Nedumerire

Acţiunea politică presupune şi reclamă multă iscusită. Ea nu se poate desfăşura şablonard. Tactic şi strategic ea trebuie adaptată împrejurărilor, raportată permanent la elementele evolutiv- structurale ale societăţii, prefigurând căile şi modalităţile de îmbunătăţire şi performanţă ale acesteia.

În pofida unei atari modalităţi de adaptare, în politică se statornicesc şi linii directoare principiale care definesc în substanţă şi pe fond atât orientarea generală cât şi finalmente, succesul, privit nu în termeni conjuncturali, ci în durabilitatea lui. În materie de tactică şi strategie pot fi imaginate şi acceptate compromisuri. Nu însă şi în materie de principii. Corneliu Coposu ne spunea: se poate negocia orice, mai puţin principiile.

Unul dintre principiile de bază ale unei politici viabile şi sănătoase este stimularea şi apărarea interesului naţional. Este raţiunea şi scopul acţiunii politice. Este principiul călcat în picioare şi batjocorit de politica noastră postdecembristă.

Preşedintele Emil Constantinescu şi primul ministru Victor Ciorbea au încercat, la începutul guvernării CDR, să centreze demersul politic românesc pe stimularea interesului naţional atât pe linie internă, cât şi externă. Stadiul de evoluţie al societăţii româneşti de atunci a fost un obstacol dovedit de netrecut. Forţele conservator-retrograde de esenţă comunisto-securistă stăpâneau pârghiile reale ale puterii. O licărire de speranţă s-a ivit în 2004 odată cu victoria în alegeri a alianţei DA. Când însă ideea de dreptate şi adevăr tindea să ameninţe interesele inclusiv ale unor potentaţi aliaţi, alianţa s-a destrămat iar PNL a basculat spre PSD.

În fine, un alt moment dătător de speranţe a fost constituirea alianţei de guvernare PDL-UDMR-UNPR la mijlocul lui 2009. Cum se ştie, UNPR a subscris la cooperare tocmai pe ideea susţinerii şi promovării interesului naţional, contribuind la adoptarea mănunchiului de măsuri legislative în acest sens. Acum, după destrămarea şi a acestei alianţe şi preluarea conducerii de către alianţa USL, interesul naţional pare a fi căzut definitiv în desuetudine iar orizontul se întunecă pe zi ce trece.

Nu e de mirare rolul jucat în scenariu de cei ce urmăresc cu obstinaţie puterea, de cei ce urmăresc prezervarea intereselor proprii în detrimentul interesului naţional. Ce mă intrigă şi îmi stârneşte nedumerirea este sprijinul de care aceştia se bucură din partea lui Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea, foştii mei superior colaboratori în cadrul CDR. Vreau să mă explic.

Unul dintre elementele esenţiale ale interesului naţional îl reprezintă o bună gestionare economică, un echilibru cumpănit între venituri şi cheltuieli, cu accentul pe creare de surse de venit pentru a avea de unde cheltui. În vremuri grele şi pentru o economie dezechilibrată, descoamată, o astfel de gestionare presupune eforturi şi sacrificii. Guvernarea Boc s-a angajat pe acest drum cu toate riscurile, a afectat 40% din buget investiţiilor restrângând corespunzător cheltuielile. Populist, electoral şi „principial” USL a răsturnat datele problemei: cheltuieşte anulând investiţiile şi afundându-ne în împrumuturi. Deja rezultatele se văd: inflaţie, debilitate monetară, exodul investitorilor. Analiştii ca şi organismele europene prevăd o sumbră, o ameninţătoare involuţie. Cu toate acestea, populismul e în floare.

De ce să fie sprijinită o astfel de politică? Numai pentru că nu ne place de Băsescu? Până într-acolo s-a ajuns încât adversitatea faţă de un om a devenit adversitate faţă de România? Şi eu am avut de suferit din cauza PD şi a lui Băsescu. Dar politica nu se face resentimentar, raportată la un om, indiferent de poziţia acestuia. Şi eu aş fi vrut un preşedinte carismatic dar câtă vreme măsurile preconizate la îndemnul său se anunţau salutare pentru ţară, veneau în sprijinul interesului naţional, ele, măsurile, ca şi guvernul care le-a implementat trebuiau sprijinite.

Din  luptători pentru dreptate, adevăr şi justiţie au ajuns acum să cocheteze cu platforma politică a unei alianţe vădit certată cu legea, falimentară economic, ostilă justiţiei, ostilă cooperării europene; un compromis susţinând un prim ministru total descalificat moral şi etic până la a nu avea nici măcar sentimentul ruşinii.

Nu mă miră că o bună parte din electorat este psihologic subjugată de tribulaţiile aberante ale Antenei 3 şi altor „antene” dar ca doi politicieni de prestigiu (şi din păcate nu numai ei) să-şi şubrezească de facto crezul în numele căruia la timpul său au guvernat este chiar mai mult decât o nedumerire.