„Tare comice sînt explicaţiile domnului Motreanu. Cine a făcut tot posibilul pentru a o ridica pe doamna Dăncilă? Cine a numit-o în funcţia de prim-ministru? Cine a mai dat o şansă PSD-ului? Cine a fost susţinut de acelaşi PSD pentru funcţia de prim-ministru în 2009? Şi cine l-a susţinut pe candidatul PSD în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009? Milioane de români se pregătesc să voteze împotriva domnei Dăncilă pe 24 noiembrie. Cea mai mare greşeală este să-i exasperezi cu asemenea baliverne care le batjocoresc inteligenţa”, a scris pe contul său de Facebook Theodor Paleologu, candidat al PMP la prezidenţialele din acest an.
Klaus Iohannis a subliniat, prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook, faptul că nu va merge la nicio dezbatere cu Viorica Dăncilă, aceasta fiind candidata unui partid nereformat, adică a PSD.
Social-democraţii le-au propus celor din echipa lui Iohannis să organizeze cel puţin două dezbateri politice până la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, însă liberalii au venit cu explicaţii de neînţeles pentru a refuza confruntarea între cei doi.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
19 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Daca tacea, Paleolog ramanea...
Arogant, increzut, infumurat si lipsit de orice dram de respect, asa mi se pare acest Klaus inaintea turului II. Sa zica si el, ce ar vrea sa faca in urmatorii 5 ani. EL. Nu PNL-ul, nu Guvernul, nu Parlamentul. EL! Presedintele Romaniei.
Asa ti se pare dumitale. In schimb, poate, "distinsa doamna" VVD ti s-o fi parand: - modesta, echilibrata, plina de respect pentru baronii sai pe care ii mustruluieste si pentru romani, carora cica le punea painea pe masa (eu n-am gasit-o:)), - culta, super inteligenta (cu mici scapari, ca de ex. Pakistanul, tara din UE), - supercalificata ca premier (chiar daca datoria statului a ajuns la 109 miliarde de euro), - mare patrioata (de aceea nu stie nici macar cat de cat o limba straina, dar nici limba materna foarte bine), - foarte vocala (popular s-ar zice 'tare in clanta"), etc.
- indiferent cum, dezbaterea este necesara - si viorel a guvernat identic, din partea esede/usl - altfel merg cu vv
Du-te, sanatos! Ia cu dumneata si dezamagirea mea...
Vezi toate comentariile (19)