Papahagi ţinteşte foarte sus: „Vom obţine 20% la europarlamentare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepreşedintele PMP,  Adrian Papahagi FOTO Arhiva Adevărul
Vicepreşedintele PMP,  Adrian Papahagi FOTO Arhiva Adevărul

Vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Adrian Papahagi, crede că formaţiunea girată de preşedintele Traian Băsescu va obţine un procent de 15-20% la alegerile europarlamentare.

„Noi am pornit la drum şi ne mişcăm foarte bine, am avut cinci la sută în sondaje la o zi după ce ne-am înregistrat, o să avem 15 sau 20 la sută la europarlamentare. Notaţi, şi dacă nu-i adevărat, să veniţi la mine, să-mi cer scuze“, a afirmat Papahagi.

Papahagi a explicat şi de unde vor proveni aceste voturi: de la PNL, PDL şi de la preşedintele Traian Băsescu.

„O să luăm voturi de la cei care şi-au dat seama că PNL e un partid sinistru de stânga, antieuropean, extremist, de stânga, plin de penali, de la Fenechiu la Gigi Becali, nefrecventabil, de stânga, şi că şi-au bătut joc de ei. Deci ăia vor veni la noi. Or să vină la noi cei care şi-au dat seama că PDL e un partid semiîngropat, or să vină la noi toţi cei care au vrut altceva pe dreapta şi au văzut că nu decolează şi că singurul partid care-şi asumă moştenirea şi tradiţia şi asumarea, până la urmă, a preşedintelui suntem noi. Vor veni toţi cei care sunt nucleul dur băsist. Şi vor veni foarte mulţi oameni nehotărâţi, care n-au mai fost la vot. Vă daţi seama ce bulevard e ăsta? Pe ăsta-l umplem noi“, a spus Papahagi.

Vicepreşedintele PMP a  explivcat că formaţiunea a pornit de la cinci la sută, în ziua imediat următoare înscrierii, şi va obţine minimum 15 la sută la alegerile europarlamentare de anul viitor. Întrebaţi dacă sunt convinşi că preşedintele va susţine PMP în continuare, liderii PMP au spus că sunt convinşi că ei reprezintă altceva pe scena politică românească şi totodată că ei vor rămâne lângă preşedinte.

Cererea de înscriere a Partidului Mişcarea Populară în Registrul partidelor politice a fost aprobată luni de Tribunalul Bucureşti, după ce mai mulţi intervenienţi în dosar au depus contestaţii. „Tribunalul Bucureşti a decis astăzi să aprobe cererea noastră de înregistrare ca partid. Astăzi, Partidul Mişcarea Populară este înregistrat oficial“, a anunţat Tomac.

Materiale pe aceeaşi temă:

Partidul Mişcarea Populară, înregistrat oficial

PMP pune în cârca lui Victor Ponta problema maidanezilor

Mişcarea Populară, tergiversată în justiţie





 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite