Naţionalism isteric şi patriotism găunos

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupuri de extermişti există în orice societate dar asta nu însemnă că sunt reprezentativi
Grupuri de extermişti există în orice societate dar asta nu însemnă că sunt reprezentativi

Explicam acum doi, trei ani unui grup de lideri ai studenţilor din România, că naţionalismul şi românismul nu sunt sintagme goale şi nici perimate. Doar au fost pervertite de-a lungul timpului de diverşi indivizi care şi-au asumat rolul de lideri ai curentelor naţionale şi au permis să fie asociate cu extremismul, cu intoleranţa şi alte curente care ţin de groapa de gunoi a oricărei societăţi.

Dar trebuie să recunosc că respectivii erau culţi domnule, aveau lectura multă la activ, puneau frumos cuvintele în pagină şi în discursurile patriotarde, ce mai, era o plăcere să îi asculţi.

Naţionaliştii actuali comportă ca nişte babe isterice şi senile  care reacţionează la orice prostie aruncată de un politician mai mult sau mai puţin extremist şi îmi pare mie că o fac la comandă. Nu de alta, dar torţionarii scoşi din joben, au fost repede urmaţi de subiectul revizionismului maghiar şi acum începe să se facă simţită prezenţa opresorului fost sovietic, actual rus.

În două săptâmâni s-au deschis, public şi la ore de maximă audienţă, două subiecte la care o mare parte a românilor sunt încă foarte sensibili: teroarea comunistă şi încercarea ungurilor şi a Ungariei de a ne fura Ardealul. Totul a culminat cu o ieşiere dură a Preşedintelui României care a ameninţat cu măsuri de punere la punct a Ungariei şi cu o asumare a unei coaliţii regionale care să calmeze aspiraţiile politicienilor maghiari de a revizui orice fel de graniţă.

Şi ca să vezi nebunie, apar reacţii pe Vocea Rusiei care acuză administraţia prezidenţială că îndeamnă basarabenii să ceră unirea cu România chiar daca înşuşi Preşedintele României recunoaşte că, la ora actuală, marea majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova nu-şi doresc acestă unire.

Ce fac patrioţii şi naţionaliştii noştri isterici? Răspund dur unei publicaţii de duzină şi o acuză ca ar fi chiar Rusia în persoană. Aruncă cu invective la adresa poporului rus, îl fac alcoolic şi sărăntoc şi îşi etalează cunoştiinţele de istorie ca nişte adevăraţi patrioţi, reamintind dorinţa Marelui URSS de a avea ţărişoara noastră în sfera ei de influenţă. Se agită pe la televiziuni şi abordează pe rând, sau toate deodată, subiectele care le provoacă extaz. Victimizare, ură şi violenţă verbală, care au drept scop să ne facă să uităm că avem probleme mult mai actuale şi mai reale.

Dar este foarte posibil să auzim în curând că fondurile pentru autostrada Transilvania au fost furate de extremiştii unguri pentru a nu lăsa acestă regiune să se dezvolte, că torţionarii deghizaţi au făcut praf sistemul educaţional din România şi că Rusia ne-a pus la pământ sistemul de sănătate.

Adică să fim serioşi domnilor naţionalişti isterici. Problemele pe care le enunţati sunt probleme pe care le ştim cu toţii şi care sunt provocate de grupurile de isterici ale statelor pe care le acuzaţi că ne vor fura ţărişoara. Fiecare naţiune are grupul ei de extermişti care îşi fac apariţia în public mai ales în perioadele de criză financiară şi de ce nu, morală, a unei ţări sau întregi regiuni.

Dar de aici până la a categorisi întregi popoare şi a instiga la discriminare şi ură trebuie să existe oarece distanţă. Chiar nu vedeţi că politicienii şi cei care au vandalizat acestă ţară atât amar de timp jubilează când văd că românii se bat cu morile de vânt? Că naţionalismul vostru isteric este exact la fel cu patriotismul lor găunos şi că nu va aduce nici plus valoare societăţii româneşti nici o viaţă decentă pentru românii care trăiesc de pe azi pe mânie?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite