Politică

articolul anterior articolul urmator

Nicuşor Dan, după ce mai mulţi senatori PSD au depus o plângere la DNA împotriva sa: Le-a luat ceva curaj să intre în clădire. Mulţi pesedisti intră, puţini ies

5
16 Sep 2020 09:34:06
Autor: Iulian Bîrzoi
FOTO Eduard Enea
FOTO Eduard Enea

Candidatul dreptei la Primăria Capitalei Nicuşor Dan reacţionează după ce senatorul PSD Şerban Nicolae şi alţi social-democraţi ar fi depus un denunţ la DNA împotriva sa. Nicuşor Dan le-a lăudat „curajul” de a intra în clădirea DNA-ului şi a subliniat că „mulţi pesedişti intră, dar puţini ies”.

„Înţeleg din presă că şoferul lui Cătălin Voicu, senatorul Şerban Nicolae, şi câţiva colegi parlamentari de-ai săi din PSD au fost la DNA să depună un denunţ împotriva mea.
Aş spune că le-a luat ceva curaj să intre în clădirea aia. Nu de altceva, dar acolo, aşa cum bine ştim, mulţi pesedişti intră, puţini ies”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
 
Reacţia vine în contextul în care candidatul PSD pentru primăria Capitalei Gabriela Firea a lansat acuzaţii dure la adresa lui Nicuşor Dan, spunând despre acesta că este „frate cu interlopii”.
 
„Usor, usor, ies la lumina secrete rusinoase. Au trecut 8 ore vinovate de la publicarea in presa a inregistrarii unei convorbiri telefonice in care candidatul «Dreptei Aproape Unite» face trafic de influenta si santaj la o primarie de sector, in favoarea unui controversat om de afaceri - considerat chiar interlop -, din cauza implicarii sale in activitati cu droguri, trafic de persoane etc, si care a construit ilegal cladiri (restaurant si casa) in Parcul Tineretului, pe domeniul public. De atunci, dinspre candidatul respectiv si partidele care il sustin se aude doar... o tacere asurzitoare!”, preciza Firea pe Facebook.
 
Nicuşor Dan a declarat, referitor la acuzaţiile potrivit cărora l-a ajutat pe controversatul om de afaceri MIhai Mitrache poreclit „Câine”, că atât el, cât şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul nu au investigat niciodată cine erau oamenii care veneau să le ceară ajutorul, pentru că nu acesta era obiectul de activitate al asociaţiei.
 
„Sunt acuzat că am apărat un interlop. Vreau să vă spun că niciodată, la miile de oameni, care au venit la noi pentru a-i apăra, nu am făcut investigaţii să ştim cine sunt oamenii care vin să ne ceară ajutorul, pentru că nu este obiectul de activitate al asociaţiei pe care am înfiinţat-o. Ne-am uitat doar dacă oamenii au dreptate sau nu au dreptate şi dacă aveau dreptate am încercat şi de multe ori am reuşit. Ştiţi că avem 175 de procese câştigate la «Salvaţi Bucureştiul» şi am reuşit să-i ajutăm. Se spune că acea clădire era oricum ilegală. Aşa cum am spus, clădirea în cauză avea o autorizaţie emisă de Primăria Sectorului 4 , în anul 2013 şi în orice sistem de drept din lumea civilizată, o autorizaţie de construire naşte un drept de proprietate. Doar sistemul comunist nu a respectat dreptul de proprietate şi, în acest caz, Primăria Sectorului 4 s-a comportat exact ca statul comunist”, a afirmat Nicuşor Dan, marţi într-o conferinţă de presă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Vasile Vasile
16.09.2020, 10:15:05

Comentariu considerat abuziv.

Stefan din Nord
16.09.2020, 11:15:11

La puscarie cu tine traficant de influenta . Daca facea asa ceva Firea acum erau in strada vreo cateva zeci de mii de derbedei de la rezist Cand e vorba de liberali sau useristi , justitia e oarba si surda pe deasupra .

-4 (6 voturi)
Razvann Claudiu
16.09.2020, 11:38:23

Dispari bey troll psd-ist de doi bani. La puscarie cu totii pesedei care au furat si devalizat tara in ultimii 30 de ani.

-1 (3 voturi)
Thot
16.09.2020, 12:00:13

Si daca acel "caine" castiga procesul cu primaria sectorului 4 si cere vreo suta de milioane de "coco" daune le plateste Firea? Intreb si eu pentru un prieten.

-1 (1 vot)
Constantin Gadea
16.09.2020, 12:02:26

INDEMN PENTRU BUCURESTENI. Fratilor bucuresteni ! Va indemn, cu sufletul curat, sa va ganditi bine pe cine alegeti ca PRIMAR GENERAL AL CAPITALEI. Sa va ganditi la Romania, nu la partidele politice. Sa va ganditi la familiile voastre, la viata copiilor vostri, la soarta Romaniei si a neamului romanesc, inainte de a vota. Fiindca soarta tarii si a copiilor vostri va fi mai buna, daca viata va fi radical imbunatatita in Capitala. Dintre candidatii pentru functia de Primar al Capitalei, doar Basescu si Nicusor Dan sunt buni, si de totala incredere dupa parerea mea. Dintre acestia doi, Basescu este cel mai recomandat, deoarece dispune de multa experienta si are capacitatea sa aduca la indeplinire toate proiectele sale pentru imbunatatirea vietii in Capitala tarii. Puteti afla tot ce vrea sa faca Basescu, cu un clic pe ,,Revin la Capitala” al anuntului electoral din ziarul ADEVARUL. Basescu-primar si Nicusor Dan-viceprimar; aceasta este solutia cea mai buna, ca sa capete experienta si Nicusor pentru activitatea practica de primar al Capitalei. Nu sunt in niciun partid si nu am nicio legatura cu fostul presedinte Basescu. Iubesc Romania si neamul romanesc si am un cult deosebit pentru Maresalul Antonescu, pe care il consider CEL MAI MARE EROU NATIONAL AL ROMANIEI. Atat doar.

-6 (6 voturi)