Politică

articolul anterior articolul urmator

Olivia Steer ar trebui să candideze din partea PSD şi ar câştiga toate alegerile

29
22 Mar 2019 08:57:36
Luca Dinulescu

Pseudoştiinţa pune stăpânire, încet-încet, pe planetă. Specialişti în silicoane îşi lasă anunţurile pe porţile şcolilor, garantând operaţii reuşite în bucătărie, stomatologi de pripas instalează măsele prin boscheţi, cimentând lucrarea cu surplus alimentar de câine.

Şi de ce nu, în definitiv, doar este epoca relativismului absolut, cu un epilog al prostiei stelare la care probabil că postmodernismul nici nu a visat.

Dincolo de asta, însă, trebuie văzută partea bună a lucrurilor. Şi anume că, iată, acum, când PSD duce lipsă acută de cadre care să ducă partidul spre victorie, strategii acestuia se pot orienta către personalităţi din afara lui. Exact cum a făcut şi PNL-ul, de altfel, cu Rareş Bogdan. Şi mă întreb şi vă întreb dacă ar exista o personalitate mai bună pentru a realiza acest lucru decât Olivia Steer. Iar dacă tocmai aţi ridicat din sprâncene la o astfel de idee, cântăriţi, vă rog, argumentele:

1. Doamna în cauză este maestră a fake news-ului. Sigur, momentan acesta se referă la un singur subiect, antivaccinarea, dar având asemenea veleităţi de expert fie şi într-un singur subiect, e greu de crezut că ea nu le va putea extinde şi asupra altora.

2. Doamna în cauză are acoperire naţională. Televiziunile o invită, ştiind că face audienţă, motiv pentru care difuzarea mesajului PSD, oricum foarte răspândit, ar căpăta o potenţare neaşteptată. Lucru pe care, de altfel, îmi imaginez că de-abia îl aşteaptă toţi cei cărora le este frică să nu fie vaccinaţi din senin pe drumul până la secţia de vot şi care se vor grăbi în felul acesta să consfinţească interzicerea vaccinului prin lege chiar de a doua zi după alegeri.

3. Doamna în cauză va fi, cel mai probabil, nemuritoare. Descoperind, aşadar, secretul nemuririi odată cu interzicerea pe vecie a vaccinului, ea va rezolva o problemă veche de zeci de ani a partidului-stat: cum să faci să câştigi alegerile pentru totdeauna? Prin urmare, PSD ar soluţiona de la sine subiectul prezidenţialelor din toamnă, a localelor şi parlamentarelor de la anul, extinzând totodată programul partidului cu un orizont atât de meschin precum anul 2040 până la, desigur, infinit.

Iată, aşadar, zic eu, cel puţin câteva argumente pentru care PSD ar trebui să se gândească serios la această idee.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

29 Comentarii

antipro
22.03.2019, 09:06:07

Luca Dinulescu 1 2 3 Cred ca ati uitat sa demonstrati in ce consta greselile ?

-11 (15 voturi)
Realist
22.03.2019, 09:23:14

"Greselile" ? Tu ce articol ai citit ? Esti printre aia care nu inteleg ce citesc ?

+9 (17 voturi)
antipro
22.03.2019, 09:29:59

Pai sunt o lista cu 3 barfe despre greseli facute de Olivia Ster. Ideea era ca pe langa barfe sa existe si 2-3 explicatii stiintifice ca sa reiasa unde e greseala

-9 (13 voturi)
antipro
22.03.2019, 09:45:12

Realist "Greselile" ? In general cei care se vaccineaza in acel moment intra o frica teribila in ei. Si primul lucru pe care il fac e sa zica: ceilalti de ce nu s-au vaccinat ? Pe modelul de ce nu moare si capra vecinilor ?

-9 (13 voturi)
Realist
22.03.2019, 09:45:40

LD - excelenta observatie, O. Steer este exponentul unui cosmar al vremurilor noastre: cu oarecare stiinta a manipularii ignorantei si a temerilor absconse din ce in ce mai raspandite printre contemporani, cu o expunere mediatica adecvata (sau de-a dreptul avand in spate corporatii mass-media), eventual si cu o prezenta scenica potrivita sau cu competente reale in alte domenii transferate abuziv spre domenii in care este igoranta sadea, un astfel de personaj ar fi un excelent vector politic (a se vedea si nazismul, Hitler, teoria rasei pure, etc). Pun pariu ca ar ajunge instant europarlamentar - ganditi-va numai ca ar concura cu ... Grapini !! Si o observatie tangentiala subiectului : poate paradoxal, in loc ca internetul/www (si mijloacele moderne mass-media, in general) sa creasca nivelul de informare obiectiva a cetatenilor, are efect contrar, crescand procentul ignorantilor si adeptilor pseudo-adevarurilor "paralele" ! Mai pe romaneste spus, OMENIREA SE PROSTESTE ! Este exact ce au constatat deja si studii stiintifice validate ! Exista o singura sansa: reformarea scolii romanesti ! Dar cine sa o faca, exact aia care au interesul ca cetatenii sa ramana saraci si ignoranti ? (din acelasi motiv pt care nu construiesc nici autostrazi, nu cheltuile fondurile cu care ne roaga europenii, etc !)

+9 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (29)