O Zmeură de Fier la domnu', că se pregăteşte să părăsească scena

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când Truman Burbank, eroul filmului regizat de Peter Weir, atinge marginea platoului în care îşi desfăşoară viaţa (devenită încă de la naştere un reality-show), o lume ia sfârşit. Marele scenariu pe care alţii îl construiseră pentru Truman nu se mai susţine. Realitatea nu mai poate fi cosmetizată sau negată.

Românii au ajuns la punctul în care scenariul gândit pentru ei de Marele Păpuşar Traian Băsescu nu mai are niciun fel de credibilitate. După ce au fost mult timp în situaţia lui Truman, românii au ajuns la capătul unei lumi şi au refuzat argumentele venite de la Cotroceni. Trezirea nu s-a produs brusc şi a fost nevoie de semnale foarte puternice precum tăierea cu 25% a pensiilor şi a salariilor. De atunci a început îndoiala acestui Truman Brubank colectiv numit poporul român.

Semnalele din ultimele zile vin să consemneze că dezvrăjirea serveşte la ceva. Că abandonarea scenariul fals, dar rostit întotdeauna cu convingere de către Preşedinte este în avantajul românilor.

Cu cea mai mare creştere economică din UE în ultimul an, România este descrisă de Financial Times drept un tigru al Europei. Aceeaşi prestigioasă publicaţie remarcă minimul istoric atins de România în privinţa inflaţiei şi încrederea pieţelor externe în politicile Bucureştiului, dovadă stând şi nivelul fără precedent al dobânzilor şi al scadenţelor pentru împrumuturi suverane.

Ca să fie complet tabloul, două alte realizări remarcabile merită aduse în discuţie. România are cel mai mare nivel al investiţiilor străine directe de după criza din 2008 şi, aici ar trebui să se audă tobele eurofililor, ţara noastră îndeplineşe criteriile nominale pentru aderarea la Euro.

Creşterea puterii de cumpărare a românilor, scăderea preţurilor pentru produsele agroalimentare, creşterea salariului mediu. Iată alte date care confirmă avanlanşa de veşti bune din economia noastră.

Degeaba Preşedintele aruncă în stânga şi în dreapta cu vorbe. Degeaba vede acum pericole după ce singur a stârnit şi întreţinut dezastre. Precum personajul interpretat de Ed Harris în The Truman Show, furtuna pe care o declanşează Preşedintele disperat nu mai poate opri adevărul: România se descurcă al dracului de bine şi o face nu doar în ciuda, ci sfidând reţetele sale.

Pentru ceea ce a reuşit, The Truman Show a primit în 1999 trei nominalizări la Premiul Oscar. Pentru ceea ce a făcut şi pentru ceea ce încearcă astăzi să facă, Preşedintele Băsescu merită Zmeura de Aur pentru întreaga carieră. The Băsescu Show se termină tare urât, dar speranţa pentru o Românie normală renaşte.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite