O urgenţă politică a dreptei

E bine că dreapta politică a înţeles mesajul transmis de alegătorii europarlamentari. E bine că se îndreaptă spre solidaritate şi posibil spre unitate. Ar fi deja câteva observaţii de făcut pe linia începutului. Deşi impulsionat de rezultate şi de timp, procesul ar trebui gândit în parametri reali ai unităţii. PDL şi PNL pot fi iniţiatorii dar fără a impune unilateral condiţii restului dreptei.

Nu sunt coapte condiţiile unei fuziuni operate în grabă ci ai unei coaliţii politice axate pe un program privind prezidenţialele, parlamentarele din 2016 şi strategia dezvoltării pe termen mediu şi lung. Unitatea, fuziunea dreptei s-ar putea realiza pe parcursul acestui efort. E bine că toate acestea precum şi multe alte aspecte implicate fac obiectul de preocupare al partidelor, că se dezbat frenetic şi în spaţiul public.

Vreau să vorbesc însă în acest comentariu despre o urgenţă comparabilă, dacă nu chiar mai mult. Este de principiu admis că un efort politic cât de bun şi promiţător ar fi, nu are sorţi de izbândă dacă nu este înţeles şi apoi asumat la modul convingător de opinia publică în întregime sau în majoritatea ei. Ori acest efort de cunoaştere şi asumare este pur şi simplu torpilat programatic în România începând cu Decembrie 1989.

Încă din primele zile, abilii cunoscători ai manevrării şi manipulării, au pus stăpânire pe principalele mijloace de comunicare şi informare. De atunci şi până azi şi-au dezvoltat reţele bazate pe o puternică susţinere economică. Rezultatul a fost şi încă este, cosmetizarea, lustruirea şi colorarea informaţiei în scopul dominării şi orientarii  opiniei publice înspre acceptarea şi susţinerea propriilor interese. S-a pus la punct un aparat instruit şi specializat care lucrează în umbră, furnizând unor mijloace publice de comunicare şi informare, la rându-le bine alese şi şcolite, scenarii minuţios meşteşugite, psihologic articulate, încât să învăluie conştiinţele. Ieri şi azi, vârful de lance al angrenajului îl reprezintă Antena 3 a lui Dan Voiculescu.

Principalele mijloace de lucru sunt minciuna în toată goliciunea ei, trunchierea şi cosmetizarea adevărului, insinuarea, denigrarea şi multe alte forme de manipulare a conştiinţei, repetate cu obstinaţie până la punctul în care sunt acceptate ca realităţi şi adevăruri inexpugnabile. Unei conştiinţe astfel hrănite nu-i chip să-i aduci contraargumente; le respinge de plano dacă nu se mulează pe calapod. O astfel de conştiinţă este predestinată susţinerii „cauzei”, fără întrebare.

Nu s-a dat cuvenita importanţă fenomenului care s-a impus fetişizant. Pe lângă efortul elaborării unei strategii politice, social-economice constructive, capabile să asigure dezvoltarea, este imperios necesar să se asigure cunoaşterea acesteia, măsura de convergenţă a ei cu interesele şi nevoile naţionale şi sociale. Cunoaşterea corectă, informarea corectă, la nivel de masă, poate asigura succesul unui demers bine elaborat.

Dacă dreapta românească doreşte să se impună hotărâtor în faţa opiniei publice, trebuie să se solidarizeze şi apoi să se unească, cu oamenii de valoare pe care îi are, în jurul unui program, a unei strategii convingătoare, pe care s-o facă deplin cunoscută masei de alegători şi s-o apere de ingerinţa şi influenţa malefică a falsificatorilor de conştiinţe. Pentru aceasta este nevoie de un efort financiar comun, de o reţea de comunicare şi implementare a informaţiei; de explicitare a informaţiei în termenii realităţii şi adevărului, contrapondere la minciună şi impostură.

Dacă ne întrebăm de ce neocomunismul s-a impus postdecembrist în dauna forţelor democratice, răspunsul este că, dincolo de manevrele de forţă şi intimidare, de iscusinţa folosirii pârghiilor de putere, a ştiut, instruit la timpul său şi de forţe străine, să manevreze cu eficienţă şi strălucire informaţia şi mijloacele de manipulare a opiniei publice. Fără o contracarare – urgentă - a fenomenului, izbânda dreptei democratice rămâne sub semnul întrebării.