Nepotriviri liberale
0
Dificultatea cu care Partidul Naţional Liberal şi preşedintele acestuia, dl. Crin Antonescu, au izbutit să găsească un înlocuitor pentru dl. Relu Fenechiu la şefia Ministerului Transporturilor, a adus din nou în prim-plan dezbaterea referitoare nu neapărat la ponderea, cât mai curând la calitatea participării la guvernare a respectivei formaţiuni politice.
Către sfârşitul săptămânii trecute s-a aflat că, în sfârşit, unii lideri proeminenţi ai partidului, chiar dintre cei apropiaţi domnului Antonescu, au formulat îngrijorări serioase legate nu atât de faptul că în cadrul USL, PNL nu deţine nicidecum visatul rol de primadonă, că nici măcar nu ar fi considerat egalul PSD, că a trebuit să facă prea multe compromisuri, că a cedat o felie prea mare de tort, că în răstimpul scurs de la preluarea guvernării a pierdut din importanţă, ci despre felul în care îşi îndeplinesc misiunea cei trimişi de partid să îl reprezinte în structurile Executivului. Se pare chiar că preşedintele partidului ar fi dispus să procedeze la o analiză a activităţii miniştrilor PNL şi să îi propună remanieri prim-ministrului, acolo unde s-ar ajunge la concluzia că s-ar impune o astfel de decizie. Asta, cu toate că în week-end, premierul Ponta a declarat că ar fi mulţumit de miniştrii Cabinetului său. Oare chiar aşa să fie?
Faptul că dl. Antonescu s-ar arăta dispus la schimbări e de apreciat, cu atât mai mult cu cât, la 15 luni de la preluarea puterii şi la mai bine de opt luni de la “inaugurarea” celui de-al doilea guvern Ponta, sunt numeroase indiciile că ceva nu merge, că în pofida succeselor clamate şi a creşterii economice mereu afirmate, rezultatele sunt departe de a fi cele scontate şi încă şi mai îndepărtate de promisiunile din campania electorală. Că, deşi Executivul a fost scutit de tensiuni sociale majore, nemulţumirile şi dezamăgirile electoratului sunt destul de consistente şi că nu sunt excluse explozii viitoare. E greu de anticipat acum dacă manifestaţiile cu tentă ecologică dar şi politică de duminică legate de “afacerea Roşia Montană”, de ezitările guvernamentale, ba chiar de cele personale ale premierului în această privinţă, ezitări în discordanţă cu atitudinea afişată în campania electorală reprezintă sau nu uvertura unor proteste de anvergură.
Însă e foarte posibil ca strategii PNL să aibă informaţii şi, la rându-le, să-i fi încunoştiinţat pe lideri că, odată cu venirea sezonului răcoros, cu intrarea în vigoare a noilor scumpiri, a valului de taxe şi impozite de care răspund, cel puţin la vedere, miniştrii liberali Daniel Chiţoiu şi Liviu Voinea, odată cu creşterile cheltuielilor zilnice ale fiecărei familii, nu e nicidecum exclus ca nemulţumirile populaţiei faţă de prestaţiile guvernamentale peneliste să se accentueze. Lucru ce ar putea fi destul de serios decontat de liberali la alegerile europarlamentare din prima parte a lui 2014.
Se prea poate, de asemenea, ca după lunga vacanţă de vară, chiar Crin Antonescu să-şi fi amintit că parcă-parcă ar intenţiona să candideze la preşedinţia României şi că prima funcţie în stat nu se câştigă nici prin exerciţii retorice de care lumea a început să fie tot mai puţin încântată, nici prin lungi popasuri în studiourile Antenei 3, nici prin teribilisme adolescentine de băiat de cartier ce întoarce capul şi fluieră şmechereşte după fete şi nici prin bunele relaţii de cooperare cu Morfeu sau cu agenţiile de turism internaţional.
Din păcate, marea problemă a PNL nu e aceea a recunoaşterii greşelilor comise în desemnarea personalităţilor a căror misiune e să îl reprezinte în Executiv, ci în chiar desemnarea iniţială a acestora. În prevenirea unor greşeli, altminteri lesne de anticipat. Deşi e în afara oricăror dubii că partidul dispune de competenţe, tot la fel cum are la îndemână şi oameni integri, Crin Antonescu nu arată nici un moment că ar fi dispus să treacă peste propriile orgolii şi să recurgă la serviciile acestora. Faptul că respectivii au formulat critici la adresa sa, la felul în care înţelege să îşi îndeplinească atribuţiile, la favorizarea unor grupuri de interese asupra onestităţii cărora planează mari suspiciuni nu s-a repercutat în nici un fel asupra seriozităţii şi calităţii hotărârilor domnului Antonescu şi ale apropiaţilor lui, oameni care controlează vârfurile decizionale ale partidului. Dimpotrivă, preşedintele PNL perseverează în greşeli şi în încăpăţânări inutile şi îi izolează, dacă nu chiar îi exclude din partid pe adversarii de idei. Semn că în PNL nepotrivirile de caracter se plătesc scump. Ceea ce numai comportament democratic nu e.
Nu mai departe decât săptămâna trecută am avut dovada că Crin Antonescu şi oamenii lui nu au învăţat nimic din povestea lui Relu Fenechiu. Că, deşi era evident pentru oricine că dl. Nini Săpunaru nu beneficiază de ani buni de ceea ce se cheamă o “presă bună”, că trecerea sa prin fruntea Direcţiei Generale a Vămilor în vremea guvernării CDR dintre anii 1996-2000 a fost una mai mult decât controversată, dl. Antonescu nu a avut nicidecum reticenţe în a-l avea în vedere ca posibil ministru al Transporturilor. Noroc că premierul Victor Ponta a respins propunerea, prevenind astfel un nou refuz de validare în funcţie, refuz de astă dată cât se poate de justificat al preşedintelui Traian Băsescu. Strâns cu uşa, după câteva arpegii menite să-i “repereze” măcar de ochii lumii onoarea, Crin Antonescu a acceptat greu să mai facă o propunere, în persoana doamnei Ramona Mănescu.
Pe de altă parte, e dificil de spus ce anume o recomandă pe doamna Mănescu pentru şefia Transporturilor. În ziua preluării portofoliului, doamna Mănescu a avut o prestaţie de natură să amintească de celebra “blonda de la Integrare” ce şi-a pus pecetea, la sfârşitul lui 2004, pe primul guvern Tăriceanu. Numai faptul că avem o opoziţie cvasi-inexistentă a făcut ca desemnarea doamnei Ramona Mănescu să nu fie primită cu mai multă ostilitate decât a avut parte. La urma urmei, categorisirile mai curând amical-compătimitoare venind dinspre doamna Andreea Paul de la PDL, care vede în noua şefă a Transporturilor o “fată de gaşcă” ori ‘’o fată bună pe care o vor mânca clownii din Minister”, nu prea au fost de natură să îi dea Ramonei Mănescu dureri de cap. Nici faptul că domnia-sa e cunoscută mai curând ca făcând parte din “gaşca ” lui Crin Antonescu, a soţiei acestuia, Adina Vălean, europarlamentar, şi a Dacianei Sârbu, europarlamentar şi ea, la rându-i cunoscută mai degrabă ca soţie a prim-ministrului Victor Viorel Ponta şi ca fiică a lui Ilie Sârbu, ca o femeie distinsă şi elegantă nu lasă a se anticipa reflecţii şi acţiuni constructive viitoare spectaculoase ale noului ministru. Care în primul rând va trebui să afle până unde i se întinde terenul atribuţiilor, ca nu cumva să se intersecteze şi să îl calce pe bombeuri pe orgoliosul şi îmbufnatul domn Dan Şova.
Nu ştiu cât din neştiinţa în ale domeniului încredinţat a recuperat doamna Mănescu în săptămâna de graţie cerută de domnia-sa ori în cele patru zile acordate de premier. Însă detaliul că noua doamnă ministru a afirmat că, la urma urmei, are la îndemână secretari de stat şi că lor le revine sarcina de a cunoaşte problemele mari ale Ministerului e de natură să stârnească îngrijorări.
Sigur, rolul doamnei Mănescu, desemnată ministru într-un guvern politic e unul preponderent politic, dar asta nu o scuteşte de obligaţia de a fi şi competentă. Sau cel puţin de dorinţa de a fi astfel. Dacă Ramona Nicole Mănescu a avut răgazul de a se fi uitat săptămâna trecută la TVR şi dacă a văzut excelenta prestaţie a doamnei Natalia Gherman, ministrul de Externe al Republicii Moldova, normal ar fi fost să mai piardă din suficienţa afişată în ziua preluării oficiale a dregătoriei sale.
Îngrijorător e şi faptul că în vreo două luni, PNL a fost silit să sacrifice şi să cheme de la Bruxelles doi europarlamentari spre a le încredinţa funcţii de conducere de prim-rang. Reamintesc că doamna Ramona Mănescu a revenit în ţară după ce dl. Cristian Buşoi a fost solicitat să preia şefia CNAS. Să fi fost oare vorba despre necesităţi reale ori despre altceva?
Din păcate, ştim cu toţii că dl. Crin Antonescu a făcut în trecut multe numiri neinspirate, bazate pe dorinţa de a-i recompensa pe fidelii săi ori pe cei ce l-au susţinut cu gura în prestaţiile de pe la Antena 3. Exemplul cel mai la îndemână e cel al domnului Andrei Marga, care şi-a compromis, poate nemeritat, cariera academică prin lamentabilele lui treceri pe la şefia Ministerului de Externe ori pe la conducerea ICR. La fel de grotescă e prestaţia altui favorit al d-lui Antonescu, Elwis Claudiu Săftoiu, ce, din fericire pentru el, nu are nimic de compromis, domnia sa fiind un nimeni absolut, dar care prin tot ceea ce face compromite şi îngroapă cu zile Televiziunea Română. Nici ceea ce face ministrul Insolvenţelor, dl. Varujan Vosganian, nu e tocmai de aplaudat, deşi domnul cu pricina e mereu vocal şi veşnic nervos şi pus pe harţă.
Or, toate aceste greşeli ale d-lui Antonescu nu sunt de natură decât să ne facă să ne întrebăm dacă, odată ajuns şef de Stat, domnia-sa nu va comite erori încă şi mai mari şi încă şi mai costisitoare în selecţia personalului din linia întâi. Dacă nu va fi adeptul abuzurilor şi deciziilor capricioase pe lângă care cele ale actualului preşedinte, dl. Traian Băsescu, vor părea dulci şi mici copilării.
Se încarcă comentariile...
