Politică

articolul anterior articolul urmator

Orban, Ciolacu şi Barna - promisiuni despre ce vor face, dar nu au făcut

23
19 Nov 2020 20:52:28
Lulea Marius Dorin

Ipocrizie cât cuprinde, dar se pare că aşa se face politica mare. PNL, PSD şi USR sunt partidele politice ce au dominat parlamentul României în ultimii cinci ani. Cu toate acestea discursul lor arată ca şi cum nu ei ar fi condus ţara în această perioadă şi în ultimii treizeci de ani.

L-am ascultat pe premierul României despre ce va face el şi partidul ce îl reprezintă, ca şi cum nu Orban ar conduce ţara ci alţii. Ca să nu mai spun că de treizeci de ani tot ei s-au aflat acolo, plimbaţi prin diverse partide politice şi sub diferite denumiri.

Orban vorbea astăzi de parcă se afla în opoziţie de treizeci de ani şi acum era momentul să îi dăm lui accesul la putere ca să demonstreze.

Dar voi aţi demonstrat deja că nu puteţi.

Da, nu puteţi să construiţi autostrăzi, nu puteţi să oferiţi pensii şi alocaţii decente, nu puteţi asigura spitale sigure şi şcoli civilizate. Aţi demonstrat din plin în aceşti ani, cam ajunge. La vorbe vă pricepeţi, la fapte absolut deloc.

Mai vine şi preşedintele ţării şi ne spune despre cum alţii sunt vinovaţi despre drama de la Piatra Neamţ ca şi cum nu el este preşedinte de mai bine de şase ani. De ofensarea periodică a jurnaliştilor nici nu are rost să mai spunem, de fictivul său proiect România Educată, nici atât.

USR are şi el o placă falsă, denaturată: de aproape cinci ani vorbeşte de penali şi de fără penali în funcţii publice, dar în ziua în care legea trebuia să fie votată au absentat. Ce să mai spunem despre faptul că după patru ani în parlament nu au lăsat nimic important, adică au fost acolo degeaba, numai ca să aibă PNL sau PSD voturile necesare pentru diverse proiecte dubioase. Tot ei vorbesc despre pensii speciale, dar au avut timp să le scoată în acest mandat şi nu doar că nu au făcut-o , dar au votat noi pensii speciale, din greşeală.

În acest timp copiii ţării trăiesc cu puţin peste 150 de lei alocaţie pe zi, iar mulţi dintre bătrânii României supravieţuiesc cu mai puţin de 500 de lei. Când se cresc pensiile se face procentual şi cei bogaţi devin şi mai bogaţi. Pensiile trebuie crescute la toţi cu aceeaşi sumă pentru a reduce decalajul social, nu să mimăm creşterea pensiilor mici ca să punem sume mari la pensiile speciale mari ale politicienilor. Haideţi să punem 500 de lei la toţi, nu 50 de lei la cei mici şi 5 000 de lei la cei cu pensii mari.

În România nu covidul este problema, el doar scoate la suprafaţă incompetenţa, problema este că oamenii mor fără să existe acest virus. Se duc românii în spitale pentru o boală şi pleacă cu o alta, sau mai rău, sfârşesc incendiaţi, de nici nu îi mai poţi recunoaşte.

Dacă aceşti oameni au dovedit în ultimii 30 de ani că nu pot guverna o ţară, să nu îşi imagineze vreun român că o vor putea face în următorii patru ani. Uşor, uşor, trebuie să eliminăm acest cartel politic, românii trebuie să aducă oameni care îşi iubesc  poporul, profesionişti care nu doar că vor dar şi pot să conducă o ţară.

Istoria arată că românii sunt răbdători, dar nu proşti.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

Vanatorul/d.c.
19.11.2020, 21:51:11

Am mai vazut politicieni cu tupeu de căruțași si fanfaroni cu minte putina si inceata, insa nicunul atat de penibil ca agentul electoral liberal Klovnis Iohannis, care, mai deunăzi, se chinuia sa-si convinga babuinizatii gălbeiori ca unicii raspunzatorii de tragedia din spitalul din Piatra Neamt sunt pesedistii, adica exact fostii lui tovarasi de escrocherii imobiliare si manarii de tot felul pe cand era primar, adica exact cei cei care il plimbau in 2009 ca pe un pudel docil pe la mitigurile lor si pe la Grivco (ca ”sa-l unga” al premier al USL Dan Voiculescu), adica exact cei de care se milogea in 2014 sa-l faca si pe el un pic de vicepremier si ministru la Interne ..!

-13 (13 voturi)
Vanatorul/d.c.
19.11.2020, 21:53:07

Orban, demisia..! Tu, Iohannis si presa neosecuristica, care va slugareste mai ceva decat il slugarea pe Ceausescu, ati ”ingropat” prea repede victimile coruptie si neglijentei voastre de la spitalul din Piatra Neamț, sperand sa faceti cat mai repede uitată acesta tragedie, care, intr-o tara cu oameni demni demni si nu slugi institutionale debordand de lichelism, ar fi dus imediat la demisia vostra, iar apoi la anchetarea si judecarea voastra..! La Colectiv au murit oameni sanatosi, care se aflau la distractie (baut , dansat, etc) intr-un loc privat. Premierul mitoman Ponta si-a dat demisia, desi responsabilitatea lui legata de tregedia respectiva era..zero. Acum, in spitalul asta nenorocit din Piatra Neamț, deci intr-o locatie apartinand statului si aflata in subordinea si raspunderea guvernului care gestioneaza lupta cu pandemia si starea de alerta, au murit arsi de vii, oameni care teoretic, practic si LEGAL se aflau EXCLUSIV in custodia statului si deci a guvernului(membri de familie neavand acces la ei), oameni loviti greu de boala si care nu se puteau nicicum deplasa, si tocmai de aceea aveau nevoie de asistenta 24 din 24 de ore din partea statului si, deci, a guvernului..! N-au avut si au murit in chinuri inimaginabile bietii de ei, pentru ca au fost neglijati..! Premierul cocalar si mitoman Ludovic Orban ar fi trebuit sa ”zboare” si el din functie, avand in vedere ca resposabilitatea lui pentru ceea ceea ce s-a petrecut acum, cum s-a petrecut acum, si unde s-a petrecut acum e cu mult mai mare si mai REALĂ decat cea pe care a avut-o Ponta in cazul tragediei de la Colectiv..? Si oare cum ar fi reactional mafiotii PNL, Iohannis, gunoaiele (trolii) lor de pe net si presa lor bolșevic-neosecuristica daca acum la guvernare ar fi fost mafiotii ăilalti (pesedistii), si nu ei..? E impresionanta viteza cu care, a doua zi dupa tregedie, la nivel de guvern se cautau ”acari Paun” de mana a 7-a pentru tragedia de la spitalul din Piatra Neamț si se incearca pe diferite căi propagandistice neosecuritice distragerea atentiei de la faptul ca Iohannis ar trebui sa-i ceara demisia cocalarului mitoman Orban, la fel cum i-o ceruse si mitomanului Ponta cand..cu Colectivul. Cu adevarat impresionant insa a fost jigodismul presei aflata in slujba regimului liberalo-iohannisto-bolsevico-neosecuristic..! Am vazut jurnalisti care bagatelizau tragedia cu articole gen”victimele aveau intre 65 si 85 de ani”, incercand sa transmita astfel un mesaj de tipul ”si-asa erau pe duca, paguba-n ciuperci” (oare daca mama lor era printre cei pe care neglijenta regimului i-a tranformat in torțe vii, tot asa ar fi scris?) Altii au venit cu ”fumigene” gen ”Vai, la Suceava avem de curand un spital dotat ca in Star Trek!”, fiind mai mult decat evidenta misiunea lor de a lauda regimul si a distrage totodata atentia de la responsabilitatea acestuia in tragedia de la Piatra Neamț..! Nici Ceausescu si nomenclaturistii lui nu aveau o presa atata de slugarnica si..scabroasa precum are Iohannis, Orban si restul escrocilor, impostorilor si cocalarilor politici bolșevico-mitomano-neosecuristici care-si spun in bataie de joc ”liberali” si ”salvatori ai natiunii” ..! De ce n-a iesit (imbracat in geacă rosie) politrucul cu cap de neamț si apucaturi naziste, sa-i ceara demisia si lui Orban, asa cum a iesit si i-a cerut-o lui Ponta..? Acum, cand mafia liberal-bolșevic-neosecuristica a ajuns ILEGITIM la guvernare, coruptia nu mai ucide..?

-7 (7 voturi)
Vanatorul/d.c.
19.11.2020, 22:03:46

In Romania postdecembrista, primul partid care a promovat asiduu lichelismul si impostura a fost si ramane PNL..! Acesta a fost si motivul pentru care am demisionat din PNL in 1992, dupa ce l-am ajutat cu toata stiinta, vointa si putinta mea ”sa se puna pe picioare”.. Cine poate uita cum in vara lui 1992 politrucul securist Radu Câmpeanu a batut palma cu Ion Iliescu pe la spatele lui Corneliu Coposu, punând asftel bazele dualismului hegemonic mafiot PSD+PNL, care avea sa devalizeze avutia nationala si sa transforme tara in ceea ceea ce e azi: o idiocratie mitomano-cleptocrica, ”ultima gaina” a UE..! Sa ne mai mire ca Iohannis si Orban au racolat inainte de alegerile locale peste 200 de primari si consilieri locali pesedisti..? Sa ne mai mire ca Iohannis si Orban ii ”modernizeaza” si ”europenizeaza” pe liberali prin ..pesedizare..?

-13 (13 voturi)
m wakki
19.11.2020, 22:27:44

Ciolacu apare în titlu, atât în articol, nici un cuvințel despre pesedei, cei de ieri și de azi, și despre faptele de vitejie nu că nu ar fi adevărate unele din cele spuse în acest articol, dar e așa de părtinitor scris încât pute a articol plătit

+7 (7 voturi)
Milky Way
19.11.2020, 23:25:16

Mda, articol platit de PSD si PNL, impreuna, caci ce sa vezi ? e bagat si USR-ul la ..condus tara in ultimii 30 de ani ! Hai, autorule, ia o sudeza de la mine !

+1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (23)

Modifică Setările