O majoritate periculoasă

Multe concluzii dau buzna după aceste alegeri spectaculoase, de aceea trebuie puse într-o anumită ordine. Prima este aceea că, după opt ani de echilibru politic, România este condusă de o majoritate periculos de mare.

Alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 completează un tablou pictat în roşu încă din prima parte a acestui an, în trei etape: 1. răsturnarea majorităţii parlamentare, prin metoda traseismului politic; 2. preluarea guvernării; 3. monopolizarea administraţiei locale, prin câştigarea majorităţii primăriilor şi consiliilor judeţene.

Pasul 4 a fost făcut duminică, 9 decembrie, prin votul românilor – e adevărat, un vot puternic influenţat de Ministerul Propagandei (Antena 3 & co), dar asta-i altă poveste.

Pentru a deţine puterea absolută în stat, USL ar mai avea nevoie de un ultim pas: câştigarea Preşedinţiei. Cum Traian Băsescu mai are doi ani de mandat, alianţa de stânga-dreapta va fi tentată să încerce îndepărtarea acestuia de la Cotroceni înainte de termen. În condiţiile actuale, de dezechilibru politic major, ar fi cea mai proastă opţiune a unei Puteri discreţionare. O opţiune cu şanse mici de reuşită (date fiind condiţiile legale pentru demitere), dar cu consecinţe dezastruoase.

Ultima trăsnaie vehiculată de Ministerul Propagandei este simpla suspendare a preşedintelui, a treia în cinci ani, fără intenţia reală de demitere, dar cu scopul precis de a aduce la Cotroceni un interimar din tabăra USL pentru a lua câteva decizii cruciale (desemnarea primului-ministru, numirea procurorilor-şefi etc.).

Pe de altă parte, scorul zdrobitor în favoarea USL, dar mai ales în defavoarea PDL, reduce drastic marja de manevră a preşedintelui. În mod normal, acesta ar trebui să-şi respecte promisiunea că nu va mai pune în mâna lui Victor Ponta un mandat de prim-ministru. În şapte luni de guvernare, liderul PSD ne-a oferit prea multe dovezi de iresponsabilitate. Dar îşi mai poate permite Traian Băsescu ignorarea lui Ponta, care vine călare pe un sac de voturi? Constituţia îi permite s-o facă, însă preşedintele ştie că suspendările sale anterioare n-au avut nicio legătură cu Constituţia, ci cu simpla aritmetică parlamentară. Iar o nouă criză politică majoră, care să includă respingerea în Parlament a unui prim-ministru desemnat de Băsescu, ar fi pusă, de data asta, în cârca sa, aşa cum vinovaţi pentru criza din vară au fost liderii USL. Singura ieşire rezonabilă ar fi să-i convingă pe cei de la USL – sau o majoritate a lor – să accepte un alt prim-ministru din tabăra lor.

Traian Băsescu ar avea la îndemână şi varianta cinică (şi extrem de riscantă pentru electoratul său): să-l demneze premier pe Victor Ponta, căruia în noul mandat nu i-ar mai folosi la nimic diareea verbală. Încă din ianuarie, România va trece printr-o serie de şocuri economice, sociale şi fiscale. Unele dintre acestea trebuiau înfruntate încă din toamna lui 2012, dar au fost reportate până după Anul Nou, pentru a nu-i strica lui Ponta socotelile electorale. De-acum, gata cu gargara: oricine s-ar afla în Palatul Victoria, nu poate evita câteva măsuri nepopulare (introducere coplăţii în spitale, mărirea cu 16% a taxelor locale, câteva privatizări riscante etc.). Inevitabil, Ponta şi USL ar suferi o erodare puternică, cu efecte previzibile: apariţia unor tensiuni între PSD, PNL şi partidele-satelit, respectiv reaşezarea intenţiilor de vot.

Victor Ponta a scăpat o nerozie chiar şi în euforia victoriei, vorbind despre „un război civil, un război politic care a sfâşiat România”. Sigur că el nu are nicio responsabilitate în povestea asta... Acelaşi Ponta s-a grăbit să anunţe posibila cooptare la guvernare a UDMR, stârnind o mică furtună în USL.

În schimb, Vasile Blaga, bulversat de proporţiile propriei înfrângeri, a produs o gafă memorabilă: “ARD a dus o campanie de mistificare a adevărului din ţară, de manipulare a opiniei publice, ieşită din comun”. A vrut să spună USL, dar i-a ieşit ARD. Asta seamănă cu gafa ministrului Daniel Constantin, pe 29 mai, când se afla la Putere: “România nu mai poate să continue cu această guvernare mincinoasă!”

Personal, nu-mi pot ascunde o nedumerire: unde sunt cei 7,4 milioane? Căci aşa strigau Ponta şi Antonescu pe toate drumurile: noi avem în spate 7,4 milioane de oameni, Băsescu îi are pe Barroso, pe Merkel şi pe ambsadorul Americii! Între timp, chiar şi în condiţiile unei victorii zdrobitoare a USL, cei 7,4 milioane au devenit 4,4 milioane…