Orgoliul lui Dragnea îl face pe Zgonea numărul 2 în PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea a reuşit să păstreze funcţia de preşedinte executiv al partidului, dedicată lui Valeriu Zgonea, în ciuda faptului că Victor Ponta a propus desfiinţarea sa şi înlocuirea cu patru funcţii de prim-vicepreşedinţi.

Social-democraţii au respins, cu largă majoritate, propunerea premierului Victor Ponta de a înlocui funcţia de preşedinte executiv, promisă de Liviu Dragnea lui Valeriu Zgonea, cu alte patru funcţii de prim-vicepreşedinţi. Ponta a explicat că funcţia de preşedinte executiv avea un rost în momentul în care preşedintele partidului era şi premier şi nu putea să se dedice în totalitate activităţii de partid. „Două persoane au ocupat funcţia de preşedinte executiv: Octav Cozmâncă, când preşedintele PSD şi premier era Adrian Năstase, şi Liviu Dragnea, când preşedinte şi premier eram eu”, a spus Ponta. Întrebat de „Adevărul“ce părere are Valeriu Zgonea despre această propunere, Ponta a spus: „Este funcţia lui Valeriu Zgonea? Eu ştiu că funcţiile se votează în PSD, iar Congresul este duminică“, l-a taxat, voalat, Ponta pe Zgonea.

„Victor Ponta a făcut propunerea, dar nu a avut susţinere. Au fost idei multe şi în urma unei dezbateri s-a luat cea mai bună soluţie pe care am susţinut-o şi eu. Nu avea rost să existe şi funcţii de prim-vicepreşedinte şi cea de preşedinte executiv”, a răspuns Dragnea, la sfârşitul şedinţei PSD care a ţinut aproape patru ore. Singura explicaţie a acestui vot este că noul preşedinte al PSD nu a vrut să-i dea satisfacţie lui Ponta, în condiţiile în care toţi liderii PSD veniseră la şedinţă cu intenţia de a vota crearea a patru funcţii de prim-vicepreşedinte.

Noua organigramă fusese negociată cu o seară înainte, la sediul partidului, imediat după încheierea votului intern. În plus, Zgonea nu are pic de autoritate în partid, ci supravieţuieşte la umbra lui Dragnea. „Pe Zgonea nu-l doreşte nimeni în partid. El se comporta ca un şef al Parlamentului. A încercat să-şi subordoneze şi Senatul. Oricine l-ar contracandida pe Zgonea ar câştiga, pentru că nu l-ar vota nimeni, însă nu se va băga nimeni fără acordul lui Liviu Dragnea“, a spus un lider PSD pentru „Adevărul“.

Baronii pierd teren
Totodată, Dragnea a reuşit să obţină şi votul social-democraţilor privind cumulul de funcţii în partid. Practic, baronii PSD nu vor putea să ocupe simultan funcţia de preşedinte de organizaţie judeţeană şi cea de vicepreşedinte PSD la nivel naţional, ci va trebui să opteze pentru una dintre cele două. Ceea ce înseamnă o restrângere a puterilor deţinute până acum de baronii PSD. Propunerea i-a aparţinut chiar  lui Liviu Dragnea şi nimeni nu a avut curajul să o conteste, deşi mulţi social-democraţi cu greutate sunt dezavantajaţi.

Printre cei care vor trebui să aleagă sunt: Marian Oprişan, preşedinte PSD Vrancea, Gabriela Vrânceanu Firea, preşedinte PSD Ilfov, Andrei Dolineaschi, preşedinte PSD Botoşani. Oprişan a spus că tinde să opteze, mai degrabă, pentru funcţia centrală, lăsând organizaţia PSD Vrancea pe mâinile “cuiva mai tânăr”. De altfel, acesta va fi tertipul la care vor apela toţi baronii interesaţi să ajungă vicepreşedinţi: îşi vor lăsa un om de încredere la şefia organizaţiuei judeţene, iar ei vor candida la Bucureşti.

De la ce i s-a tras lui Zgonea
Încă de duminică, Valeriu Zgonea a simţit că alegerea sa în funcţia de preşedinte executiv nu va fi doar o formalitate. Zgonea l-a votat ieri la Craiova pe Liviu Dragnea, după care a venit la sediul central al partidului, unde Dragnea viziona meciul împreună cu ceilalţi colegi din PSD. “Vali, ai venit cu golul”, a spus Dragnea în momentul în care Zgonea intra pe uşă, iar echipa naţională marca primul gol. Zgonea a stat tăcut pe toată durata meciului, iar apoi a ieşit din sală. Dragnea a observat absenţa sa şi a început să întrebe presa “unde este Vali”. “A ieşit să vorbească la telefon”, i s-a răspuns. “Vali este supărat şi nu înţeleg de ce. Eu am făcut tot ce a ţinut de mine. L-am anunţat public”, a spus Dragnea.

Potrivit unor surse din PSD, Zgonea aflase că în ziua următoare, preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, va propune înfiinţarea a patru funcţii de prim-vicepreşedinţi, poziţii care l-ar fi îndepărtat mult de funcţia promisă lui. Surpriza de a doua zi a fost cu atât mai mare pentru Zgonea când Ponta a propus desfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv, iar funcţia de prim-vicepreşedinte pe regiunea de Sud a României era rezervată Olguţei Vasilescu, primarul Craiovei. Întrebat duminică dacă va rămâne pe dinafara conducerii PSD, Zgonea a reuşit doar să spună “Dumnezeu ştie”. Până ca Dumnezeu să ia o decizie, Liviu Dragnea a tranşat luni problema şi i-a dat satisfacţie lui Valeriu Zgonea: postul de preşedinte executiv rămâne în organigramă şi dispar cele patru locuri de prim-vicepreşedinţi propuse de Ponta.

Dragnea, ales cu aproape 100%

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a fost votat de 97% din membrii de partid care s-au prezentat la scrutinul de duminică, alţi 2,2% din social-democraţi votând împotriva acestuia, ceea ce înseamnă aproximativ 10.000 de social-democraţi dintr-un total de 530.000. Organizaţiile cu cea mai bună prezenţă, de peste 95%, au fost Olt, Gorj şi Ialomiţa, iar Cluj, Bacău şi Vâlcea au fost judeţele codaşe.
 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite