România este unul din statele care nu a avut niciodată o femeie preşedinte sau prim ministru. Abia în anul 2000 ţara noastră a avut o femeie care a candidat la preşedinţie. Un pas înainte a fost făcut în 2014, când Alina Gorghiu a fost aleasă prima femeie la şefia unui partid istoric. Recent, Rovana Plumb a fost numită preşedintele interimar al PSD.

Sunt mai multe motive pentru care este important să avem o reprezentare egală a femeilor şi bărbaţilor. Femeile în poziţii de conducere la nivelul cel mai înalt normalizează ideea că atât bărbaţii cât şi femeile pot şi trebuie să aibă astfel de roluri în societate. De pildă, decizia lui Hillary Clinton, fosta secretară de stat a Statelor Unite, de a candida pentru preşedinţie, a declanşat o campania naţională, “Follow Hillary`s Lead,” menită să încurajeze mai multe femei să candideze pentru a ocupa funcţii politice în partidul democratic.

La nivel global şi la nivel naţional, societatea se confrontă cu numeroase probleme legate de mediu, economie, securitate, sănătate etc. Aceste probleme nu au graniţe, iar soluţiile nu sunt uşoare. De aceea trebuie să avem cât mai mulţi oameni care să se implice şi să încerce să rezolve aceste probleme. Sub-reprezentarea politică a femeilor înseamnă că avem o clasă politică care ia decizii fără a lua în considerare nevoile şi perspectivele a jumătate din populaţie.

De multe ori, femeile sunt excluse de la negocieri cu toate că atât bărbaţii cât şi femeile plătesc taxe şi cu toate că deciziile luate le afectează şi pe ele în mod direct sau indirect. De exemplu, în timpul conflictelor militare, violenţa sexuală este folosită ca o armă de război: femeile sunt răpite, violate, torturate  şi omorâte.  Deşi sunt afectate de război şi deşi mai multe studii arată că femeile sunt buni negociatori, din 1992 până în 2011, mai puţin de 4%  din semnatarii acordurile de pace şi mai puţin de 10% din negociatori au fost femei. De asemenea, deşi dezastrele naturale afectează în principal femeile, minorităţile, săracii  şi pe cei din zone rurale, cele mai mari organizaţii ecologice sunt conduse de bărbaţi albi.

Atunci când femeile sunt invitate la discuţii la nivel înalt, prezenţa şi participarea lor sunt mai degrabă tolerate decât binevenite şi expertiza şi experienţa acestora nu sunt luate în considerare. În alte situaţii, femeile care participă la aceste întruniri sunt tratate cu ostilitate, iar problemele care le afectează în deosebi pe femei sunt neglijate.

Mai mult, atunci când se insistă pe rezolvarea problemelor care afectează femeile, acestea sunt acuzate de egoism şi li se pune că trebuie să aştepte pentru că există alte probleme mai urgente care trebuie rezolvate. Dacă îndrăznesc să caute sprijin în afara propriilor comunităţi şi instituţii, sunt acuzate de lipsă de loialitate aşa cum se întâmplă, de exemplu, în Statele Unite când soldaţii femei raportează colegii sau superiorii care le-au violat.

Cumva nu este niciodată momentul şi locul potrivit pentru ca nevoile femeilor să fie luate în serios, şi ele sunt văzute în mod negativ pentru că “pierd timpul” celorlaţi, marea majoritate bărbaţi. Problemele care afectează în principal femeile (e.g. violenţa domestică, reprezentarea politică inadecvată şi discriminarea salarială)ƒ sunt tratate ca şi cum ar fi probleme specifice unei minorităţi când, de fapt, femeile reprezintă 50% din populaţia oricărei ţări. Puterea este văzută ca fiind dreptul firesc al bărbaţilor. De aceea cei care încearcă să schimbe această societate unde femeile sunt considerate cetăţeni de mâna a doua sunt criticaţi. 

Femeile nu trebuie văzute doar ca victime, ci şi ca parteneri egali în încercarea de a găsi soluţii pentru o dezvoltare sustenabilă. Pentru a fi eficient, leadership-ul unei ţări, partid sau organizaţii nu trebuie să fie rezervat  doar  unui grup privilegiat, ci trebuie să reflecte comunitatea pe care o serveşte. Totuşi nu e nevoie doar de diversitate în leadership, ci şi de respect şi o incluziune adevărată. Pentru că numai împreună putem construi o societate democratică mai bună.