Politică

articolul anterior articolul urmator

Nicuşor Dan: Prima acţiune va fi demiterea directorului Direcţiei Juridice. Vreau să contractăm o companie care să facă un audit la Primăria Generală

23
28 Sep 2020 19:54:48
Autor: News.ro
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Nicuşor Dan a anunţat că prima decizie ca primar general va fi demiterea directorului Direcţiei Juridice. Acesta a adăugat că doreşte să fi contractată o companie care să facă audit la Primăria Generală şi instituţiile din subordine, însă trebuie să fie un vot în acest sens în Consiliul General, apoi o procedură de achiziţii, deci probabil rezultatele auditului vor veni în maximum 6 luni.

„O companie de audit, da. Trebuie să fie un vot în Consiliul General, după aceea trebuie să fie o procedură de achiziţii, deci probabil în patru, cinci, şase luni ( să avem rezultatele auditului - n.r.). În orice caz, foarte repede, a Primăriei şi a instituţiilor din subordine, asta o să o aveţi într-o săptămână pentru că şi eu vreau să o am într-o săptămână, pentru ca să nu intrăm în incapacitate de plată”, a afirmat Nicuşor Dan luni seara la postul B1 TV.
 
Chestionat care ar fi prima acţiune de impact la PMB, Nicuşor Dan a răspuns: „Demiterea directorului Direcţiei Juridice”.
 
Acesta a vorbit şi despre faptul că îşi va respecta promisiunea de transparenţă totală la Primăria Capitalei şi a instituţiilor din subordine.
 
„Nu numai pe trecut, ci şi pe viitor. Este o promisiune de transparenţă totală în Primărie şi în instituţiile din subordine, şi cred că, cu votul Consiliului General, o să obligăm şi primăriile de sector să facă acelaşi lucru. Asta este o promisiune. Pe afacerile de corupţie, de care am vorbit în campania asta electorală, fără îndoială ne vom duce către ele. Ne vom duce şi pe marile dosare de retrocedări. Adică, cred că sunteţi şi dumneavoastră curioşi, cum sunt şi eu, cum de au fost împropietăriţi oameni în Parcul Herăstrău. Vreau să spun un lucru, nu ăsta este obiectivul meu, adică cred că mandatul meu, pe care mi l-au dat bucureştenii, este să rezolv problemele curente, mari, grave ale acestui oraş şi să îi dau o direcţie de dezvoltare. Adică să atragem mari investiţii în Bucureşti, să îl profilăm pe piaţa globală ca centru de IT, să avem centre de conferinţe, să aibă loc aici evenimente de business, să vină o agenţie europeană să se instaleze la Bucureşti”, a explicat Dan.
 
Întrebat când va fi instalat oficial în funcţia de primar general al Bucureştiului, Nicuşor Dan a replicat: „Sunt nişte proceduri administrative. În jur de 10-12 zile, de astăzi”.
 
„O acţiune simbolică, pe care am anunţat-o, este deschiderea uşii Primăriei. Primăria, după cum ştiţi, e o clădire monumentală, care are o uşă uriaşă vizavi de Cişmigiu, care este uşa de intrare în Primărie şi care o să funcţioneze ca uşă de intrare. Acum, ea e închisă cu lacăt şi, dacă nu mă înşel, are şi un covoraş, care coboară nişte trepte, şi bucureştenii intră prin nişte intrări laterale, înguste. Bineînţeles, că nu este asta acum... Am fost acuzat că ăsta este programul meu de campanie... dar este un gest simbolic pentru ca bucureşteanul să ştie că se duce acolo la primăria lui, care e a lui. Intră pe uşa din faţă că e a lui”, a completat Nicuşor Dan.
 
Despre colaborarea celor trei partide în consiliul general între PNL şi USR-PLUS, acesta a spus că deja USR şi PLUS sunt în proces de fuziune, iar situaţia este disperată şi în acest context măsurile şi acţiunile care trebuie luate în CGMB sunt obligatorii pentru a duce la ieşirea din faliment.
 
„În primul rând că cele trei partide încep să devină două, procesul de fuziune USR-PLUS.. În al doilea rând şi în al treilea rând, situaţia este disperată. Deci cel puţin un an şi jumătate, mişcările pe care noi o să le facem, Primărie şi Consiliu, sunt obligatorii. Să ieşi din faliment înseamnă să iei nişte măsuri în care cumva cu spatele la zid. În al treilea rând, în momentul în care primarul comunică coerent ce vrea să facă pentru oraş şi lucrurile astea sunt în acord cu ceea ce am spus noi toată campania asta şi ceea ce bucureştenii află, eu cred că majoritatea pe lucrurile foarte importante o să fie mai mare decât cea dintre PNL şi USR-PLUS, pentru că nu poţi să fii nebun şi să te opui la nişte chestiuni care sunt evidente pentru oraş”, a conchis Dan.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

silent warrior
28.09.2020, 20:06:21

Asa Nicusorule. Chestia cu auditul e foarte buna , numai ca am mai auzit-o de curand la penelisti si in special la Florin Catu. A ramas ca in tren. Sper ca tu sa te tii de cuvant. Daca hotiile nu sunt pedepsite rapid si exemplar , nu vor inceta niciodata.

+9 (13 voturi)
Sybil
28.09.2020, 20:17:41

nu are cum sa-l demita, omul acela a ocupat postul prin concurs. Abia la sfarsitul anului, cand ii face evaluarea, ii poate da nesatisfacator si sa propuna desfacerea contractului de munca. Insa ii trebuie argumente puternice,pentru ca functionarul va ataca cu siguranta decizia in instanta, daca nu a fost luata respectand procedura legala sau daca motivele nu sunt de natura pentru a fi demis. Multi functionari publici au castigat in instanta anularea evaluarilor facute de superiorii ierarhici.

0 (16 voturi)
Sybil
28.09.2020, 20:19:31

"frumos" inceput pentru Nicusor, cu amenintari de dat afara. El inca nu pricepe ca primarul e zero barat fara aparatul lui de specialitate? nu poate face absolut nimic fara functionarii din primarie, ca ei practic fac totul, nu primarul.

-10 (24 voturi)
Sybil
28.09.2020, 20:25:34

si inca ceva, cum va justifica Nicusor Dan cheltuirea banului public pentru achizitia serviciilor de audit cand primaria capitalei are o directie audit si management si inca una de audit intern? e treaba lor sa faca auditul, nu sa plateasca pe altii. Nu ai voie sa platesti pe altii cand tu ai serviciile astea, ai oameni in primarie platiti sa faca audit. E ca si cum ai angaja o firma de avocati sa apere primaria, sa le dai o groaza de bani, cand tu ai directia juridica, platita sa faca jobul asta.

-11 (25 voturi)
Un cititor
28.09.2020, 20:40:22

Suna bine.

0 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (23)

Modifică Setările