Nevinovat de corupţie

Mi se va arunca reproşul popular: „Ţara arde şi baba se piaptănă”. Da. Numai că ţara care arde este, deocamdată, alături, iar, tot deocamdată, ţara care se piaptănă inutil, de vreun sfert de veac încoace, este chiar asta, a noastră. Între altele, şi din pricina de mai jos.

Nu cu mult timp în urmă, aflat într-o vizită de lucru şi de prietenie la Cluj, acroşând în treacăt chestiunea neaplicării dubioase a hotărârilor judecătoreşti, preşedintele Băsescu şi-a dojenit, părinteşte desigur!, poporul: „Noi avem o problemă în interiorul societăţii româneşti, care este extrem de tolerantă la corupţie”. Mi s-a părut a fi un „eşantion reprezentativ” pentru felul, devenit obişnuinţă, în care politicienii români pasează pisicile în curţi vecine, cu un tupeu lejer.
Să traducem: cetăţeanul de la bloc, băgat în seamă doar o dată la câţiva ani, când i se imploră sau i se fură votul, amărâtul care este apoi ignorat complet de cei pe care i-a votat, călărit de aceştia cu taxe ori impozite şi abandonat de fiecare dată în propriile disperări, este chiar el vinovat că lucrurile nu merg bine!
Să analizăm: păi, în inocenţa lui, el s-a dus la urnă tocmai ca să delege compentenţa de-a stârpi răul  celor care, pe banii lui!, ar trebui să se ocupe numai de asta! Iar răul numit corupţie nu ţine de doctrină, ci de bunul simţ: nici  pentru social-democraţi, nici pentru liberali, nici pentru liber-schimbişti corupţia nu poate să fie un factor de progres! Ori cetăţeanul de la bloc i-a investit pe politicieni să gândească legi, instituţii, standarde şi proceduri care s-o prevină sau s-o stârpească! După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, ce treabă mai are el cu asta? El nu ar mai trebui decât să-şi vadă de muncă, de familie, de contemplat porumbei, de necazuri sau de fericire! Statul generat de gestul său civic şi politic ar trebui să lupte, în numele lui, pentru netezimea etică a metabolismelor sociale!
Însă, pe deasupra acestor aparente banalităţi, altceva irită extrem. E.T Hall este cel care a inventat ceea ce se numeşte proxemica. Adică "studiul perceperii şi utilizării spaţiului de către om". După W. Nöth, între altele, proxemica investighează modul în care individul structurează inconştient distanţele interpersonale în tranzacţiile cotidiene. Conform lui Hall, putem vorbi despre „distanţe intime” (până la 50 cm), unde pot pătrunde doar persoanele care se bucură de privilegiul încrederii, despre „distanţe personale” (50-120 cm), unde „doar soţia, iubita, prietenii şi colegii pot locui convenabil”, despre „distanţe sociale”(1,2-4 metri)-ale activităţilor formale, impuse de raportul cu ghişeul sau taraba, distanţele dintre cetăţean şi funcţionar, şi despre „distanţe publice”(peste 4 metri), cele la care insul se simte protejat şi se poate apăra în caz de atac, distanţe care, îndeobşte, se păstrează în cazul discursurilor oficiale.

Ori, politicienii încalcă prin efracţie tocmai această distanţă respectuoasă la care i-am expediat prin vot să-şi facă datoria, şi, fiindcă n-am un SPP care să mă apere prin „structura diamantului”, se reped în spaţiul meu intim, acolo unde, de obicei, nu se pot întâmpla decât sexul şi trânta, acolo unde le pot simţi prezenţa, mirosul şi respiraţia, ca să-mi şuiere printre dinţi: „Nu te mai plânge de corupţie! Tu eşti vinovat că există!”. Iar eu, dacă mă socotesc inocent şi agresat nepermis, caut instinctiv împrejur bandiţii: să fie mama, nevasta, fiul, soacra? Poate ei sunt vinovati de coruptie, poate ei sunt nemernicii care o tolerează!

O, micime a scuturării de răspundere! O,  şmecherie a mesajului inventat de surzi pentru orbi! O, discurs paralel cu pretenţii de dialog!

Iată încă un exemplu: la telefon, Obama îl acuză pe Putin de „violare clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, iar Putin îi răspunde: „Rusia îşi menţine dreptul de a-şi proteja interesele şi cetăţenii”. Mult înainte ca Nichita să descopere „râsu-plânsul”, românii aveau o vorbă: „Aş râde, dacă n-ar fi de plâns”.
În acelaşi sens, la 84 de ani de la naşterea lui Ion Iliescu, „stimaţi concetăţeni”,  vă somez să „staaaţi liniştiţi la looocurili voastre!”:

în spaţiul vostru intim a venit primăvara!