Pandemie şi conflict

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

În plin vârf pandemic, se observă cum, pe plan intern, ca şi pe cel internaţional, pandemia a luat deja minţile unora, şi se combină cu o bizară amnezie.

România reprezintă, la trei decenii după căderea regimului totalitar, o ţară plină de contradicţii, cu guvernanţi ageamii, în caz că nu sunt rău intenţionaţi, şi cu rezerve fantastice, umane şi materiale. Risipite sau nebăgate în seamă, aceste rezerve umane privesc jalnicul spectacol al evoluţie pandemiei cu îngrijorare şi teamă.

România rămâne la coada Europei la toate capitolele cu privire la sănătatea publică, la rata de imunizare, la rata de deces etc. În schimb, România este prima la luarea de măsuri de relaxare. Exemplul ţărilor nordice, cum ar fi Danemarca, ce ridică treptat restricţii, este urmat automat de Bucureşti, spre bucuria celor 10 la sută extremişti din ţară, grupaţi sau înregimentaţi sub faldurile partidului AUR. În schimb, nici ministrul anti-certificatist Rafila, un fel de Anticrist, nici şefii partidului extremist AUR nu spun nimic despre nivelul de imunizare din ţările nordice, tac mâlc cu privire la raportul dintre numărul de decedaţi şi numărul de cetăţeni, nici despre numărul de vaccinaţi şi cel al formelor grave sau al deceselor.

Şi pentru că conflictul cu acest inamic, aproape, nevăzut nu era suficient, în ultima săptămână zgomotul conflictului militar de la graniţele României se amplifică. Rusia, prin preşedintele Putin, cere imperios ca NATO să se oprească din înaintarea spre est (??), iar din România ar fi bine să îşi retragă armele şi militarii (??).

După primirea unui răspuns scris de la euro-atlantici, Putin vine cu alt motiv de gâlceavă, cerând nici mai mult nici mai puţin ca ruşii să poată inspecta bazele militare din România, ca să se convingă că nu sunt armele îndreptate spre Moscova.

Ce face în acest interval preşedintele Iohannis? Pesemne, este la golf, deşi ar trebui să ceară, la rândul nostru, ca România să aibă posibilitatea de a inspecta toate bazele militare din Rusia.

Ajunşi aici, observăm limpede că lecţiile istoriei s-au uitat: atât cele cu privire la dezastrele provocate de luarea de măsuri ineficiente pentru asigurarea sănătăţii publice, cât şi cele ce premerg un conflict armat. Omenirea se află, la ora actuală, în cea mai periculoasă situaţie de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Dar deşi generaţia actuală de lideri nu au fost în război, are datoria de a nu uita învăţăturile războiului (inclusiv cel cu virusul): în război nimeni nu are de câştigat. Dimpotrivă. Toţi, subliniez: toţi, au de pierdut. Niciodată cel care agresează, şi care se visează stăpânul lumii, nu va câştiga războiul. După cum, invers, cel agresat, deşi supus pe moment, niciodată nu rămâne cel învins.

Tot ca o lecţie a istoriei, poate că ar fi timpul ca noi, românii, să învăţăm lecţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Poate că, ar fi cazul să ne gândim la România şi Moldova, ameninţate amândouă între mari puteri, să aibă înţelepciunea de a fi împreună - dacă nu sub Iohannis, poate sub preşedinţia Maiei Sandu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite