O şosea!

„Am ajuns în situaţia disperată în care avem nevoie de un comunism inteligent. Ne trebuie un proiect. Unul singur, nu o sută”  FOTO Mediafax

Cine îl ia pe „nu” în braţe are datoria să fie părinte bun. Trebuie, adică, să-şi înveţe odrasla cum să argumenteze convingător. Din fericire, în România, buna educaţie a lui „nu” vine servită şi e gratuită. În fond, nu există răspuns la vreuna din marile probleme ale ţării care să nu fie „nu”.

Iată: se poate îndrepta şcoala? Nu. Se pot civiliza spitalele? Nu. Se poate ridica presa? Nu. Se poate trăi cuviincios la bloc? Nu. Dar la volan, la restaurant sau la circa financiară? Nu. De ce? Pentru că, de fiecare dată, încercăm îndreptarea unui handicap prin serviciile altui handicap. Modelul e învăţămîntul. O şcoală slabă livrează elevi slabi care vor livra o şcoală slabă. Cercul nu e doar vicios. E şi betonat.

Prin urmare, e normal şi cuminte să ne resemnăm în faţa premizelor imbatabile ale înapoierii noastre şi să renunţăm la renaşterea prin strategii stufoase. Asta, ca să respectăm istoria şi ce am făcut din ea. Dacă, însă, vrem să şi supravieţuim, e cazul să ticluim o ripostă abruptă şi vicleană. Cum ar veni, să ne păcălim tradiţia şi aplecările naturale.  

Asta înseamnă că avem nevoie de un proiect de ţară. Formula e cea mai promiţătoare alăturare de cuvinte de la „forurile competente vor analiza” încoace. Însă ideea e necesară, tîrzie şi realizabilă, cu condiţia să cuprindă o iniţiativă care depăşeşte rutina politică şi refuză hîrtia.

La fel de important e să nu stăm la sfat cu toată lumea care are o părere şi încă o bere de băut. Unii vor sugera că soluţia e să forţăm finala Ligii Campionilor. Alţii vor milita pentru piste de biciclişti pe Vîrful Omul. Alţii, bucătari-strategi la Primărie, cred că important e să faci din Bucureşti un borş de Caracas şi Fanar. Şi atunci? Care e soluţia?

Soluţia e să lăsăm baltă palavrele, riturile politice şi pretenţiile fine la miljloc de maidan. Soluţia e să facem ceva. Ceva clar, palpabil şi măsurabil. Un singur lucru: o şosea!  

O şosea de la Bucureşti sau Piteşti la Sibiu sau Cluj. Din Sud, dar nu spre, ci pînă în Transilvania. Atît! Nimic dar absolut nimic mai mult sau altceva!

Putem face o şosea în doi ani? Mai avem 28 de luni mari şi late ca o sofa, pînă la aniversarea a 100 de ani de nereuşită naţională. Putem face şoseaua care uneşte o ţară mereu contrariată de decalajul Sudului faţă de Transilvania? Putem face şoseaua care desfundă comunicarea naţională şi dă cep circulaţiei de oameni, camioane, valize, wi-fi, investiţii, margarină, locuri de muncă şi limbă română cu accent pe profit?

Să oprim restul. Să reunuţăm la toate proiectele născute pentru bilanţuri şi alte rude ale alibiului. Să facem un singur lucru. Politicienii, rudele lor, ziariştii, ONG-urile, avocaţii, instiuţiile, Serviciile îşi pot sufleca mînecile şi pot accepta doi ani de apostolat. Doi ani de sforţări, concentrare şi cheltuieli din care să iasă o şosea. Una singură.  

Punctul de plecare a acestui proiect cu obiectiv unic, scris într-o singură propoziţie, pe o singură pagină, e pericolul. Starea de slăbiciune internă a naţiunii a sărit, deja, în debilitate şi ameninţă cu risipirea în drojdie şi păcănele. 30% din elevi nu pot trece primul lor examen naţional. 3 milioane de oameni maturi au plecat oriunde nu e România. După ce a făcut o facultate pe săptămîna şi a electrizat tinere setoase pe facebook, Tudy a ajuns viceprimar la Bucureşti. Poate că asta va salva Uniunea Europeană - după cum promite Tudy însuşi. Pe noi ne va îngropa.

Odată cu ruperea Marii Britanii de UE, am promovat. România a devenit al şaselea lea stat al UE. După noi, ţară mare, cu hectare şi potenţial gras, începe plevuşca. În realitate, nu în grafice, sîntem pe locul 6, dar ne batem din greu cu Bulgaria, în fianala pentru locul 26.

E nevoie de o rupere brutală, stridentă şi palpabilă. Sîntem în situaţia condamnatului care trebuie să lase în urmă ceva, un semn care nu se şterge, pe zid: nu mă uitaţi! am făcut ceva pentru voi! Deocamdată palmaresul nostru colectiv şi democratic spune că am născut un Manole Meşter în anti-materie. Am învăţat să surpăm noaptea ce n-am clădit ziua.  

Iată de ce trebuie să facem ceva. Dacă aşteptăm, alături de cîntăreţii narcisişti ai ONG-urilor, să fim, mai întîi, etici şi lăudabili în Rapoarte, aşteptăm degeaba. E în regulă: să fim împotriva buneicuviinţe europene! Să fim corupţi, lacomi, cheltuitori, guralivi şi nedrepţi. Să fim un Singapore în boscheţi. Dar să fim şi să facem ceva! O şosea! Am ajuns în situaţia disperată în care avem nevoie de un comunism inteligent. Ne trebuie un proiect. Unul singur, nu o sută. În lungime de atîţia kilometri şi executabil în atîtea luni.

Să-i lăsăm pe alţii să facă afaceri şi capitalism. Noi nu ştim şi nu vrem. Măcar să săpăm albia. Vom fura totul mai tîrziu. Dacă ne facem treaba, vom avea ce.