Paleologu (PDL): „Îmi menţin oferta de discount la cursurile mele politice pentru membrii echipei Blaga“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PDL Theodor Paleologu,cunscut pentru discursul său anti-Blaga FOTO Arhiva Adevărul
Deputatul PDL Theodor Paleologu,cunscut pentru discursul său anti-Blaga FOTO Arhiva Adevărul

Deputatul PDL, Theodor Paleologu, a declarat, miercuri, pentru Agerpress, că se amuză atunci când lideri democrat-liberali vorbesc despre „ipocrizia" şi „duplicitatea" altor colegi, precizând că îşi menţine oferta de discount la cursurile şcolii sale politice pentru conducerea centrală a partidului.

„Mă amuză să-i aud pe unii vorbind de 'ipocrizia' şi 'duplicitatea' altora. Dar cu mine chiar nu înţeleg ce au. O fi prea cald? Or fi prea surmenaţi şi cu nervii în batistă? Chiar nu pricep ce streche i-a mai pişcat", a susţinut Theodor Paleologu.

El a răspuns astfel afirmaţiilor preşedintelui PDL, Vasile Blaga, potrivit cărora situaţia celor cu o poziţie "duplicitară" în partid urmează să fie clarificată relativ repede în cadrul unui Colegiu Director care se va reuni la Baia Mare, întrucât "ipocrizia nu poate să meargă la maxim".

Întrebat care ar fi mesajul său către conducerea centrală a PDL în cazul în care ar fi invitat la o discuţie în cadrul Biroului Permanent Naţional sau la o întâlnire bilaterală cu Vasile Blaga, Theodor Paleologu a răspuns: "Că îmi menţin oferta de discount la cursuri şi că din toamnă diversificăm oferta şcolii de acasă".

La începutul lunii iunie, după ce vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu anunţa că va propune excluderea din partid a mai multor colegi, între care şi Paleologu, acesta din urmă transmitea că va acorda "un discount de 30% pentru membrii echipei Blaga" la cursurile şcolii sale politice.

"Eu sunt un om paşnic, docil, cooperant. Nu caut cu tot dinadinsul să fiu dat afară din partid. Propun, aşadar, ca dovadă de bunăvoinţă, un discount de 30% pentru membrii echipei Blaga la oricare dintre cursurile mele. Avem cursuri de retorică, de diplomaţie, de protocol şi bune maniere, de etică politică, de psihologie şi dezvoltare personală. Utilitatea lor mi se pare evidentă pentru orice persoană publică. Formula cursurilor este, în plus, foarte convenabilă pentru oameni politici angrenaţi într-o structură alienantă, deoarece vor putea interacţiona cu persoane active şi performante în viaţa reală: manageri, avocaţi, programatori, corporatişti, reprezentanţi autentici ai acelei clase mijlocii despre care vorbim atât de mult în discursurile noastre", afirma Theodor Paleologu.

Materiale pe aceeaşi temă:

Macovei a bătut palma cu „Buldogul“

Paleologu: "PDL ar trebui să caute uniunea cu Mişcarea Populară, dar Blaga nu e în stare să unifice"

Cronica suspendării lui Cristian Preda din PDL ; „Vă rog, nu fiţi bolşevici!“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite