Omul simplu l-ar vota pe Iohannis, dacă ar şti...

Am întâlnit unul dintre acei oameni simpli, care se simt trataţi de politicieni ca fiind ultimii oameni. Ca ei sunt mulţi pe pământul ăsta, iar el nu este primul pe care-l întâlnesc. Dar este cel care mi-a dat o lecţie de ultimă oră. Una de care alţii ar fi avut mai multă nevoie decât mine. Chiar şi acum, în ultima oră. Este vorba despre o tânără din Piteşti, care se luptă cu viaţa în pribegie.

Pe scurt: nu doar intelectualii şi studenţii, dispora emancipată sau cosmopoliţii l-ar vota pe Iohannis, ci şi acei oameni simpli, care se simt ca ultimii oameni. Dacă ei ar şti…

Aceasta este o întâmplare adevărată, una mică, plină de tristeţe, dar şi de relevanţă. Că dacă nu ar fi aşa, nu aş avea de ce s-o povestesc mai departe.

Ieri dupa-amiază, în centrul oraşului german Koeln, se apropie de mine o tânără, cu un tenculeţ de ziare în mână şi-mi oferă, într-o germană bunicică (raportată la aşteptarea mea), unul dintre el. I-aş fi datorat un euro. După înfăţişare şi accent nu putea fi decât româncă, mai ales în contextul în care numărul românilor în Koeln, ca în multe alte oraşe germane, s-a triplat în ultimii doi ani. Pe unii îi dibui auzindu-i vorbind româneşte doar în trecere, iar pe alţii nu am cum să-i trec cu vederea, deorece mi se adresează direct, prin semne sau combinând anapoda cuvinţele unui vocabular redus, cerându-mi 50 de cenţi sau să le cumpăr unul dintre ziarele din ofertă (trebuie spus ca este vorba mereu de acelasi ziar, o publicaţie a asociaţiei oamenilor fără adăpost). Asta s-a întâmplat şi ieri. Tânăra cu faţa ei senină şi privirea tristă se uita la mine inspirând oarecare milă. Ziarele pe care le oferea erau umezite de ploaia mărunta de noiembrie, precum şi părul ei. 

După introducerea ei exersată în micul act de negoţ, am întrebat-o pe tânără, dacă e din România. Iar de-acum redau pasage din dialogul cu ea, exact aşa, cum a el, a avut loc:

- da, răspunse ea. Şi tu eşti din România?

- da.

Am întrebat-o din care zonă a României este.

- din Piteşti.

Apoi m-a întrebat ea, dacă eu am de muncă în Germania? Şi dacă, nu cumva, o pot ajuta şi pe ea să lucreze acolo, unde lucrez eu. I-am explicat că sunt liber-profesionist, că e greu să o ajut ..

Am întrebat-o unde locuieşte.

- cu mai mulţi la un loc într-un apartament, la o femeie din Serbia, în Meschenich (un cartier al Koelnului).

(Mi-a spus cât plăteşte chirie şi era mult prea mult pentru o simplă saltea într-o încăpere împărţită cu mulţi alţii.)

Apoi am întrebat-o:

- mergi să votezi duminică? (Eram curios.)

- să …votez? Ce se votează?, m-a întrebat ea.

- preşedintele României, sunt alegeri dumincă.

- ah, da, se alege unul nou acum. parcă am auzit de ... . A replicat ea nehotărâtă. Greu de spus, dacă a fost o afirmaţie sau o întrebare. 

Apoi tot ea:

- nu votez! Ce să-i votez pe hoţii ăia care ne lasă să umblăm pe aici ca pe ultimii oameni?! Care ne-a trimis de acasă şi nu se ocupă de noi deloc, ăştia muritori de rând. Toţi îs la fel! Nişte bandiţi! La început toţi îs buni şi după aia îşi bat joc de oameni.

- dar ştii cine candidează?

- da, da , tot aia care au mai fost şi care nu făcură nimic! Doar ce-a furat numa` şi ne-a lăsat tot săraci.

- păi nu-s chiar tot ăia. E şi unul care n-a mai fost până acum, nici preşedinte, nici prim-ministru, nici măcar ministru. Iar tot ăla oricum nu mai candidează, că nu mai poate, dacă te referi la Băsescu.

- nu Băsescu, pe ăla-l ştiu, alţii. Replică ea.

- la Ponta?

- da, Ponta, ăla, Ponta, da. Da` toţi îs la fel.

- dar e Ponta care candidează şi mai e unul, Iohannis.

- Iohannis? Întreabă ea, vădit iritată de numele pe care probabil nu-l putea localiza în peisajul româneasc.

- da, un sas din Ardeal, un ardelean.

- un saaas? Întreabă ea mirată.

- da, un sas e un etnic german, sunt mulţi în Ardeal..

Se uită şi mai confuză la mine din ochii ei negrii şi trişti, de parcă m-ar bănui că îmi bat joc de ea. Mi-am dat seama că nici “sas” nu-i spunea nimic, nici “etnic german”, că descrierea mea îi părea cel puţin stranie. Renunţ să îi explic, dar o întreb, dacă a fost vreodată în Ardeal.

- da, pe acolo trecem în drum încoace, pe la Sibiu.

- ah, deci chiar prin Sibiu. Ai văzut şi oraşul?Aţi oprit acolo?

- da, cum nu?! Sibiu e frumos şi oamenii o duc bine acolo. N-au nevoie să plece din ţară. E frumos acolo. Păi da, dacă ei au primar bun, e bine acolo. Ăla se ocupă de ei.

Deşi nu m-a surprins, din cele spuse de ea, decât uşurinţa cu care ea făcuse legătura între situaţia oamenilor şi primar, am rămas totuşi pentru câteva secunde fără cuvinte. Logica funcţiona. Informaţia lipsea! Iar în gând mi se zvârcolea doar întrebarea: Doamne, oare câţi sunteţi ca tine, neştiutori, uitaţi în neştiinţă? Ştiam, bineînţeles, că tânăra piteşteancă nu este singura, doar că e una să-i vezi pe cei care trăiesc în lumi paralele pe youtube şi alta e să-i ai în faţa ta.

- păi chiar primarul Sibiului candidează la Preşedinţie. Iohannis, aşa îl cheamă. Îl poţi vota duminică, dacă vrei.

- apoi..., Dumnezeu să-i ajute s-ajungă preşedinte! Că poate face el ceva şi pentru noi.

- …

De acel un eurp pe care îl voia iniţial de la mine, a uitat. Şi-a luat rămas-bun cu un Doamne ajută! Eu i-am urat noroc!