Ordinar şi extraordinar în Congresul PSD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea la Congresul PSD FOTO Octav Ganea
Liviu Dragnea la Congresul PSD FOTO Octav Ganea

Nu ştim al câtelea Congres este cel recent, al PSD, de aceea l-am numit al X-Y-Z-lea. Dacă erau invitaţi predecesorii, ne puteam face o idee, chiar vagă, aproximativă. Se pare că actualul Şef al PSD vrea să o  rupă complet cu trecutul, cu „greaua moştenire“. Gurile rele zic că acest Congres este un frate mai mic al celui de al XIV-lea Congres al PCR, care ar fi urmat să îl înlocuiască pe Nicolae cu Nicu, numai că n-a fost să fie aşa.

Dacă este aşa cum spun gurile rele, se confirmă o lege a dialecticii. Legea se numeşte „Negarea negaţiei“ şi ea ne spune că după două negaţii se revine de unde s-a plecat, dar pe un plan superior.

Caracterul superior al recentului Congres rezidă în faptul că el este „extraordinar“. Dar, antonimul acestui cuvânt este cuvântul „ordinar“, iar aici dăm peste o altă lege a dialecticii care este „lupta contrarelor“, care pleacă de la diferenţă şi poate ajunge la conflict. Să luăm cele două cuvinte pe rând şi în paralel, comparativ. Un fenomen extraordinar este ieşit din comun şi este imprevizibil. Apoi, el are amploare şi are consecinţe capitale, de viaţă şi de moarte, cum se spune. Un fulger care vine din nori şi îl loveşte pe un cioban (el fiind mai înalt decât oile sale, chiar şi decât măgarul lui) este un fenomen extraordinar.  Dacă trecem la cuvântul „ordinar“, avem aici o bogăţie de sensuri. El este asociat cu „ordinea“, căreia i se opune „dezordinea“, numită şi „entropie“. Apoi, acelaşi cuvânt este asociat cu „ordinul“, prezent mai ales la militari. În acest sens, chiar şi Poetul, observând haosul Lumii în care trăim, îl invocă pe Dumnezeu cu rugămintea: „Dă un ordin, fă ceva!“ În sfârşit, cuvântul „ordinar“ coboară câteva trepte valorice şi înseamnă „josnic“, „murdar“, „mizerabil“. Acum, sintetizând, recentul Congres al PSD este extraordinar în înţelesul prim al acestui cuvânt, adică a venit ca din senin, imprevizibil, dar este şi ordinar, în ultimul înţeles al celui de al doilea cuvânt, adică mizerabil. Să luăm pe rând câteva aspecte ale lui, ale Congresului.

Mulţimea membrilor PSD a fost una extraordinară. O parte (cei din sală) au venit cu maşinile personale, o altă parte (cei din afara sălii) au venit cu autobuzele impersonale. Cei din sală şi-au bătucit palmele aplaudând, apoi au scos celularele să vadă ce mai zic cei de la Realitatea TV, apoi au părăsit sala, în timp ce discursurile continuau, cu unele excepţii. Dacă avem libertatea cuvântului, putem să o avem şi pe aceea a tăcerii, cum ne-au adeverit câţiva participanţi. Cei din afara sălii, ca masă de manevră, vorbeau vrute şi nevrute, se plictiseau, căscau sau se retrăgeau în locuri (localuri, lăcaşuri) mai confortabile. Invitaţii din alte ţări (din aceeaşi familie politică) puteau fi număraţi pe degetele de la o singură mână (cea stângă, desigur). Apoi, nu putem şti dacă „Baia de mulţime“ făcută de Şef l-a spălat de păcate, sau l-a mai îmbogăţit şi cu altele. Sărutul obrajilor a fost absolut selectiv, dar lui Nicolae Bănicioiu nici cel puţin nu i-a întins mâna. Noi ştiam că Iisus l-a sărutat pe frunte şi pe Iuda, trădătorul. Dar, se pare că Şeful are ceva mai bun şi mai frumos de sărutat, după cum s-a văzut.

Lăsând Trecutul în plata Domnului, domnul Liviu Dragnea se angajează aproape patetic în Viitor, ca un autentic futurologist.

Punctul de performanţă al Congresului au fost discursurile. Vasile Alecsandri spune că „Românul s-a născut poet“, dar cred că acea situaţie istorică este depăşită, încât azi putem spune că „Românul s-a născut orator“. Trecem peste primele două intervenţii, una reprezentându-i pe social-democraţii europeni, a doua vorbind în numele moldovenilor, să sperăm că pre-europeni. Cele două discursuri abundă în evidenţe, în clişee, ca şi în amabilităţi protocolare, marcate afectiv. Dar discursul lui Liviu Dragnea a fost unul cu adevărat extraordinar. Mai întâi, ca lungime, ca extensie. Apoi, la nivel de conţinut, avem un clar elogiu al ideii de Proiect. Plecând de la elementarul „scop“, avem o serie de nuanţe succesive, în care intră şi Proiectul, după care, la sfârşit, mai vine şi Idealul. Lăsând Trecutul în plata Domnului, domnul Liviu Dragnea se angajează aproape patetic în Viitor, ca un autentic futurologist. Aflăm, în sfârşit, cum va arăta România, nu peste 1-2-3 ani, ci peste decenii şi decenii. Dacă analizăm ce şi cât s-a realizat din Proiectul cu care PSD a câştigat alegerile din 2016, Viziunea multi-cincinală a lui Liviu Dragnea devine o evidentă fantasmagorie, în evident conflict cu realitatea. Liviu Dragnea ar trebui să se războiască nu cu „Realitatea TV“, ci cu realitatea concretă, prezentă chiar în prezent. Apoi, consultarea celor prezenţi, prin apelul la vot, este uluitoare. Noi ştiam că votul este individual, direct şi secret. Aici, votul a fost unul colectiv şi public, adică la vederea tuturor celor prezenţi, ca şi la auzirea celor din afara sălii. Cât priveşte caracterul „direct“, acesta a ţinut de o „directivă“, una ideologică, nu una raţională, logică.

Două discursuri - unul înainte, altul după Şeful cel Mare - ne-au dat gata. Modul în care Călin Popescu Tăriceanu îl atacă pe Klaus Iohannis a fost de-a dreptul infam, dezgustător. Merită o analiză specială ceea ce, plecând de la ALDE, am numit „D-ALE lui Tăriceanu“. De o atenţie similară s-a bucurat şi Laura Codruţa Kövesi, la două zile după  8 Martie, din partea lui „Călin-file de poveste“. Ne-a lăsat, însă, cu gura căscată doamna Viorica Dăncilă. Din răsputeri, a încercat să-şi imite Şeful, apelând la colegii din sală, chiar la numele lor mic, indice al atmosferei calde, de familie. Proiectul cu cele „100 de puncte“ - menit să invoce centenarul - mie mi-a amintit de o piesă de teatru. Personajul principal este un filosof angajat ideologic, care de-a lungul întregii vieţi a lucrat la o carte (document politic) cu titlul „Cele 100 de teze despre Fericire“. El era însă profund nefericit, întrucât se apropia de sfârşitul vieţii şi ajunsese doar la teza 78 (sau 87!?)

Prin definiţie, inegalabilul Liviu Dragnea n-are cum să fie egalat, acel „Noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei“ fiind rostit cu voce tare (lătrată) chiar de Dulăul Samson.

Considerat în întregul lui, Extraordinarul Congres al PSD a fost în esenţă o Mascaradă ordinară, care va fi cu greu de egalat, deci un inegalabil Congres. „Formă fără fond“, ar zice Titu Maiorescu, dar nu este aşa. Mai degrabă este o fisură între ele, forma fiind democratică (în unele zone, chiar anarhică), iar conţinutul este dictatorial (în unele momente, chiar Nero-nian). A doua zi a încercat ceva similar, deci să-l egaleze, Ludovic Orban, la întrunirea Consiliului Naţional al PNL. Prin definiţie, inegalabilul Liviu Dragnea n-are cum să fie egalat, acel „Noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei“ fiind rostit cu voce tare (lătrată) chiar de Dulăul Samson.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite