Orban, despre plângerea penală: Nu are nicio legătură cu Iohannis. PSD încearcă să-l responsabilizeze în mod fals. Nişte apropiaţi mi-au deschis ochii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL Ludovic Orban spune că atunci când a depus la Parchet sesizarea împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui Camarei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a consultat cu "câţiva apropiaţi care au cunoştinţe de Drept" şi că şeful statului nu are nicio legătură cu acest demers.

“Sesizarea se referă la toate circumstanţele legate de pregătirea, adoptarea, transmiterea către opinia publică a memorandumului privitor la mutarea ambasadei. Am fost, sunt şi voi fi un susţinător al Parteneriatului Strategic cu SUA, întotdeauna am acţionat şi am pledat pentru relaţii de prietenie cu statul Israel, am fost, sunt şi voi fi un susţinător al statutului României de membru al Uniunii Europene, dar al unui statut de partener loial, responsabil, partener de încredere la nivelul Uniunii Europene care acţionează în conformitate cu tratatele şi în conformitate cu deciziile organismelor Uniunii Europene”, a menţionat liderul PNL.

El a spus că sesizarea sa nu se referă la problema de fond, ci la faptele comise pe parcursul adoptării acestui memorandum, fapte care ar putea fi infracţiuni.

“Aceste posibile infracţiuni care s-ar fi putut comite prin faptele lor sunt: transmiterea de informaţii cu caracter secret, care nu sunt destinate publicităţii, infracţiune prevăzută în Codul Penal, avem o infracţiune prevăzută în legea răspunderii ministeriale şi anume faptul că doamna Dăncilă a nu a informat preşedintele. Refuzul de a pune la dispoziţia preşedintelui informaţii, mai ales atunci când este vorba de luarea unor decizii care pot să afecteze interesele de stat constituie infracţiune. De asemenea, călcarea în picioare a Constituţiei prin scoaterea completă a preşedintelui din tot spaţiul procedural legat de memorandum poate să îmbrace forma unei infracţiuni care este infracţiunea definită de uzurpare de funcţie”, a susţinut Orban.

Liderul PNL a mai spus că nu poate accepta ca interesele României să fie negociate ca la tarabă: “Nu pot să accept ca interesele fundamentale ale României să fie negociate ca la tarabă în talcioc şi să fie abandonate pentru interesele personale ale lui Dragnea sau ale lui Vasilica Viorica Dăncilă în materie de relaţii externe. (...) Nu se poate ca nişte oameni care nu înţeleg nimic din ceea ce înseamnă sensibilitatea în materie de poziţionări pe probleme de politică externă să îşi bată joc într-un asemenea hal de toate relaţiile construite cu atâta trudă de-a lungul a zeci de ani de diplomaţia românească”.

El a mai spus că nu au efect ameninţările lui Liviu Dragnea, căruia i-a transmis că nu îi este frică de el: “Faptul că mă ameninţă pe mine nu va avea niciun efect. Nu mi-e frică de dumneavoastră, domnule Dragnea, dumneavoastră sunteţi obişnuit să conduceţi abuziv, prin ameninţare, prin intimidare, dar nu v-aţi găsit subiectul. Nu mi-e frică de dumneavoastră. Lucrul cel mai grav în schimb este că domnul Dragnea ameninţă şi citez <vreau ca toată lumea să înţeleagă că orice persoană, orice funcţionar public care se va implica în continuare în acest demers va fi de fapt complice la aceste două posibile infracţiuni>”.

Orbanl nu înţelege de ce social-democraţii "au intrat în panică", spunând că “probabil se simt cu musca pe căciulă” pentru că altfel nu ar fi avut nicio emoţie.

Legat de acuzaţia liderilor PSD că textul plângerii a fost redactat la Palatul Cotroceni, Orban a spus că este "o minciună gogonată" şi că demersul nu are nicio legătură cu preşedintele.

“Este o minciună gogonată. Încearcă să se victimizeze, încearcă să-l responsabilizeze în mod fals pe preşedinte privitor la un demers care nu are nico legătură cu preşedintele. Este un demers pe care eu l-am făcut. Este adevărat că m-am consultat cu câţiva apropiaţi care au cunoştinţe de Drept, dar sunt colegi şi prieteni de-ai mei şi întreg documentul a fost elaborat împreună cu aceşti specialişti care îmi sunt apropiaţi şi care ei sunt cei care de fapt mi-au deschis ochii, m-au făcut şi m-au încurajat să întreprind acest demers”, a declarat preşedintele PNL.

El a mai spus că Liviu Dragnea "şi-a ieşit din minţi, a pierdut legătura cu realitatea, a pierdut legătura cu bunul simţ, a pierdut legătura cu principiile de bază ale democraţiei”.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus joi o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) împotriva premierului Viorica Dăncilă, acuzând-o de uzurparea funcţiei, prezentarea cu rea-credinţă de informaţii preşedintelui României, înaltă trădare şi divulgarea de informaţii secrete de stat, în legătură cu Memorandumul adoptat de Guvern privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Plângerea îl vizează şi pe liderul PSD, Liviu Dragnea, acuzat de divulgarea de informaţii secrete de stat, după ce a făcut publice informaţiile referitoare la Memorandumul pe tema mutării ambasadei.

Liderul PSD a calificat plângerea drept ”o tentativă de lovitură de stat”, ”o acţiune violentă, nedemocratică, neconstituţională a lui Iohannis şi a celor care îl susţin de a bloca un Guvern” şi a afirmat că orice persoană care susţine acest demers va fi complice la diferite infracţiuni.

Plângerea liderului PNL a ajuns la DIICOT, vineri, după ce Parchetul instanţei supreme şi-a declinat competenţa în acest caz, au declinat pentru News.ro reprezentanţi ai DIICOT.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite