Orban, despre Stroe : „În stare de război, trădătorii se împuşcă. Să-şi dea demisia din partid“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, alături de parlamentarul Ludovic Orban FOTO Mediafax
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, alături de parlamentarul Ludovic Orban FOTO Mediafax

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că Uniunea Social Liberală trebuie desfiinţată oficial şi, referitor la declaraţiile colegului său de partid, Radu Stroe, a insistat că acesta ar trebui să demisioneze din formaţiune, după susţinerea arătată social-democraţilor. “În stare de război, trădătorii se împuşcă”, a mai spus Orban.

 „Există un coleg de-al nostru care a fost ministru sprijinit de PNL care ocupă poziţia de vicepreşdinte PNL şi preferă să se ducă la televizor, în precampanie, şi în loc să susţină proiectele PNL, joacă alături de PSD. Când eşti în stare de război, trădătorii se împuşcă. Sigur, în ziua de azi nu mai aplicăm aceleaşi metode, dar dacă Stroe nu are decenţa să îşi dea demisia din partid, dacă nu consideră că PNL face ceea ce trebuie, dacă nu vrea să ia parte la campania PNL, trebuie să se ducă la cei pe care îi consideră prieteni, respectiv Ponta, Dragnea, cu care a stat în cârdăşie în perioada guvernării“, a declarat Ludovic Orban.

În ce priveşte Uniunea Social Liberală, el a insistat că alianţa trebuie oficial desfiinţată, pentru a transmite un mesaj clar electoratului.

„PNL a devenit principalul adversar al Guvernului Ponta. Ca atare, USL trebuie desfiinţată şi trebuie stabilită moştenirea USL. PSD a rămas în postura de bastard care îşi revendică fără temei susţinerea alegătorilor USL în condiţiile în care a încălcat sistematic toate angajamentele electorale. Să se ştie foarte clar că PNL este principalul adversar al PSD, al sărăciei generate de PSD, al subdezvoltării generate de PSD. PNL este principalul adversar al PSD“, a insistat deputatul liberal.

Citeşte şi:

Tăriceanu: Mă aştept la susţinere din partea unor foşti colegi. Cine sunt liberalii care îl vor şef la Senat

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost propus, luni, de către USD, drept candidat pentru postul de preşedinte al Senatului, rămas liber în urma demisiei lui Crin Antonescu. Tăriceanu a tulburat deja apele în PNL şi a subliniat că se aşteaptă la sprijinul unor liberali, iar reacţiile pozitive n-au întârziat să apară.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite