Neputinţa şi marele dezinteres al guvernanţilor României: persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contextul iniţial. Guvernul României încearcă printr-un program votat în Hotărâre de Guvern să scape de o responsabilitate mare. Spun mare, dintr-un simplu motiv: la 31 decembrie 2018, conform datelor oficiale disponibile la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, existau peste 800.000 de persoane cu handicap.

Contextul specific

Aceşti oameni au nevoie de ajutor! Nu de milă, poate de compasiune, însă au nevoie de ajutor şi sprijin în fiecare zi şi la orice oră. De aceea, există şi însoţitorii persoanelor cu handicap. Practic, aceştia sunt un fel de îngeri protectori prin simplul motiv că sunt atenţi şi au grijă să îi ferească pe cei cu handicap de neputinţa, nepăsarea şi piedicile societăţii.

Context legislativ

Problema este una critică, spinoasă şi, parcă de fiecare dată, guvernul întoarce capul în cealaltă parte atunci când vine vorba de persoanele cu dizabilităţi din România. Asta se întâmplă de parcă, dacă ai întoarce capul, aceştia brusc dispar şi nu mai este problema guvernului. Pueril, însă eficient pe termen scurt, din punctul de vedere al autorităţilor.

În mod evident, ca deputat membru în Comisia de egalitate de şanse şi Comisia de muncă, întotdeauna m-am zbătut ca aceste persoane să aibă parte de o minimă demnitate socială pe care o merită. Din păcate, de fiecare dată mi s-a aruncat în faţă argumentul bugetului, în speţă lipsa acestuia. Săptămâni pierdute la Senat, zile de alergătură la Camera Deputaţilor, doar-doar reuşesc să-mi conving colegii senatori şi deputaţi că reprezintă şi această categorie socială care, într-adevăr, are nevoie de ajutor, sprijin şi o mai mare implicare din partea autorităţilor.

Însă, de fiecare dată, argumentul a fost acelaşi: nu sunt bani. Sau, dacă sunt bani: sunt extrem de puţini pentru ce probleme există.

Ultima găselniţă

Însoţitorii persoanelor cu handicap primesc fonduri de la primării. Haideţi să traducem această măsură în realitatea României de la firul ierbii: însoţitorii persoanelor cu handicap NU primesc bani de la primării, pentru că primăriile nu au bani. Sau au, oricum, alte priorităţi. Doar sunt ani electorali şi banii trebuiesc cheltuiţi pe cosmetizări, “sclipici” electoral care să ia ochii alegătorilor şi aşa mai departe, înţelegeţi metafora. Şi ajungem în situaţia dramatică în care însoţitorii fac muncă voluntară, din milă (exact ceea ce nu era cazul de la bun început) sau nu mai fac nicio muncă, lăsând persoanele cu handicap să se descurce singure. Cinic pentru că aceste persoane nu se pot descurca singure! Dar, întotdeauna este mai simplu să întoarcem capul şi nu mai este problema noastră, a Guvernului României, ci a primarilor.

Cinismul crunt

Cunoaşteţi cu toţii, cel puţin la nivel teoretic, ce înseamnă bugetele acordate politic. Orice partid îşi ţine aproape primarii proprii sau îşi curtează alţi primari cu bani de la bugetul de stat. Unele localităţi primesc mai mult, altele mai puţin. Unde intră bani, primarul automat începe să fie perceput ca un bun gospodar, iar şansele ca acesta să fie votat pentru încă patru ani, cresc considerabil. Cercul este vicios şi se învârte. Ce va face acel primar care se trezeşte că are fonduri reduse din cauza unei sigle de partid? Răspunsul îl intuiţi.

Concluzia preliminară

În Parlament trebuie să corectăm această situaţie. Nu mai este vorba nici măcar de moralitate, ci de ceva mult mai grav, dezinteres crunt. Sper din suflet să şi reuşim acest lucru dat fiind faptul că şi deputaţii puterii au aceeaşi problemă: în mintea dumnealor, atunci când întorci capul problema dispare.

Ei bine, nu vom băga problema sub preş. Persoanele cu handicap si însoţitorii acestora au nevoie de o demnitate socială normală şi firească şi de incluziune atât din punct de vedere personal, cât şi profesional. Pentru acestea ne vom bate în Parlament.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite