O, puci frumos! O, puci frumos!...

O, puci frumos! O, puci frumos!... Cam aşa ar trebui să cânte corul USL, acum, în preajma Sărbătorilor, la ora bilanţului. Căci Moş Crăciun ne-a adus, în acest an, un cadou special: Raportul Comisiei de la Veneţia privind criza politică din România, din iulie-august 2012.

În mod normal, Raportul urma să fie adus de Moş Nicolae, dar Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (cunoscută drept Comisia de la Veneţia) l-a amânat cu o săptămână pentru a nu influenţa alegerile parlamentare din România.

Raportul, redactat în 18 pagini, este devastator la adresa celor care au dat lovitura în vară. Nu există dubii, ci doar concluzii – clare, argumentate, ferme. Din acest punct de vedere, Raportul seamănă cu un diagnostic pus de cei mai buni medici din Europa. În fond, asta sunt şi experţii Comisiei de la Veneţia: cei mai buni medici constituţionali din Europa. Rolul lor este acela de a veghea la respectarea statului de drept în ţările Bătrânului Continent.

Principala concluzie a Comisiei de la Veneţia: Guvernul Ponta şi majoritatea parlamentară USL au comis abuzuri, slăbind statul de drept în timpul tentativei de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Există o serie de acţiuni considerate “problematice” din punct de vedere al constituţionalităţii şi al statului de drept:

- adoptarea ordonanţelor de urgenţă fără să existe vreo urgenţă reală;

- limitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale prin ordonanţă de urgenţă;

- încercarea de a elimina cvorumul la referendum prin ordonanţă de urgenţă;

- revocarea Avocatului Poporului;

- demiterea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului;

- presiunile exercitate asupra judecătorilor Curţii Constituţionale şi a procurorilor;

- modificarea regulilor în timpul jocului.

Toate acestea arată masive încălcări ale Constituţiei. Un exemplu flagrant: legea supremă prevede clar, la Articolul 115, că:

“Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora” (Alineatul 4);

“Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului…” (Alineatul 6).

Or, Guvernul Ponta a făcut exact pe dos! De unde ştim? Am simţit toate astea pe pielea noastră, în iulie-august, iar acum vine Comisia de la Veneţia şi confirmă totul, punct cu punct. Iată câteva citate esenţiale din Raportul experţilor europeni.

• “Ordonanţa nr. 38 este problematică din punct de vedere constituţional, deoarece afectează statutul unei instituţii fundamentale a statului - Curtea Constituţională -, iar caracterul urgent al măsurii nu a fost stabilit.” (E vorba de celebra ordonanţă de urgenţă care restrângea atribuţiile Curţii Constituţionale.)

• “Utilizarea ordonanţelor de urgenţă pentru a pune imediat în vigoare prevederi care sunt în curs de examinare de către Curtea Constituţională reprezintă un abuz şi nu este în conformitate cu principiile de bază ale statului de drept.”

• Comisia a luat act de “comportamentul neconstituţional şi abuziv al Guvernului faţă de Curtea Constituţională”. Este vorba despre adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în momentul în care o propunere legislativă cu exact acelaşi scop, votată de Parlament cu câteva săptămâni înainte, se afla pe rolul Curţii Constituţionale.

• “Demiterea Avocatului Poporului a redus posibilitatea Curţii Constituţionale de a controla actele Guvernului. Avocatul Poporului interimar a informat delegaţia Comisiei că, după părerea sa, nu este competent să solicite un control al tuturor ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, ci doar al celor legate direct de drepturile omului.” Teoria lui Valer Dorneanu, lacheul perfect al unei Puteri abuzive, este de un absurd revoltător! Iată ce-i răspunde Comisia de la Veneţia: “Constituţia dă Avocatului Poporului un mandat expres de a ataca la Curtea Constituţională toate legile şi ordonanţele, iar acest mandat nu se limitează doar la protecţia drepturilor omului. În cazul în care Avocatul Poporului nu ar putea să atace la Curtea Constituţională toate ordonanţele de urgenţă ale Guvernului - nu numai în cazurile privind drepturile omului -, s-ar crea o lacună serioasă în controlul reciproc al puterilor. Nici un organism de stat, altul decât Avocatul Poporului, nu poate ataca în mod direct ordonanţele la Curtea Constituţională şi, în consecinţă, ordonanţele de urgenţă care nu se referă la drepturile omului nu pot fi controlate nicicum”. Aşadar, dl Dorneanu, prin atitudinea sa de Avocat al Puciştilor, a creat o lacună serioasă în controlul reciproc al puterilor.

• “Atât în ​​2007, cât şi în 2012, cvorumul necesar pentru aprobarea unui referendum de suspendare a preşedintelui a fost schimbat în timp ce suspendarea era iminentă. Cu alte cuvinte, regulile jocului s-au schimbat în timp ce jocul era în curs de desfăşurare. Astfel de evenimente au condus la modificări ale legislaţiei electorale şi reprezintă o încălcare a principiilor siguranţei juridice şi a stabilităţii procesului referendar.”

• În cazul suspendării preşedintelui, “timpul foarte scurt acordat Curţii Constituţionale pentru emiterea avizului, fie el şi consultativ, arată lipsă de respect pentru această instituţie. Deşi opinia Curţii Constituţionale nu este obligatorie din punct de vedere legal, procedura în ansamblu sugerează faptul că demiterea preşedintelui a fost motivată mai degrabă politic, decât pe baza unui temei juridic solid. Acest lucru e un motiv de îngrijorare, având în vedere exigenţa constituţională foarte ridicată pentru suspendarea preşedintelui («o infracţiune gravă încălcare a Constituţiei»).”

• “Procedura de suspendare a preşedintelui confundă într-un mod destul de ciudat responsabilităţile juridică şi politică. Aceasta tinde să-l facă pe preşedinte răspunzător politic în faţa Parlamentului şi a electoratului, deşi motivele de demitere sunt formulate într-un mod care aminteşte de răspunderea juridică. Rolul Curţii Constituţionale în procedură este, de asemenea, destul de neclar. Dacă este totuşi menţinută, suspendarea preşedintelui ca atare ar trebui să fie transformată în procedură de responsabilitate juridică, iniţiată de Parlament, dar decisă de către o instanţă.”

• În privinţa tentativei Guvernului de a schimba cvorumul, imediat după referendum: “Un apel la nerespectarea legii, chiar dacă rezultatul acesteia nu corespunde voinţei unei părţi considerabile a populaţiei, este în contradicţie cu statul de drept. Astfel de dispoziţii pot fi modificate sau eliminate prin procedurile legislative corespunzătoare în Parlament, dar acestea nu pot fi pur si simplu ignorate sau ocolite invocând voinţa populară, chiar dacă acest lucru este exprimat într-un referendum. În astfel de cazuri, care sunt atât de critice pentru viitorul statului, este esenţial să se respecte stabilitatea legii. Una dintre părţile conflictului nu poate schimba «regulile jocului» în timp ce jocul este deja în plină desfăşurare. Chiar dacă pot exista motive valide pentru a schimba o regulă electorală, acest lucru nu trebuie să se facă exact înainte de alegeri sau de referendum, şi cu atât mai puţin o dată ce rezultatele oficiale au fost anunţate.”

•  În legătură cu fisurile actualei legislaţii: “Pentru a menţine o ordonanţă de urgenţă în vigoare, o majoritate parlamentară trebuie doar să amâne votarea acesteia în ambele Camere. Această facilitate invită practic la abuzul de ordonanţe.”

• “Dacă numai majoritatea poate decide cu privire la respectarea regulilor parlamentare, minoritatea nu are unde să se adreseze pentru ajutor în cazul în care aceste reguli sunt încălcate. Chiar dacă actele în cauză sunt cele individuale, acest lucru afectează nu numai drepturile minorităţii parlamentare, ci, ca o consecinţă, şi dreptul de vot al cetăţenilor care au votat minoritatea parlamentară.”

• “Evenimentele din România, în mod individual şi mai ales în succesiunea lor rapidă, sunt un indiciu al lipsei de cooperare loială între instituţiile de stat, esenţială pentru aplicarea Constituţiei. Se pare că unele părţi interesate au fost de părere că este admisibil orice lucru care respectă litera Constituţiei. Ideea de bază poate să fi fost faptul că majoritatea poate face orice, pentru că este majoritate. Acest lucru este, evident, o concepţie greşită a democraţiei. Democraţia nu poate fi redusă la regula majorităţii; regula majorităţii este limitată prin Constituţie şi prin lege, în primul rând, în scopul de a proteja şi interesele minorităţii. Desigur, majoritatea dirijează ţara pentru o perioadă legislativă, dar aceasta nu trebuie să subjuge minoritatea, ci are obligaţia de a-i respecta pe cei care au pierdut ultimele alegeri.”

Extrem de sugestive sunt şi propunerile pe care le face Comisia de la Veneţia.

• “Prin simplificarea procedurii legislative şi prin recurgerea la delegarea legislativă, nevoia de ordonanţe de urgenţă a Guvernului ar trebui să dispară. Cel puţin impulsul de a utiliza aceste ordonanţe atât de des, şi anume menţinerea valabilităţii ordonanţelor dacă Parlamentul nu le contrazice în mod explicit, ar trebui să fie eliminat prin introducerea unui termen fix pentru aprobarea Parlamentului.”

• “Avocatul Poporului trebuie să fie independent, inclusiv faţă de Parlament, care desemnează titularul postului. Având în vedere această nevoie de independenţă, sunt necesare garanţii speciale împotriva concedierii nejustificate, dar şi împotriva  principiului simetriei juridice. Este inadecvată aplicarea aceluiaşi criteriu de numire şi revocare, adică o majoritate simplă.”

Comisia de la Veneţia ne spune, în decembrie 2012, că îi iulie-august am fost supuşi unei agresive tentative de lovitură de stat. Dar cum vinovaţii nu rămân niciodată nerăsplătiţi, poporul român a hotărât că ei merită să ne conducă în următorii patru ani. Europa ne poate proteja de anumite abuzuri ale celor care ne conduc, dar nu se poate opune dorinţei noastre de a ne sinucide.