Ordonanţa de serviciu (I)
0
Omul simplu, adică un absolvent al Şcolii generale, poate citi pe Google definiţia Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG):
„Ordonanţa de urgenţă este un act normativ emis de Guvern în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Acest tip de act normativ constituie o formă prin care puterii executive din România (guvernului) i se atribuie drept legislativ, în speţă acelea de a da legi, ceea ce în mod normal doar Parlamentul are dreptul sa le adopte“. Urgenţa unei Ordonanţe se datorează, aşadar, unor „situaţii extraordinare“, cum ar fi catastrofele naturale (cutremure), războaiele sau revoluţiile (alte cutremure) Unde este urgenţa faimoasei Ordonanţe nr. 13/2017, dată chiar la începutul actualei guvernări, cu primul ei Guvern!? Probabil că plecându-se de la faimosul enunţ „Bufniţa Minervei zboară în amurg“, acea Ordonanţă, cu un număr fără noroc (13), a fost dată în timpul nopţii, şi tot în timpul nopţii a fost regândită şi recenta Ordonanţă nr.90 /2018, sora mai mică a primeia , dar mai isteaţă, probabil şi mai eficientă, mai norocoasă. Această mişcare ilustrează enunţul după care „Istoria se repetă“, dar şi dialectica revenirii unor secvnţe ale ei, pe „un plan superior“ Dacă prima Ordonanţă urmărea să-i aducă un serviciu în primul rând lui Liviu Dragnea, sora ei mai mică şi mai vicleană urmează să-i aducă un serviciu lui Liviu Dragnea „şi ai lui“, cum i-a numit Klaus Johannis. Ca şi celor din jur, care sunt „eiusdem farinae“, deci infractori, deja condamnaţi sau în curs de condamnare. Cu această replofirare, cuvântul „ordonanţă“ capătă o altă semnificaţie, una militară, întrucât ofiţerii superiori au, ca subalterni, Ordonanţele lor, care le perie epoleţii şi le curăţă cizmele. Şeful acestor Ordonanţe militare subalterne este marele profesor şi jurist, unul perfect oportunist, adică Tudorel Toader.
În acelaşi Google, mai întâlnim o precizare, una limitativă. Citim negru pe alb: „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“. Klaus Johannis a scris cartea Pas cu pas, dar membrii actualei coaliţii (care ne poate evoca „monstruoasa coaliţie“ de pe vremuri aparent apuse) s-a mişcat şi se mişcă efectiv pas cu pas. Ţinta finală a întregii mişcări este deja transparentă: sau desfiinţarea efectivă a DNA, sau, dacă acest ideal este utopic, înlocuirea personalului actual cu personaje propuse de către maestrul Tudorel Toader, personal. Evident, în spatele acestei mutaţii stau cei doi corifei ai tranziţiei eterne din România post-decembristă, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Prin această mişcare de melc (care se lipeşte de toate oportunităţile) se intră în conflict cu Constituţia, cu spiritul dar şi cu litera acesteia. Este deja evident conflictul dintre Puterea executivă, reprezentată de Tudorel Toader, şi Puterea judecătorească, reprezentată de CSM şi de Augustin Lazăr. Puterea executivă este „bicefală“, încât 50% îi aparţine lui Tudorel Toader şi 50% îi aparţine Preşedintelui Klaus Iohannis. Dar, tot pas cu pas, proporţia a fost gradual modificată în favoarea Ministrului Justiţiei. În Constituţie se afirmă explicit că Procurorii îşi desfăşoară activitatea „sub autoritatea“ Ministrului Justiţiei. Cuvântul „autoritate“ este polisemantic, deci poate avea mai multe înţelesuri. Având o sensibilitate semantică de excepţie (învârtind cuvintele după nevoia şi voia sa personală), Tudorel Toader deduce repede că are dreptul să numească sau să elimine diverse persoane din sistem. Adică, să le propună sau să le numească pe cele dezirabile şi să le elimine pe cele indezirabile. Dezirabile sau indezirabile în raport cu ce anume!? Păi, în raport cu sistemul, în spatele căruia - mai vizibili, mai invizibili - stau cei doi corifei, Liviu Dragnea şi confratele Călin Popescu Tăriceanu.
Trebuie să avem în vedere şi că un om ca Liviu Dragnea este capabil de orice, dar de absolut orice, pentru a-şi salva „pielea“ şi banii, sustraşi viclean din avuţia naţională, ca şi din cea europeană.
Nu ştiu dacă cele două nopţi, în care au fost „copciolite“ (cum zice ardeleanul) cele două Ordonanţe, confirmă zicătoarea românească „Noaptea este un sfetnic bun“ S-ar putea să fie unul chiar ne-bun (poate şi nebun), aşa cum sunt unii dintre consilierii actualei Puteri, între care Darius Vâlcov ocupă un loc de frunte, ca un dar dăruit Vioricăi Dăncilă. Oricum, la oportunitatea nopţii se mai adaugă încă una, aceea a deplasării, respectiv a absenţilor. În acest scurt interval (în care miezul nopţii ocupă locul central, de răscuce) Preşedintele Klaus Johannis a fost plecat spre Occident, în Italia, pentru a optimiza relaţiile dintre două popoare de sorginte romană. În schimb, Premierul (Premieriţa, Premiereasa) Viorica Dăncilă a luat drumul invers, spre Orient, nu ştim precis cu ce obiective sau sarcini. În acest context favorabil pentru decidenţii rămaşi acasă, Liviu Dragnea s-a putut întâlni liniştit cu ordonanţa lui, adică Tudorel Toader, pentru a elabora sau „copcioli“ ultima lor Ordonanţă.
Am rămas aproape descumpănit de comentariile prilejuite de această Ordonanţă în Mass-media. O undă de speranţă a venit din partea domnului Augustin Zegrean, fostul Preşedinte al CCR. Dânsul consideră că această Ordonanţă nu poate fi aplicată retroactiv. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere şi că un om ca Liviu Dragnea este capabil de orice, dar de absolut orice, pentru a-şi salva „pielea“ şi banii, sustraşi viclean din avuţia naţională, ca şi din cea europeană. Asupra soluţiilor posibile de „mântuire“ a Ordonanţei nr.90 /2018, vom reveni în curând.
Se încarcă comentariile...
