Ordonanţa de urgenţă şi creştinismul fals

Mi se face părul măciucă de creştinismul fals pe care îl emană unii. Pentru ei, este impardonabil că cel furat se supără.

Dacă punem problema în termenii unor sfinţi neinteresaţi, atunci, sigur, au dreptate. Cum poţi să te bucuri că semenii noştri sunt condamnaţi la închisoare? Cum poţi să nu te bucuri de un act de clemenţă? Întrebarea asta a fost rostită cu un tremolo şi de Lucian Bolcaş în 2004, cînd Miron Cozma a fost graţiat de Ion Iliescu.

Sunt bulversat de faptul că marii creştini nu se cutremură văzînd suferinţa celor mulţi. Miron Cozma a mărşăluit la Bucureşti în fruntea minerilor care au bătut o mulţime de oameni şi au făcut din România jalea Europei. În cazul de faţă, este totuşi vorba de milioane de oameni care aşteaptă de o jumătate de secol să trăiască decent, şi care îşi văd speranţele luate în derîdere cu un cinism nemaipomenit. Să nu mai vorbim de faptul că viaţa trece şi sunt mulţi, iarăşi de ordinul milioanelor, care mor fără să trăiască o viaţă cît de cît normală.

După 1989, asta se datorează politicienilor care fac legi pentru ei, nu pentru cei de care au fost aleşi. În treacăt fie spus, nu cred că cei care au ales PSD „merită” ceea ce se întîmplă. Aleşii ar trebui să lucreze pentru alegători, nu să abuzeze de mandatul primit.

Datorită acestei situaţii fenomenul DNA este atît de periculos. Populaţia decepţionată, exasperată chiar „se bucură” pentru fiecare condamnat şi astfel se pot duce lupte politice sub mantaua dreptăţii. Să nu uităm totuşi că politicienii sunt cei care i-au adus pe oameni în pragul disperării.

Şi tot datorită acestei situaţii OUG 13/2017 este atît de cinică. Ordonanţa neurgentată de nimic cu excepţia intereselor proprii care, iată, sunt din nou mai presus decît interesul naţional. Se fac jonglerii cu legitimitatea, neluîndu-se în seamă că un partid învingător nu are dreptul să facă orice vrea el doar pentru că a primit cele mai multe voturi. Dacă îi dăm acest drept cu ochii daţi pe spate, chiar că o să facă orice.

Deci să nu ne prefacem că suntem sfîntul Francisc de Assisi. Avem o viaţă pe care încercăm s-o trăim decent din punct de vedere sufletesc, spiritual şi financiar. Cei mai mulţi nu vrem să auzim de pedepse, dar nici de fraude. Cei mai mulţi nu suntem creştini pe un salar de la 3000 RON în sus. Cei mai mulţi nu furăm şi suntem chinuiţi totuşi de ANAF. Cei mai mulţi lucrăm cinstit şi cîştigăm pierderi. Sunt tot atîtea motive pentru care nu vrem să auzim ode creştine din gura celorlalţi.