Politică

articolul anterior articolul urmator

Nu mai sîntem acasă

40
12 Nov 2018 10:50:35
Traian Ungureanu
FOTO David Muntean
FOTO David Muntean

Poate deveni România o ţară mai bună? E, iar, prea tîrziu. Toate lucrurile de care ne plîngem astăzi au fost blestemate, politic, literar, artistic, spiritual şi civic, de înaintaşii noştri. Din motive pe care ne ferim să le cercetăm, nimeni n-a găsit liderul, partidul, religia sau programul în stare să facă din România o ţară mai bună decît România.

Nefericitele noastre structuri de adîncime şi apucături de suprafaţă au supravieţuit, rînd pe rînd, paşoptismului, independenţei şi unificării naţionale, democraţiei parlamentare, legionarilor, modernizării primitive prin comunism şi europenizării prin UE şi DNA.

Au existat, desigur, diferenţe de atmosferă, gust şi tratament. Viaţa a fost, uneori, promiţătoare şi, de prea multe ori, insuportabilă. Însă, în ce priveşte lipsa de valori comune, bună cuviinţă şi corectitudine, fiecare epocă a repetat experienţa vremurilor anterioare. Ciclurile fără leac şi schimbare ale istoriei noastre defilează escortate de cîteva întrebări cu răspuns comandat: de ce nu reuşim? unde greşim? înţelegem sau nu care e boala?

Atîta vreme cît vom continua să dăm unul şi acelaşi răspuns acestor întrebări, punînd paralizia istorică românească pe seama corupţiei, vom înţelege puţin şi ne vom stima excesiv intelectul. Şi noi şi cei ce ne poartă de grijă.

Aşa de pildă, Rezoluţia cu care Parlamentul European crede că străpunge corupţia şi face pîrtie statului de drept nu e altceva decît o icnitură documentată decorativ. Textul ne ajută exact cît apa vie turnată pe lîngă gura suferindului. Autorii au gîndit atît cît le-a permis datoria de a livra o rezoluţie asupra unei ţări care furnizează pretexte superbe demagogiei liberale, dar interesează strict economic.

Moralismul care face ştiri şi asigură cariere e o formă de bigotism, nu o mînă întinsă. Enunţurile rituale generate de potlogăriile scabroase ale PSD la vederea justiţiei nu schimbă nimic. Le-am mai auzit şi cu ele am rămas. Olanda, de pildă, spumegă anticorupţie ca un pastor la vedera Necuratului numărîndu-şi banii în altar. Ceea ce n-o împiedică să scoată profit în draci din ţara pe care o ţine în afara spaţiului Schengen, sub acuzaţia de corupţie. De aici şi viitorul Raport MCV (sau 1105 - cum ii va spune Viorica Dăncilă, dacă asistenţii îi vor traduce numeralul roman). 

Marea problemă a României nu e corupţia. În schimb, marea problemă a corupţiei e România. Asta înseamnă că eticheta de stat corupt explică doar în parte ce se întîmplă în România iar ce se întîmplă în România dejoacă definiţiile robotice ale corupţiei.

Rezoluţia cu care Parlamentul European crede că străpunge corupţia şi face pîrtie statului de drept nu e altceva decît o icnitură documentată decorativ.

Primul argument al celor ce pariază pe diagnosticul de corupţie e o exclamaţie exasperată: se fură, domne! Ei, şi? De furat s-a furat şi se va fura dintotdeauna şi pentru totdeauna. Nimic nu face din delincvenţa contemporană o excepţie sau un episod trecător. Avem oameni care au furat, oameni care vor fura şi oameni condamnaţi la uitare, sub acuzaţia de corectitudine. Imaginaţia celor ce pretind că sînt supravieţuitorii sau precursorii unei Românii fără hoţie e o pretenţie inutilă. Corupţia nu exclude dezvoltarea. State corupte şi dezvoltate s-au mai văzut. State subdezvoltate şi cinstite, nu. De aici, prima bănuială care zgîlţîie automatismul plenar al acuzaţiei de corupţie. Poate corupţia e, de fapt, rezultatul şi nu cauza. Poate problema noastră e subdezvoltarea.

Dacă e aşa, o mulţime de oameni deştepţi se vor dovedi mai puţini deştepţi decît şi-au trecut în titulatură dar nici asta nu e o premieră. Românii s-au obişnuit demult să fure degajat, în prezenţa celor ce nu înţeleg pe ce lume sau, mai precis, în ce ţară trăesc. 

Pe scurt şi foarte dezagreabil, problema noastră nu e proasta purtare, ci lipsa oricărei purtări, adică inexistenţa unei culturi fondatoare comune şi dominante.

În traducere aproximativă din originalul latin, slav, grecesc, german, turcesc şi maghiar: nimic în afara limbii române nu îi leagă pe vorbitorii de limbă română. Nici o tradiţie împărtăşită, nici un catalog de valori, limite,  prescripţii şi interdicţii nu dictează comportamente comune. Bazarul nostru istoric exclude alinierea etică naţională. În Sud, Bizanţul turcit a dat o civilizaţie hulită cu umor dizolvant pînă şi de proprii ei practicanţi. În Est, o românime creatoare şi gospodărită a fost falimentată de alcool-slavism. În Vest, austro-maghiarismul a imprimat o metodică pozitivă dar domoală şi complexată.

Puneţi toate aceste regulamente existenţiale în aceeaşi oală şi veţi vedea ce iese: un impas tulbure. Experienţa noastră primară e divergenţa. Ea se manifestă, şi azi, prin micro- şi macro-divorţuri multiple, prin discursuri paralele, incoerenţă şi tărăboi. Ascensiunea naţională a pierdut, pentru totdeauna, competiţia cu treburile şi interesele persoanei. Amoralismul individual şi tribal fac legea, adică exclud orice lege scrisă şi, mai ales, nescrisă. La un loc, această coaliţie de separaţii e ce numim, cu o vorbă mistică şi comodă, corupţie.

Nu sîntem victimele împrejurărilor trecute sau prezente, ci suma lor incalculabilă. Cine crede că poate schimba această realitate prin texte de lege, norme, edicte şi militantism nu face altceva decît să pună capacul pe oala în care ciorba continuă să se certe cu ea însăşi. Revenind la un dictum fundamental: mămăliga nu explodează ci se auto-sabotează!

România nu poate fi transformată şi e de mirare că asemenea concluzie mai poate surprinde. Cineva trebuie să spună că nu se poate. Adevărat, nu ne trebuie atîţia hoţi cîţi avem dar nici atîţia binefăcători. În fond, e o infracţiune intelectuală să ignori într-atît realitatea istorică încît să creezi o dublură autonomă a propriei ţări şi să susţii că ea e sau ar trebui să devină realitatea.

Nu sîntem victimele împrejurărilor trecute sau prezente, ci suma lor incalculabilă.

De unde, totuşi, această încăpăţînare pretins nobilă? De ce n-are nimeni timp şi loc pentru adevărurile care ne compun? Din nou, din lipsa unei culturi dominante. Căci diviziunea noastră n-a produs doar o societate fără structură de rezistenţă, ci şi o tribalizare morală profund ipocrită.

Trăim într-o lume cu două personaje. Mulţimea, zisă şi prostime, şi deştepţii, zişi şi reformatori. Ambele personaje preferă identităţi care bat apartenenţa naţională şi fac imposibilă politica autentică. Mulţimea se place neaoşă şi pasivă. Aici, vina e minimă. În schimb, aşa zisa lume bună e încărcată de culpe. Oamenii de bine s-au livrat definiţiei care îi descrie drept urbani, educaţi, sofisticaţi, sensibili şi clarvăzători. Criza a apărut în clipa în care aceste trăsături au fost mutate convenabil în politică. Astfel, politica luminată a încetat să mai fie o tentativă de acţiune naţională şi a devenit un fel de a pune în evidenţă  trăsături de castă care asigură separaţia de vulg. Asta explică energia necomunicabilă a împotrivirii la corupţie. Şi tot asta va împinge lumea subţire spre progresism stîngist. Sămînţa a fost aruncată, deja.

Dacă aşa ceva există cu adevărat, societatea românească are toate şansele să biseze una şi aceeaşi farsă. Vom continua să ne felicităm pentru altitudine şi să ne văităm de cădere.

Toate aceste lucruri trebuiau să ne sară în ochi, fără să ne orbească. Am fost avertizaţi masiv şi demult. Bilanţul nostru naţional e minim. Adevărat, sîntem împreună - sau ceva mai mult împreună - de doar 160 de ani. Dar rezultatele sînt neglijabile, iar partea bună nu ne aparţine. Avem, adică, natură şi femei frumoase.

Dar nu avem trenuri şi căi ferate. Nu avem căi navigabile pe Dunăre şi port, demn de acest nume, la Marea Neagră. Avem maşini de toate felurile, dar nu avem şosele. Avem Universităţi peste tot unde s-a găsit teren de construcţie plat, dar nu avem şcoli. Nu avem spitale. Nici scriitori sau vorbitori buni de limba română. Avem cîţiva regizori de film remarcabili şi depresivi. Avem migraţie şi nu mai avem tineret şi meserii. Avem capitală, dar numai în măsura în care am făcut din ea centrul exemplar al lipsei noastre de gust, cultură şi respect.

Excepţiile sînt, la rîndul lor, o problemă. Cluj, Oradea, Sibiu, Tîrgu Mureş şi alte oraşe sau comune din Transilvania merg în direcţia bună. Însă, în urma lor rămîne morala sciziunii şi un antiseMiticism care condamnă, deseori îndreptăţit, indolenţa patriei înconjurătoare.

Într-un fel foarte naţional, nu mai sîntem acasă.

În faţa acestei situaţii, a continua să vorbeşti automat şi necontenit de corupţie devine un sport teologic, o explicaţie care reduce orice la o silabă sacră. Din păcate, sîntem mult mai bolnavi decît o presupune un singur virus.

Cine vrea observaţii şi explicaţii mai credibile are la dispoziţie un munte de realităţi. Înainte de toate, procesul înverşunat de prostire naţională. Unde prostire înseamnă pierderea necontenită a minţii şi a priceperii la ceva. La orice. Şi, ca să nu vorbim în dodii livreşti, prostire înseamnă pierderea profesiilor. Deprofesionalizarea.

Nu mai avem competenţe aplicate şi umile. Avem numai pretenţii, roluri şi titluri goale. Mai grav, nu mai avem croitori, tîmplari, oţelari, ceasornicari, cărturari, educatori şi orice altceva, în afară de şoferi, cumpărători, portari, independenţi şi celebrităţi.

La catedră, în ghereta şefului de şantier şi în atelierul tîmplarului, nu mai e nimeni. Toţi au murit sau au plecat. Am rămas singuri cu alibiul de serviciu: flagelul corupţiei! Paznicul care ne fereşte de adevăr şi ne ajută să uităm tot ce n-am vrut să ştim.

Într-un fel foarte naţional, nu mai sîntem acasă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

40 Comentarii

Lucifer
12.11.2018, 11:44:50

Un pesimism de înţeles pentru un scriitor care trece prin accese de mizantropism, poate chiar disperare. Dar modul cum pune problema este puţin anapoda. De acord că popoarele sunt ca şi indivizii: unii mai inteligenţi, alţii mai proşti; unii mai leneşi, alţii mai harnici; unii mai frumoşi, alţii mai urâţi, etc. S-ar putea spune că şi popoarele, ca şi indivizii, au o genetică a lor, o combinaţie dată de hazard a unor gene care le/îi diferenţiază. Dar asta nu demonstrează nimic, aşa e lumea croită de la Dumnezeu sau de la Darwin... Dar, da, trebuie să constatăm cu neplăcere şi surprindere că, vai, AZI nu suntem ceea ce credeam că suntem. Ba chiar mai mult decât atât, suntem chiar oripilaţi de propria noastră imagine în faţa propriilor noştri ochi. Noi credeam că suntem deştepţi, harnici, buni şi frumoşi şi, vai, constatăm că e...invers (dacă se poate spune aşa). Cred că situaţia este puţin ridicolă şi este dată, aici zice bine autorul, de mioriticismul/mitologismul geneticii noastre naţionale. Da, nu avem norme morale, nu avem norme sociale, nu avem norme religioase şi bineînţeles nici nu vrem să le avem, mai ales normele de legalitate, adică cele impuse. Ca urmare, la poporul mioritic libertatea înseamnă anarhie şi deci norma nu trebuie să existe. Deci, a pune problema corupţiei şi a altor fenomene de acest este un non-sens. Şi totuşi, cu acest sistem de non-valori am existat în istorie, ceea ce este într-adevăr un miracol. Numai că, şi aici sărmanul autor s-ar putea să aibă dreptate, ceea ce a fost valabil în istoria noastră s-ar putea să nu mai fie sufucuent. Adică a exista în sine să nu fie de fapt decât o cale de sinucidere...mioritică...

+1 (3 voturi)
Podar
12.11.2018, 12:54:36

De "sinuciderea in masa", Deocamdată ...am scăpat, Cei slabi deja-s...fugiti de-acasa, Iar cei rămași inca se..zbat...! Intre sperantze si virtute Intre cinstiți si cei corupți, Prea ocupati da se infrupte, Din munca turmei de tăcuți... ...

-2 (6 voturi)
Adrian Chiru
12.11.2018, 11:51:19

Comentariu considerat abuziv.

Iulian Arion
12.11.2018, 12:16:21

de ce nu reuşim? unde greşim? Raspuns: -Cunoasterea necesara; -Rigoarea; -Disciplina; Fara una dintre ele, esecul este grantat.

+2 (4 voturi)
Aly Aly
12.11.2018, 12:17:11

Ca TRU a fost basist nu e niciun secret, si nici ceva de reprosat - eu unul l-am apreciat chiar pt asta. Era mare nevoie de Basescu, dupa un bolsevic putin atenuat precum Iliescu si impotriva lui Nastase - un fel de Dragnea cu staif academic. Cu-acelasi PSD, aceeasi masinarie de obtinut voturi de la prostime in spate, pt acesti din urma rivali. Dar, daca va amintiti articolele lui TRU din vechiul Cotidianul, de argumentele cu care-si ridica in slavi favoritul, si le puneti in oglinda cu cel de aici, veti ramane stupefiati! TRU impotriva lui TRU! Se mai schimba omul, isi mai schimba si optiunile politice, i se mai indulcesc si pretentiile, intransigentele, dar de la predicarea sfinteniei ca unica (si cam reala, in contextul dat) salvare a natiei pana la scuza ca n-are rost sa mai vorbim de anticoruptie - ca asta nu-i meserie, pe cand coruptia si practicarea ei e nu doar scuzabila dar e si cea mai convenabila "meserie" pt intreaga natie, cu care-i putem pacali pe toti - e cale luuunga. Nene TRU, UE nu se simte prea bine, dar oricum s-ar reface (ca sigur nu va disparea total, si nici la fel ca acum nu va ramane), va avea cu Romania aceeasi relatie : respectam niste standarde (politice, economice, sociale) vom fi in club si ne va fi bine; nu le respectam - ne va lua dracul! O tara prapadita, ramasa inafara unor structuri care sa-i ofere stabilitate, resurse si mediu de dezvoltare, in care o populatie isi inchipuie ca-si pastreaza identitatea si fiinta nationala prin izmeneli folclorice si cantece patriotice, se va duce pe topogan cu viteza cu-atat mai mare cu cat topoganu-i puternic inclinat. Chiar Rusia, dar si Ungaria!, lucreaza intens si evident la marirea unghiului de cadere... E culmea ca nu observati, si daca o faceti si nu va ingrijoreaza miza jocului, atunci mai bine duceti-va la fotbal.

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (40)

Modifică Setările