Noua Constituţie, un cartof fierbinte pentru USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia Curţii Constituţionale de a menţine la 50% pragul la referendum pentru încă un an a debusolat USL. Liderii alianţei de guvernare au fost surprinşi de decizia CCR şi nu s-au pus încă de acord în privinţa organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei. PSD înclină pentru a chema populaţia la urne în toamnă, în timp ce liberalii ar prefera ca scrutinul să aibă loc la primăvară.

„După decizia de ieri a Curţii, este prea devreme să ne pronunţăm, dar eu vă spun că nu cred că trebuie să renunţăm imediat la ideea de a organiza referendum pentru modificarea Constituţiei în această toamnă“, a declarat liderul PSD Liviu Dragnea.

Vicepremierul nu a exclus posibilitatea ca referendumul să se facă pe parcursul mai multor zile, aşa cum s-a întâmplat şi la revizuirea din 2003. „Se poate organiza referendum pe parcursul mai multor zile. Mai multe zile la referendum nu pot fi neconstituţionale, pentru că există o decizie de anul trecut a Curţii, care a spus că referendumul poate fi organizat în mai multe zile“, a punctat Dragnea.

ANTONESCU CRITICĂ CCR
De partea cealaltă, liderul PNL, Crin Antonescu, a arătat că una dintre variantele luate în calcul de liberali este organizarea unui referendum simultan cu alegerile prezidenţiale din 2014. „Nu este exclus, pentru că alegerile prezidenţiale prezintă un interes electoral mai mare şi este primul moment electoral după calendarul CCR. Nu putem chema oamenii din trei în trei luni la vot“, a spus liderul PNL.

Liderul PNL nu a scăpat ocazia de a pune din nou tunurile pe magistraţii CCR, după decizia acestora privind pragul la referendum. „Avem o nouă premieră, avem un nou exemplu despre modul în care nişte oameni, şase-şapte, maximum nouă, nu ştiu exact câţi, se substituie de fapt celor care sunt mandataţi, că e vorba de Parlament, că e vorba, în alte cazuri, de Guvern, să ia decizii în această ţară şi excedându-şi atribuţiile ne spun multe alte lucruri şi ne impun multe alte lucruri decât singurul pe care sunt îndreptăţiţi să îl spună, dacă ceva – un act normativ, lege sau hotărâre – este sau nu constituţional“, a tunat Antonescu.

POZIŢIA PDL
În schimb, Opoziţia, prin vocea democrat-liberalilor, salută decizia Curţii. „Hai să fim clari: decizia CCR este o primă şi majoră înfrângere a USL şi spun acest lucru pentru că ei îşi făceau planuri ca foarte rapid, chiar la sfârşitul lunii august, să treacă prin Camere proiectul de Constituţie şi în luna octombrie să organizeze referendum. Lucrul acesta nu mai este posibil în acest moment. Sigur că vor fi schimbări majore şi aceasta este o înfrângere majoră a USL, în primul rând, şi a PNL, pentru că, până la urmă, preşedintele acestei comisii este Crin Antonescu“, a declarat preşedintele PDL, Vasile Blaga.

 Nu cred că trebuie să renunţăm imediat la ideea de a organiza referendum pentru modificarea Constituţiei în această toamnă. Liviu Dragnea, vicepremierâ

Citeşte alte ştiri pe această temă:

Crin Antonescu: „Vom decide în USL momentul referendumului pe Constituţie“

Liviu Dragnea: „Nu abandonez ideea de a organiza un referendum în toamnă. Avem şi un plan de rezervă”

Zgonea admite că demersul de revizuire are o problemă dacă pragul de prezenţă la referendum se reduce abia peste un an

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite