Politică

articolul anterior articolul urmator

O nouă demisie din USR. Deputatul rămâne independent şi acuză o „atmosfera complet toxică” în interiorul filialei din Braşov

3
24 Jun 2022 14:38:17
Autor: Maria Dinu
Tudor Benga FOTO Arhivă
Tudor Benga FOTO Arhivă

Deputatul USR de Braşov Tudor Benga a anunţat într-o postare pe Facebook că pleacă din partid, urmând să rămână independent. Deputatul a dat vina pe Allen Coliban, şeful facţiunii Curaj din USR.

Tudor Benga a postat anunţul demisiei sale pe Facebook, explicând că „nu este vorba de vreo plecare coordonată cu colegii din fostul PLUS care pleacă zilele astea în REPER”, însă nu mai poate rămâne nici în USR. 

„Efectiv m-am săturat de războială permanentă şi vreau să-mi pot dedica toată energia înspre a construi. Sunt de 6 ani în organizaţia asta, am pus enorm de mult suflet în evoluţia ei, am dus grămezi de bătălii pentru principiile şi valorile în care cred, însă a venit punctul în care trebuie să dau reset. Şi pentru sănătatea mea dar şi pentru misiunea publică pe care mi-am asumat-o în clipa în care am făcut pasul către politică în 2016”, a scris deputatul.

Tudor Benga a mai explicat că pleacă, „în primul şi în primul rând din cauza a ce se întâmplă la Braşov. Şi vorbesc aici atât de deziluzia tot mai apăsătoare care este primarul Allen Coliban cât şi de atmosfera complet toxică ce s-a împământenit în interiorul USR Braşov. M-am luptat ani de zile cu echipa Barna şi modelul profund viciat de conducere pe care l-au impus dinspre vârf către întreaga organizaţie. Însă în acelaşi timp, pe după gardul frumos vopsit al USR Braşov, s-a inserat pas cu pas un stil încă şi mai parşiv al clicii care controlează filiala, cu doză dublă de ipocrizie şi duplicitarism”. 

„Nu o să-mi fac un scop din a bălăcări USR-ul acum că părăsesc organizaţia. Le doresc şi lor şi celor din REPER succes în continuare, fiindcă rămân deocamdată şi unii şi alţii principalii depozitari de voinţă de reformă a statului dintre partidele din spectrul parlamentar românesc. Însă eu unul am avut tot timpul o idee foarte clară şi specifică atât despre ceea ce trebuia să fie misiunea principala a USR-ului - capacitarea întregului segment reformist din electoratul românesc, cât şi mijloacele propriu-zise prin care ar fi putut realiza obiectivul de mai sus - adică o democraţie internă autentică, un partid nu de leadership ci controlat dinspre bază spre vârf. Rămân până astăzi la ideea că fără cele două ancore pe care le-am descris mai sus, România nu va putea disloca cu adevărat monopolul aproape complet pe care puiuţii FSN-ului îl au de 33 de ani pe puterea politică din România”, a mai scris deputatul. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

The old warrior
24.06.2022, 16:03:54

Deputatule problemele din USR sunt cauzate exclusiv de doua feluri de oameni. Primul e format din visatori si neadaptati ca tine , care nu inteleg politica si care viseaza cai verzi pe pereti ....cum ar fi un partid "controlat dinspre baza spre varf". O imposibilitate si o ineptie. Al doilea tip de oameni sunt "animalele politice " , vorba penelistului de la Apele Romane. Exponentul e Coliban de la Brasov , caruia i se rupe deja ( foarte repede ) de Brasov , aceasta functie fiind doar o trambulina pentru mai mult si mai mult si mai mult. Genul asta isi face vise bolnave despre functii mari in stat , iar la prima piedica tradeaza , distrug sau schimba partidul daca nu pot face asta . Animalele politice nu se vad decat pe ei ....restul nu conteaza.

+1 (3 voturi)
Dincolodenorulala
24.06.2022, 17:18:05

"problemele USR sunt cauzate exclusiv de 2 feluri de oameni' Iti plac sertarasele, e tipic pt omul micut. Si generalizarile iti plac, la fel si cu ele. N am sanse sa te educ intr-o simpla discutie pe net, asa ca imi vad de drum - da' daca ai macar putina minte fa un efort si studiaza filozofie. O sa intelegi ce zic

-3 (3 voturi)
The old warrior
24.06.2022, 20:36:24

Pffff ! Ce nasol ca nu ai timp sa ma educi ... Nici nu stii cat imi doream sa ma educe si pe mine un filozof din ala adevarat .. de Facebook .

Modifică Setările