lider al PNL (al micului PNL), care l-a propulsat şi pe Iohannis în funcţie, a luat mai puţin de jumătate din voturile fruntaşilor liberali. O dată cu alegerea Alinei Gorghiu la conducerea PNL epoca lui Antonescu a apus. Dar Iohannis nu numai că şi-a reafirmat influenţa intra-partinică şi a determinat soarta partidului care l-a propulsat la funcţia supremă în stat. Prin această decizie noul preşedinte a clamat un exemplu pentru modernizarea şi reformarea sistemului. Acesta este, spunea preşedintele care aşteaptă cuminte să intre în funcţie, modul cum „trebuie să se facă politică în România”.

Prin urmare vorbim de o alegere care devine relevantă pentru că semnalează despărţirea de modele politice „învechite”. Primul este modelul predecesorului său, ocupant pentru încă vreo trei zile al fotoliului de la Cotroceni. Această hotărâre din PNL marchează despărţirea de modelul promovat de încă nu fostul preşedinte Băsescu. Doamna Gorghiu, născută din spuma fermentată în Biroul Politic Naţional PNL, nu mai este o femeie platinată şi obedientă cu şeful, dar agresivă şi dominatoare cu subordonaţii. În acest sens intuiţia lui Iohannis este corectă. Absolventa a prestigioasei universităţi creştine „Dimitrie Cantemir” şi masteranda a celebrei universităţi Hyperion, ea are pregătire şi la Colegiul Naţional de Apărare, dar este şi doctorand la UAIC Iaşi. Prin aceasta face notă discordantă în aerul rarefiat al femeilor politice dâmboviţene. Este, oricum, o situaţie fără precedent. Este prima femeie care conduce unul dintre partidele parlamentare de la Bucureşti. Dar cum ar fi un scenariu admisibil în care Alina Gorghiu să devină prima femeie prim ministru din istoria acestei ţări paradoxale. De ce nu?! Dacă tot avem primul preşedinte de altă etnie şi religie decât majoritatea, nimic nu e imposibil!

Cine ar fi mai adecvat pentru un asemenea rol istoric decât o femeie inteligentă şi educată, dar şi o persoană care reprezintă aspiraţiile unei întregi generaţii post-decembriste, percepută ca „susţinătoare a lui Iohannis”. După cum spunea unul dintre cei care tânjeau la putere în PNL, Teodor Atanasiu, ascensiunea doamnei Gorghiu vine din imperativul impus de Iohannis de a „lăsa” un tânăr în fruntea celui mai mare partid de opoziţie din România de azi. Într-adevăr, născută în 1978, Gorghiu avea doar 11 ani la Revoluţie şi recita încă poezii cu Tovarăşul şi Tovarăşa în clasele primare. Acum este o tânără cu o carieră promiţătoare. După cum am spus şi eu în alte ocazii, schimbarea politicii româneşti nu poate fi decât generaţională - e un fapt ineluctabil, adus de trecerea timpului. Problematică este, însă, după cum cârteau unii liberali hârşiţi într-ale politichiei, dacă vârsta e o garanţie a despărţirii de trecut. În fond şi Ponta a fost cândva un tânăr „fără legături” cu trecutul comunist.

Dar Gorghiu nu e numai un avocat de succes (în felul acesta răspunzând idealului liberei iniţiative), şoferiţă de Mini Cooper (perfect adaptată standardelor noilor yuppies dâmboviţeni), dar şi deputat extrem de activ în cele două mandate avute în Parlamentul de la Bucureşti (promotor al profesiilor liberale). Mai mult, ea nu doar a susţinut o serie de intervenţii şi a avut o sumedenie de iniţiative, şi a promovat un proiect de lege inovator (Legea medierii), care a fost votat, însă a condus ca preşedinte comisia de anchetă în cazul Ridzi, unul dintre cele mai mediatizate cazuri din epoca lui Emil Boc, actualmente, cel puţin formal, membru cu acte al Marelui PNL. La calităţile ei se adaugă, prin urmare, şi obligatoria fermitate morală a oricărui lider de dreapta. Ea este tot ce ar vrea să devină Monica Macovei, dacă ar avea un partid, şi tot ce nu a putut să fie Mona Muscă.

Avocatul, care reprezintă colegiul 22 Bucureşti încă din 2008, şi care s-a declarat la un moment dat „liberal dezamăgit”, a urcat pe scara politică în mod consecvent. Mai are o calitate. A fost consilier local la sectorul 5 şi a reuşit să se impună pe fieful unde Marian Vanghelie tronează de mai bine de un deceniu. Ea are în spate susţinerea electorală a peste 70% dintre alegătorii din colegiul său electoral deşi, foarte important, nu a fost aleasă de Rahova şi Ferentari, ci de clasa medie de pe dealul Cotrocenilor. Evident, ea este un fel de Margaret Thatcher în devenire.

Din păcate doamna Gorghiu a fost prinsă şi în câteva dispute publice, nelipsite în peisajul toxic dâmboviţean, cel mai neplăcut dintre acestea fiind scandalul declanţat de dandiul politic Cristian Boureanu, care i-a spus că e o “domnişorică” şi a strecurat voalat şopârliţa unor informaţii dezonorante despre diverşi „amanţi”. Doamna Gorghiu nu a ascuns relaţia sa amoroasă cu marele om de stat Mihai Voicu. De altfel succesul neegalat al acestei femei inoxidabile a PNL-ului a continuat sub zodia lui Antonescu, şi s-a împlinit lângă Iohannis, alături de care a fost tot timpul în campania pentru prezidenţiale, în calitate de purtător de cuvânt. Este o altă calitate a noului preşedinte PNL. Gorghiu este o voce activă în spaţiul public, scrie pe bloguri, are postări online şi diverse luări de poziţie mediatice. Şi în acest sens este pregătită să facă ce a făcut doamna Thatcher, să susţină activ imaginea pozitivă a capitalismului, să dea o faţă acceptabilă liberalismului.

Ca şi doamna de fier a Marii Britanii, care a condus Partidul Conservator din 1975 până în 1990, a pornit dintr-un mic orăşel (Tecuci, respectiv Grantham) pentru a deveni exponenta indestructibilei clase de mijloc. Thatcherismul românesc, căruia poate, cine ştie, într-o zi o să-i spunem Gorghism (fără trimitere la Gorgone, desigur), e plauzibil, însă deocamdată imponderabil.

Va reuşi noua doamnă forjată din uniunea liberalilor cu democrat liberalii, stinsă în apele reci ale alegerilor prezidenţiale, să coaguleze interesele antreprenorilor cu cele ale noilor îmbogăţiţi, ale alegătorilor cu profesii liberale şi cele ale proprietarilor de mari companii, ale tinerilor care au manifestat pe străzi cerând o altă clasă politică şi ale dinozaurilor din structurile de putere? În plus, rămâne de văzut dacă, sub acţiunea corozivă a tandemului pe care îl va face cu Blaga timp de doi ani, ea va rezista aidoma modelului britanic şi va „îmblânzi” o castă politică patriarhală?

Oricum ar fi, Alina Gorghiu are acum şansa de a demonstra că se poate face un altfel de politică. România este, nu-i aşa, ţara în care orice se poate.