Nedumerire în presa internaţională: „După ce, cu un an în urmă, dărâmau Guvernul Ponta, românii se întorc la PSD“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internaţională priveşte cu oarecare nedumerire rezultatele alegerilor parlamentare din România, cele mai importante publicaţii din Occident relatând că după tragedia din Colectiv şi protestele anti-corupţie care au dărâmat guvernul Victor Ponta, electoratul român a votat masiv pentru social-democraţi.

“Alegătorii români readuc PSD-ul la putere după ce, cu un an în urmă, ieşeau în stradă şi provocau demisia guvernului format de acelaşi partid. Dacă rezultatul din exit-poll-uri se va confirma, PSD se va afla din nou în postura de a prelua conducerea ţării, în coaliţie cu Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, un partid mic care a adunat circa 5 procente din voturi”, scrie "The New York Times". Publicaţia americană mai notează că rezultatul alegerilor vine pe un fondul unei prezenţe foarte slabe la vot “după ani de scandaluri politice şi corupţie care au creat un val de dezamăgire faţă de clasa politică”. 

"BBC" scrie că PSD a câştigat alegerile promiţând creşterea pensiilor şi scăderi de taxe, lucru care i-a adus foarte mulţi alegători. Ziariştii britanici subliniază situaţia paradoxală în care se află România: “Deşi corupţia este văzută de alegători drept una dintre marile probleme ale ţării, viitorul premier al României ar putea fi liderul PSD Liviu Dragnea, condamnat cu suspendare pentru fraude electorale. Victor Ponta, predecesorul său, este şi el cercetat pentru corupţie”. "The New York Times" scrie că o altă variantă de premier propus de PSD ar putea fi Vasile Dâncu.

Şi presa germană tratează subiectul alegerilor parlamentare din România, anticipând o posibilă criză politică. “Incertitudinea politică ar putea continua la Bucureşti în contextul în care PSD nu are un candidat clar pentru postul de premier”, scrie "Deutsche Welle".

"Financial Times" consideră că “furia populară faţă de corupţia extinsă a făcut loc unei dorinţe de creştere a veniturilor medii, în condiţiile în care România este una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană”.

De asemenea, “Bloomberg” scrie că, după anunţarea rezultatelor, Liviu Dragnea, liderul PSD, a ţinut să sublinieze că România îşi va respecta toate angajamentele internaţionale şi va fi o insulă de stabilitate în regiune. 

Citeşte şi 

Rezultate alegeri parlamentare. PSD şi-a „zdrobit“ adversarii politici. Social-democraţii, aproape de a obţine 50% din mandate

Pleşu, către PSD: „Vrem mai multă cuviinţă şi mai puţină şmecherie”

Dragnea se autopropune premier după victoria PSD. Partidul îl susţine

Gabriela Firea: Liviu Dragnea este cel mai îndreptăţit să fie prim-ministru

Victor Ponta: „Mocirla” s-a mobilizat contra „Elitelor” lui Băsescu şi Soros

ALDE Tăriceanu şi Constantin, în cărţi pentru Parlament 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite