Opţiunea fatală a României: între feudalii săi şi feudalii altora

Stema din acte a Clujului, simbolul Unio Trium Nationum: maghiarii, secuii şi saşii, singurii cu drepturi în Ardeal. Înlocuirea acesteia s-a făcut doar formal, dar nu şi în mod legal

În 2004, România a avut de ales între doi comunişti. După 10 ani, avem de ales între feudalii autohtoni şi feudalii altora. Trăim într-o Românie de Ev Mediu în care baronii de diferite tipuri îşi impart moşiile şi resursele. Transilvania s-a săturat de moşierii din sud şi din Moldova, dar este pusă în faţa opţiunii pentru un alt tip de feudal care a practicat în Sibiu acelaşi tip de retrocedări ca şi baronii PSD sau grofii UDMR.

Campania electorală este cel mai prost moment pentru a fi imparţial, am observat acest luxru din reacţiile la poziţiile pe care le exprim. În acest moment special, orice îndoială cu privire la Victor Ponta te transform automat în ”omul lui Băsescu”, iar orice critică la adresa lui Iohannis în ”omul lui Victor Ponta”. Radicalismul electoral merge chiar mai departe: simplul fapt de a nu fi un fan absolut al unuia dintre candidaţi te pune pe lista acuzaţilor. Democraţia românească a devenit un fel de proces public în care fiecare parte o execută fără milă pe cealaltă, iar ambele părţi îi execută pe cei care nu doresc să participe la circ. Pentru că, într-o Românie medievală, dezbaterea electorală a luat forma bâlciului şi a batjocurii.

Soluţia ar fi scoaterea României din feudalism, nu perindarea feudalilor de diferite apartenenţe, dar pentru aceasta este nevoie de mai mult decât de două tabere care împroaşcă noroiul unii peste alţii, dar şi pretutindeni în rest. De fapt, cei care sunt scârbiţi de bătălia feudalilor sunt destul de mulţi, ca dovadă stă numărul imens al celor care nu participă la vot.

Baronii roşii se confruntă cu cei portocalii, aceştia din urmă ascunşi în spatele celui pentru care Sibiul este un oraş german (centrul, cel puţin, după aceeaşi metodă patentată şi de UDMR: clădirile importante sunt luate de etnici, iar românii la periferie). Un argument în plus că România este aruncată în Evul Mediu: ştiaţi că, în trecut, românilor le era interzisă intrarea în oraşul Braşov pentru că nu erau de etnia corectă? Şi nu sunt vorbe aruncate în vânt, numai că noi nu ne mai cunoaştem istoria!

Marea tristeţe provine din faptul că Transilvania nu a promovat un ardelean ca alternativă la baronii roşii, pe care, cu siguranţă, l-ar fi votat şi celelalte regiuni ale ţării. Marele politician provenit din capitala Ardealului, Emil Boc, este imaginea a tot ce este anti-Transilvania. Unde este măreţia, demnitatea şi inflexiunea ardelenească în faţa umilinţei şi a non-valorii? Unde este moştenirea dacică a Ardealului şi respingerea sintagmei ”capul ce se pleacă, sabia nu-l taie?” A fost transferată celor care au umilit şi înrobit Transilvania secole de-a rândul? Fireşte că nu regăsesc Ardealul în Iohannis, după cum nu l-am putut vedea în Emil Boc, cel mai umil şi mai slugarnic om care s-a născut vreodată pe meleagurile transilvane. Aşa încât, dacă alternativa la baroniada pesedistă este baroniada pedelistă, udemeristă sau cea a lui Iohannis, premiteţi-mi să cred că nu avem alternativă decât între modele feudale de diferite facturi.

Desigur, putem îmbrăca feudalismul cosmopolit în culorile multiculturalităţii, aşa cum face UDMR. Dar cuvintele sofisticate nu schimbă esenţa problemei. Poporul român a avut parte, în istorie, de ”multiculturalism” cu duiumul: fiecare imperiu îşi aducea propriile reguli şi propria administraţie pe socoteala celor supuşi. Moştenirile acestui trecut ar fi acceptabile dacă nu ar fi revitalizate cu feudalism cu tot. Între a revaloriza culturile altor etnii de pe teritoriul României şi a-i transforma pe liderii etnici în alte forme de baroni locali sau chiar naţionali este o mare diferenţă, una pe care aceştia ar vrea-o anulată pentru ca orice critică la adresa lor să poată fi acuzată de extremism. Obiectiv vorbind, care este legătura între buna convieţuire şi respectul faţă de toate etniile pe de o parte şi, pe de altă parte, împuternicirea unor lideri de formaţiuni etnice să gestioneze bucăţi tot mai mari de ţară în beneficiu propriu, nici măcar al propriilor comunităţi etnice?

Multiculturalitatea, mare şmecherie a feudalilor de altă etnie, se reduce, de fapt, la un singur lucru: excluderea culturii române. Avem, în Transilvania mai multe culturi, dar dintre ele trebuie să lipsească, în mod esenţial, cea română, ca pe vremea celebrului Unio Trium Naţionum, ca reacţie la răscoala de la Bobâlna. Refacem astfel condiţiile de la 1438: nobilimea maghiară, burghezia germană şi militarii secui (putem identifica reprezentanţii acestor categorii şi în ziua de astăzi) se unesc pentru a face faţă românilor care au, culmea, pretenţia de a avea drepturi în propria lor ţară. Despre UDMR să nu-şi facă nimeni griji, ei se unesc imediat cu cel care îi ţine la putere şi la ”retrocedări”. De aceea o şi scaldă cu decizia de susţinere în turul doi, pe principiul ”oricine ar ieşi, tot un aliat mi-o fi”! O dovadă că trădătorii în veci vor fi trădători.

Reacţia anti-Ponta şi anti- PSD a societăţii este lăudabilă şi dătătoare de speranţă şi nu poate fi decât îmbucurătoare. Transformarea ei în alternativa Iohannis este o mare manipulare, dar nu inedită, ci specifică istoriei tragice a românilor, aruncaţi mereu de la un imperiu la altul doar pentru a fi supuşi propriilor feudali, la fel de lacomi, în perioadele de pace externă.

Nu întâmplător istoria românilor nu se mai predă în şcoli decât cu respectarea ”multiculturalităţii”, de forma ce bine ne-a fost nouă sub unguri sau sub nemţi. În felul acesta am ajuns să vedem eliberarea Transilvaniei de baroniada roşie prin asumarea baroniadei etnice, o dovadă crasă că ne-am uitat istoria şi că suntem condamnaţi să o repetăm. Reacţia anti-Ponta şi anti- PSD a societăţii este lăudabilă şi dătătoare de speranţă şi nu poate fi decât îmbucurătoare. Transformarea ei în alternativa Iohannis este o mare manipulare, dar nu inedită, ci specifică istoriei tragice a românilor, aruncaţi mereu de la un imperiu la altul doar pentru a fi supuşi propriilor feudali, la fel de lacomi, în perioadele de pace externă. Să nu ne facem iluzii: feudalii se vor împăca între ei. Nu era Iohannis premierul susţinut de PSD în 2009 şi, până mai ieri, aliat al PSD în fostul USL? Dacă interesele o cer, se poate şi coabitare feudală. Se ceartă acum un pic care să ia bucata mai mare, dar, până la urmă, nu-şi vor scoate ochii. Singurii care vor plăti reîmpărţirea feudelor vor fi românii.

Societatea românească a fost atât de înglodată în jocuri politice meschine încât nu a fost lăsată să-şi creeze anticorpii necesari, şi de aceea ne aflăm astăzi în faţa unei opţiuni imposibile. România va fi, în continuare, pe poziţia iobagului peste care se schimbau stăpânii, autohtoni sau străini. Viaţa omului simplu rămânea aceeaşi, indiferent de limba baronilor. Ştiu că este grav să se îndoieşti de tot, dar măcar în acest fel vom reuşi un fel de împăcare: toţi cei care sunt pentru un candidat sau altul vor putea să critice unanim părerea celor care văd că răul este distribuit în egală măsură în ambele opţiuni. Neutralitatea a devenit păcatul capital, iar luciditatea un lux nepermis. Mai urmează ca, după alegeri, din momentul în care cel care va câştiga va începe să-şi dea în petec, să revin cu un amar: ”V-am spus eu…”

Pentru a nu încheia în această notă tragică, să mai spunem că perioada feudală nu poate fi încheiată decât printr-o voinţă extremă de a pune baronii la punct. De aceea am făcut referire istorică la Vlad Ţepeş, deşi nu e singurul domnitor care a ştiut să pună capăt pretenţiilor absurde ale feudalilor prin pedepsire exemplară. Ca fapt divers, v-aş reaminti cine l-a vândut pe Vlad Ţepeş acuzându-l de trădare pe baza unei scrisori false: negustorii saşi. Cine l-a încarcerat? Regatul Ungariei. În felul acesta, feudalii pământeni din sud au scăpat de mâna forte a lui Ţepeş cu ajutorul feudalilor străini din Transilvania. Cum am spus, istoria se repetă atunci când este uitată…