Până şi onoarea este folosită pentru a ascunde lipsa ei!

Rus a demisionat pentru a crea la nivelul percepţiei publice surogatul demisiei de onoare.

Actualul fost ministru Rus este, ca orice alt politician român: arogant, rupt de realitatea oamenilor care merg la muncă cu tramvaie încinse, ermetic de la înălţimea funcţiei deţinute la nevoile cetăţenilor pe care nu îi conduce, ci doar îi reprezintă.  De aceea este de înţeles (nu de acceptat!) de ce a spus ceea ce a zis.

Politicienii sunt şi ei oameni cu stereotipuri şi prejudecăţi. Problema este că demitatea publică nu le permite să dea drumul în public fără nicio piedică morală la toate frustrările (căci stereotipurile, deşi ajută la ordonarea gândirii şi au funcţie în încluziunea şi acceptarea socială, sunt alimentate de multe ori erori în aprecierea celorlalţi, prin fobii şi complexe de superioritate sau inferioritate).

Poate ar trebui discutat din punct de vedere istoric de ce avem, ca popor, traumele care ne-au dus la stereotipuri, prejudecăţi şi complexe faţă de ţigani, unguri, evrei, bogaţi, regi şi toate cele. Aceasta este treaba antropologilor şi istoricilor. Mai interesant consider însă cum am ajuns să ne considerăm proprii români, neaoşi şi băştinaşi, ca făcând parte din stereotipul negativ faţă de străini. „Căpşunarii” sunt trataţi cu dispreţ de cei rămaşi aici, în brazdă, fiind văzuţi ca nişte oameni care au fugit din ţara lor pentru bani. Prin urmare, fiindcă trimit şi bani acasă, cei rămaşi aici îi consideră ca fiind „înstăriţi”. Păi, cum altfel să trimţi 700-1.000 de euro pe lună acasă şi să îţi mai rămână şi acolo bani, când aici un profesor are în jur de 400 euro / lună? Mai mult, în vacanţe şi de sărbători când cei plecaţi se întorc vremelnic la familiile de acasă, ei sunt văzuţi ca venind cu fiţe şi aere de occidentali.

În fapt, bieţii oameni, dezrădăcinaţi şi plecaţi în bejanie din cauza lipsurilor din vatră, cu repere existenţiale şi valorice lipsă, ajung să adopte obiceiurile ţării civilizate în care au fost fugăriţi din lipsa locurilor de muncă şi a sărăciei de acasă. De multe ori ajung ca în poveştile triste de pe vremuri când cei care se spălau erau arătaţi cu degetul că se dau „boieri”.

Totuşi, în toată povestea cu Ioan Rus, pe lângă mârlănismul atitudinii faţă de oameni vitregiţi şi fugăriţi peste hotare de lepre de politicieni asemenea, se mai impune un aspect demn de analizat. Rus, în urma declaraţiilor idioate, şi-a dat demisia de onoare! Acest gest normal (!) capătă o semnificaţie aparte în contextul actual al unei alte demisii de dezonoare tot mai aprig cerută public, cea a lui Victor Ponta.

Este aproape imposibil să nu pui în balanţă cele două gesturi. Păi, dacă pentru doar câteva declaraţii folosind cuvinte nepotrivite (poate dacă formularea era mai elevată, mesajul jignitor în sine ar fi fost estompat), un ministru al Guvernului României îşi dă demisia, atunci premierul aceluiaşi guvern încă mai se ţine în funcţie chiar dacă are probleme penale cu legea? Am fi tentaţi să le judecăm în această cheie. Eu propun, în schimb, o altă cheie de lectură a depunerii sau nedepunerii unei demisii de onoare.

„În primul rând, nu cred că între Rus şi Ponta există diferenţe fundamentale de percepţie asupra populaţiei acestei ţări. Cuvântul prostime este sinonim în DEX cu oameni de rând. ”

Apoi, cred că nici Rus nu ar fi demisionat pentru nişte declaraţii „colorate”, „neinspirate” şi „metaforice” cum se arată în comunicatul justificativ al Ministerului Transporturilor (sic! – de ce îşi cere scuze Ministerul şi nu persoana ministrului care a comis-o?). Nu ar fi demisionat pentru că o demnitate de asemenea importanţă nu se clatină la câteva cuvinte. Nu, cred că Rus a demisionat pentru a crea la nivelul percepţiei publice surogatul demisiei de onoare. Adică pentru ce mai cereţi demisia de onoare a premierului când iată, un ministru, un subordonat al premierului, un reprezentant de seamă a Guvernului îşi dă demisia de onoare? Câte demisii de onoare să mai dăm? Destabilizăm o ţară, sacrificăm o creştere economică spectaculoasă doar pentru moftul demisiei de onoare? Uite, ministrul Justiţiei a plecat pentru declaraţii nefericite; ministrul Transporturilor a demisionat pentru jigniri. Este de ajuns.

Nu, nu este de ajuns! Perele şi şuruburile au motive diferite pentru care se strică. Iar soluţia pentru a le repara este aceeaşi: înlocuirea cu altele noi şi proaspete, fără rugină sau viermi.