Ordinea operaţiilor politice

Miercurea trecută, preşedintele Klaus Iohannis a avut o ieşire nervoasă greu de înţeles. Fie şi numai dacă avem în vedere stilistica apariţiilor lui publice anterioare.  Una cu nepotrivit, cu deplasat caracter naţionalist şi deloc favorabilă în consecinţe. Atât pentru domnia sa cât şi pentru PNL, dar mai ales pentru pacea inter-etnică şi socială din ţară. Pentru România însăşi.

Se poate ca ieşirea nervoasă cu pricina să fie parte din logica electorală în care se înscriu în vremea din urmă multe dintre acţiunile domnului Iohannis. Nu ştiu dacă cuvintele complet nepotrivite ce au ieşit pe gura şefului Statului român le vor aduce voturi peneliştilor. Ceea ce însă ştiu sigur e că ea înseamnă vânt la pupa pentru UDMR.  Care ajunsese în mare criză de popularitate, chiar în rândul  etnicilor maghiari din România.  Sincer să fiu, nu dădeam crezare acelor sondaje de opinie care creditau UDMR cu doar 2% dintre preferinţele electoratului. Cifra reală trebuie să fie undeva în jur de 4-5%. Un sondaj dat ieri publicităţii vorbeşte despre un 5, 5 %.  Am însă deja indicii că după zicerile de miercuri ale preşedintelui României, UDMR, adică PSD-ul unguresc, a mai câştigat cel puţin un procent.

Nu cred că adoptarea tacită a legii care a stârnit atâta vâlvă, aceea ce ar fi acordat o inadmisibilă autonomie Ţinutului Secuiesc, a fost rodul cine ştie cărei tranzacţii dintre PSD şi UDMR. Este vorba doar despre neglijenţa şi nemunca paramentarilor români. Indiferent de naţionalitate. Odată cu instaurarea stării de urgenţă, aceştia, ca şi imensul aparat birocratic din subordine, au stat şi stau frumuşel acasă şi nu prea fac nimic. Cu toate acestea indemnizaţiile şi salariile lor au rămas neatinse. Dincolo de declaraţiile populiste ale premierului Ludovic Orban şi ale ministrului Muncii, d-na Violeta Alexandru. Stând şi somnolând acasă, şi asta pe banii  contribuabilului român, deputaţii, şi nu doar cei din PSD şi UDMR, au contribuit la adoptarea tacită a unui proiect de lege în totală discordanţă cu Constituţia României.

Or, de aici cred că ar trebui să înceapă discuţia. Am tot auzit zilele acestea, l-am auzit spunând această enormitate jignitoare şi pe preşedintele interimar al PSD, dl. Marcel Ciolacu, că an de an doi sau trei parlamentari ai UDMR depun un astfel de proiect de lege care, oricum, nu are nici o şansă de a fi adoptat vreodată. De ce o fac? Cu ce drept? Pe ce baze juridice şi morale? Doar în virtutea dreptului de a avea iniţiativă legislativă? Le acordă oare acest drept automat îndreptăţirea de a pune la îndoială, de încălca nemernic Constituţia României? Aceea pe care au jurat  când şi-au primit mandatele? Ce le aduc indemnizaţii grase. I se pare firesc lucrul acesta domnului Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii? Oare nici dumnealui, care a fost ministru al Culturii, şi a jurat şi în această calitate pe Constituţia României, nu ştie că la articolul 1, nerevizuibil, Legea fundamentală a ţării spune că România este stat naţional, unitar şi indivizibil?

Corect este să privim şi să analizăm ordinea operaţiilor în urma cărora s-a ajuns la acastă furtună politică.

1. A fost mai întâi depunerea de către parlamentarii UDMR a unui provocator şi iresponsabil proiect de lege. Că povestea asta se repetă anual nu funcţionează drept scuză.

2. Au urmat indiferenţa condamnabilă şi nemunca parlamentarilor români.

3. Şi-au făcut, mai apoi, intrarea în scenă nepriceperea, diletantismul, slaba pregătire a domnului Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

 4. A intervenit declaraţia complet nepotrivit a preşedintelui Klaus Iohannis.

5. Iar acum, UDMR care, cum spuneam,  a primit vânt la pupa, merge şi mai departe cu ticăloşia. Ce să vezi? UDMR aşteaptă scuze. Sper să nu le primească niciodată. Scuze merită doar limba maghiară, cea maimuţărită de preşedintele Klaus Werner Iohannis.

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor şi irespirabililor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy, zâna-măseluţă. 

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro