Politică

articolul anterior articolul urmator

Nouă parlamentari USR au înnoptat în plenul Camerei Deputaţilor. Barna: Vom protesta atât timp cât oamenii ies în stradă

2
3 Feb 2017 10:24:48
Autor: News.ro
Parlamentarii USR protestează în Parlament
Parlamentarii USR protestează în Parlament

Purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a declarat vineri, pentru News.ro, că nouă parlamentari ai Uniunii Salvaţi România au înnoptat, pentru a doua oară consecutiv, în plenul Camerei Deputaţilor, aceştia dorind să continue protestul atât timp cât oamenii vor ieşi în stradă şi vor scanda faţă de OUG privind modificarea Codurilor penale.

”Este cea de-a doua noapte în care deputaţii USR şi senatorii USR au decis să continue protestul pentru că primim foarte multe mesaje din ţară, de la oamenii care ne-au ales şi care ne felicită şi se simt, în sfârşit, cumva reprezentaţi. Adică multe din mesajele pe care le primim spun literar acest lucru: continuaţi, nu renunţaţi să nu ieşim degeaba în stradă, rămâneţi acolo şi luptaţi pentru noi. Este un mesaj foarte încurajator şi care ne transmite încredere că decizia noastră este cea bună”, a precizat deputatul USR.

Dan Barna a mai spus că, la începutul şedinţei de plen de vineri, parlamentarii USR le vor arăta colegilor de la PSD şi ALDE care sunt „adevăratele mesaje ale străzii”.

„În timpul manifestaţiei de ieri (joi - n.r.) am colectat, am rugat câţiva dintre cetăţenii care au ieşit în stradă să protesteze să ne împrumute, să ne dea pancartele lor pe care le-am adus în Parlament, iar astăzi la deschiderea lucrărilor le vom arăta colegilor parlamentari de la PSD şi ALDE care sunt adevăratele mesaje ale străzii şi care este mesajul pe care cetăţenii îl transmit către Parlament”, a completat purtătorul de cuvânt al USR.

Deputatul a susţinut că nouă parlamentari ai Uniunii Salvaţi România au înnoptat pentru a doua oară consecutiv în plenul Camerei Deputaţilor.

„Au fost nouă în această seară, am încercat să ne organizăm, prin rotaţie, fiecare dintre noi stăm în ture de câte opt ore. În această noapte au fost nouă persoane de la ora 00.00 până la 8.00. Acum au început să vină colegii din schimbul de zi”, a spus el.

Chestionat cât va mai dura acest protest, Dan Barna a spus că se doreşte „sincronizarea” cu cetăţenii care ies în stradă.

„Dorinţa noastră este de a ne sincroniza cu cetăţenii, pentru că într-adevăr noi considerăm că suntem reprezentanţii cetăţenilor şi atât timp cât va fi necesar ca cetăţenii să iasă în stradă, noi considerăm că este un lucru firesc ca să protestăm şi noi în mediul nostru de funcţionare în Parlament”, a conchis purtătorul de cuvânt al USR. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Franc Charles
3.02.2017, 10:54:49

Nu dunt de acord cu idrile progresiste promovate de o partr din usetisti, dar merita felicitari pentru modul cum se implica in aceasta criza care nu estde legata de ideologii ci de stat de drept, egalitate in fata legii si impiedicarea creeri unei caste privilegiate de politicieni si functionari publici care sa poata fura din banii nostri fara sa fie trasi la raspundere

Halmaghi Ana
3.02.2017, 11:35:31

"Nu lásati prezentul sá distrugá viitorul"! Respectám si felicitám initiativa parlamentarilor USR, pentru solidaritatea lor cu románii din toatá tara, care ai iesit ín stradá, sá-si exprime nemultumirea si suferinta pricinuitá de acest Guvern: corupt, obraznic, mincinos, agresiv care nu reprezintá viziunea si interesele poporului román. Vá multumim!

Modifică Setările